| Noaptea Muzeelor la Sate organizată în județ, pe 2 septembrie | Anul acesta, Memorialul Ipoteşti se alătură celorlalte muzee din ţară, organizând Noaptea Muzeelor la Sate. |
| | Încep înscrierile pentru ediția a IX-a (2023) a Atelierelor FILIT pentru traducători. Ediție online | Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul programului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, zece traducători din limba română într-o limbă... |
| | Comunicat - Campania Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân | Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, alăptarea fiind una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi nou-născuților de pretutindeni cel mai bun început în viață. |
| | SVSU Dorohoi – Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare | Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD GALBEN) de caniculă, pentru data de 17 iulie, când indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unități, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul primăriei Dorohoi vă recomandă: |
| |
| Jandarmii botoșăneni recrutează candidați pentru Academie | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor în
vederea participării la concursul de admitere... |
| | AJOFM Botoșani: În atenţia absolvenţilor promoţiei 2023 | Aducem în atenția absolvenților de liceu promoția 2023 calendarul înscrierii în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă... |
| | Elevi ai Colegiului Ghica într-un proiect Erasmus+ în capitala elenă - FOTOGALERIE | În perioada 29 mai - 2 iunie 2023, 25 de elevi din Colegiul Național Grigore Ghica au beneficiat de o mobilitate în cadrul proiectului derulat prin... |
| | 1 MAI în siguranță – Informare de presă comună. Forțele de ordine din județ vor fi în stradă | Vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătoririi... |
| | Recomandările SVSU Dorohoi înaintea sărbătorilor Paștelui | În vederea evitării unor evenimente nedorite în apropierea SFINTELOR SĂRBĂTORI PASCALE, când bisericile primesc un număr sporit de credincioși,... |
| | Boxă incendiată în urma unui scurtcircuit - FOTO | Un incendiu violent s-a produs, astăzi, la prânz, într-o boxă amenajată la parterului unui bloc de pe strada Primăverii din municipal Botoșani.... |
| | Copiii dorohoieni din nou în centrul atenţiei: A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi - FOTO | Primarul Dorohoiului Dorin Alexandrescu a semnat joi, 23 februarie 2023, contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”... |
| | Primăria Municipiului Dorohoi solicită cetățenilor propuneri, sugestii, opinii privind orarul mersului de tren 2023/2024 pentru ruta Dorohoi - Iași | În urma adresei primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin care ni se solicită... |
|
|
| Incendiu violent la Tudora. O familie a rămas fără casă | O familie din comuna Tudora a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. S-a întâmplat astăzi, la prânz. |
|
|
| Proiectul „Un cămin sigur pentru copilul tău” a ajuns la Răuseni - FOTOGALERIE | Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu lăsați la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte obiecte asemănătoare. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți... |
|
|
| Peste 100 de incendii în județ, anul trecut, cauzate de instalațiile electrice defecte! | Unul din patru incendii înregistrate la Botoșani, anul trecut, au fost provocate de instalaţiile electrice subdimensionate, defecte sau improvizate. Este vorba de 107 de astfel de evenimente, produse în locuințe sau gospodării. |
|
|
| Acțiuni preventive derulate de polițiștii botoșăneni în Programul de prevenire a furturilor din genți și buzunare | În data de 29 noiembrie 2022, poliţiştii de proximitate din municipiul Botoșani alături de cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăşurat activităţi preventive în zona Pieței Centrale, precum și în zona Pietonalului Unirii, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie... |
|
|
| În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi, stabilește cetățenilor din Municipiul Dorohoi, dreptul la beneficii legale pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie. |
|
|
| Copiii dorohoieni din nou în centrul atenţiei: A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Dorohoi - FOTOGALERIE | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat miercuri, 09 noiembrie 2022, contractul de execuție lucrări pentru Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din cadrul proiectului „Reabilitarea unităţilor de învăţământ şi infrastructură rutieră în municipiul Dorohoi”, cod SMIS 125975. |
|
|
| Casă din Hănești distrusă de un incendiu | Casa unui bărbat din localitatea Hănești a fost cuprinsă de flăcări, ieri după-amiază. Deși era acasă, proprietarul nu a realizat că ard bunurile din bucătărie și hol, dar și o parte din acoperiș. |
|
|
| DOROHOI - În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinței | ... |
|
|
| În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi anuntă că începând cu data de 10.10.2022 la sediul Biroul de Beneficii sociale din str. Dumitru Furtuna, Nr. 14, se primesc formularele de cerere-declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece: noiembrie 2022 - martie 2023.... |
|
|
| Atelierele FILIT pentru traducători (online) – Memorialul Ipoteşti | Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română... |
|
|
| Hoț voiajor reținut de către polițiștii din Bucecea | La data de 10 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 33 de ani, din județul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Recomandările pompierilor - Verificați periodic instalațiile electrice | Unul din patru incendii înregistrate la Botoșani, în acest an, a fost provocat de instalaţiile defecte şi echipamentele electrice improvizate. Este vorba de 59 de astfel de evenimente, produse în locuințe sau gospodării. |
|
|
| În atenţia absolvenţilor promoția 2022 – termen limită de înscriere în evidențele AJOFM Botoșani | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani readuce în atenția absolvenților de liceu, promoția 2022, faptul că termenul limită de înscriere în evidență pentru a beneficia de indemnizație de șomaj este 25 iulie 2022 inclusiv. |
|
|
| SVSU Dorohoi: Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare | Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD PORTOCALIU), în intervalul 30 iunie și 1 iulie, va persista valul de căldură și disconfort termic ridicat. În intervalul menţionat, indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unități. |
|
|
| AJOFM Botoșani - În atenţia absolvenţilor promoția 2022! | Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă. |
|
|
| Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe | În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță. |
|
|
| În atenţia dorohoienilor. Bazinul didactic de înot este deschis publicului, începând de astăzi | Primăria municipiului Dorohoi anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că bazinul didactic de înot, inaugurat la sfârșitul anului trecut este deschis publicului, începând de astăzi. În comunicat, primăria anunță programul de funcționare dar și tarifele ce vor fi practicate. |
|
|
| Circulație în siguranță pe timp de iarnă – Recomandările polițiștilor rutieri! | În contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, însemnate cantitativ, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă! |
|
|
| Eroul dorohoian, sublocotenent post-mortem Sorin Dumitraş, comemorat de către familie și autorităţi, pe data de 22 decembrie - FOTOGALERIE | Autoritățile locale dorohoiene au comemorat miercuri, 22 decembrie, pe sublocotenetul post-mortem Sorin Dumitraș, eroul dorohoian căzut la Revoluția din anul 1989 precum și pe ceilalți eroi, morți în timpul sângeroaselor evenimente din urmă cu 32 de ani. |
|
|
| Gala Angelica Gherman revine cu ediţia a noua | Gala Angelica Gherman revine! Astăzi este startul ediţiei a IX-a – 2021, centrată pe principiul 3C- cooperare, comunicare, creativitate, ce a stat la baza proiectului ˝CreaFuture- Creative Workforce for Cross Border Future˝, implementat de Asociaţia B-Right Media în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Botoşani, Centrul Bucovinean de Artă... |
|
|
| Circulație în siguranță pe timp de iarnă – recomandările polițiștilor rutieri | În contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, însemnate cantitativ şi viscolite, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă! |
|
|
| Clădirea Prefecturii Botoșani iluminată în portocaliu cu ocazia Zilei Internaționale de luptă împotriva violenței asupra femeilor | La data de 25 noiembrie este marcată Ziua Internațională de luptă împotriva violenței asupra femeilor. Cu această ocazie ne exprimăm sprijinul pentru persoanele de sex feminin afectate de acest fenomen şi atragem atenţia întregii societăţi asupra problemei şi a consecinţelor. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 367 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 363 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|