Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: botosani
Comunicat AUR - Mesajul senatorului Cătălin Silegeanu cu ocazia zilei de 1 Iunie: O celebrare a copilăriei și a viitorului
De 1 Iunie, senatorul Cătălin Silegeanu a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, subliniind valorile fundamentale ale copilăriei: bucuria, inocența și visele nesfârșite. Într-o postare pe o retea de socializare, senatorul a reiterat importanța promovării și protejării drepturilor copiilor noștri.
Elevi dorohoieni pe podiumul concursului „Cu viața mea apăr viața” - FOTOGALERIE
Peste 40 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Mașină distrusă de flăcări, pe o stradă din Botoșani
Un autoturism, parcat într-o gospodărie de pe strada Cernavodă, din municipiul Botoșani, a luat foc, în această dimineață.
Senatorul Cătălin Silegeanu critică decizia CCR, privind nepublicarea declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor și funcționarilor publici: "Se închide lumina în statul român. Oficial."
Curtea Constituțională a României a luat recent o decizie controversată, stârnind reacții puternice din partea clasei politice și a societății civile. Conform noii hotărâri, averile soțiilor și copiilor politicienilor nu mai trebuie declarate, iar declarațiile de avere nu vor mai fi publicate. Această decizie marchează, conform multor...
Aproape 40 de persoane, din localitățile afectate de inundațiile din județ, evacuate din locuințe - FOTOGALERIE&VIDEO
Pompierii, împreună cu polițiștii, jandarmii și autoritățile locale din județul Botoșani au acționat, în ultimele 48 de ore, pentru sprijinirea...
Intervenții ale pompierilor în zonele afectate de inundații - VIDEO
Pompierii militari și voluntari au continuat în această dimineață intervențiile în zonele afectate de inundații.
Tineri prinși de jandarmi cu droguri asupra lor
Săptămâna trecută, patru tineri au fost depistați de jandarmii botoșăneni, în timp ce aveau asupra lor substanțe cu efect psihoactiv.
Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna prevenirii criminalităţii
Primele două zile ale Săptămânii prevenirii criminalităţii 2025 au fost dedicate siguranţei copiilor, poliţiştii de prevenire fiind alături...
Vizită de lucru internațională la Poliția de Frontieră Botoșani - FOTOGALERIE
Astăzi, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a avut onoarea de a primi vizita unei delegații oficiale din cadrul Guardia Civil –...
ALERTĂ! COD ROȘU de inundații pe râul Jijia!
Cod Roșu de inundații pe râul Jijia - bazin amonte S.H. Todireni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Todireni – amonte confluenţă cu...
Început de incendiu la o grădiniță din Dorohoi. 40 de preșcolari, șase cadre didactice și personal auxiliar s-au autoevacuat
Un început incendiu s-a produs, în această dimineață, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din municipiul Dorohoi. Instalaţia electrică de...
Verificări în teren ale prefectului și șefului ISU în zonele cu risc de inundații - FOTO&VIDEO
În contextul avertizărilor hidro-meteorologice, prefectul județului, Dan Nechifor, împreună cu șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență...
Atenție! Cod Portocaliu de ploi și Cod Galben de vânt!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod portocaliu de cantități importante de apă pentru județul Botoșani valabil de astăzi, de la ora 10:00, până pe 29 mai, la ora 03:00. În intervalul menționat, vor fi ploi însemnate cantitativ și se vor acumula 50-70 l/mp, iar izolat peste 80 l/mp.
Pisică salvată de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor - VIDEO
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – I.P.J. Botoșani au intervenit pentru salvarea unei pisici aflate într-o situație dificilă, în municipiul Botoșani.
Bărbat dat dispărut. Poliția cere sprijinul cetățenilor
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost dat dispărut după ce, în data de 20 mai 2025, a plecat de la domiciliul mamei sale din satul Brăteni, comuna Dobârceni, județul Botoșani, și nu s-a mai întors. De atunci, familia nu a mai reușit să ia legătura cu el și nu se cunosc motivele dispariției.
Accident rutier în Botoșani. Unul dintre șoferi a fost spitalizat - FOTO
Un accident rutier a avut loc, seara trecută, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Incendiu în toaleta unei școli din județ. Elevi și cadre didactice evacuate. Focul a fost pus intenționat, au stabilit pompierii
Un incendiu s-a produs, astăzi, în baia Școlii Gimnaziale nr.1 Lunca. Peste 70 de elevi, cadrele didactice și personal auxiliar s-au evacuat, în siguranță.
Locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani, în această săptămână!
Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 26.05.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani sunt înregistrate 398 locuri de muncă vacante astfel:
Pompieri botoșăneni, pe podium la competiția națională a atletism și cros „Cupa ASPR”
Plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi, sergent major Andrei Baltag și soldat Eusebiu Dutcovschi sunt colegii noștri cu care ne mândrim, astăzi.
Speranța unui nou început: opt deținuți din Penitenciarul Botoșani au participat la Bursa locurilor de muncă
Pe 23 mai 2025, opt deținuți au făcut un pas spre o nouă viață, participând la Bursa locurilor de muncă organizată cu sprijinul AJOFM Botoșani. Evenimentul a fost o punte între trecut și viitor, între limitele detenției și libertatea unui nou început, prin muncă.
Forțe speciale din România, Republica Moldova și Spania, reunite într-un exercițiu tactic la Botoșani - Blue Guardians, ediția a II-a - FOTO&VIDEO
Începând de astăzi, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Suceava, Iași, Vaslui, Galați și Tulcea, alături de reprezentanți ai Brigăzii cu destinație specială „Fulger” din Republica Moldova, ai Forțelor pentru Operațiuni Speciale (FOS) din cadrul Ministerului Apărării...
Jandarmii botoșăneni au participat la exercițiul interinstituțional Zimbru 2025 N-E - FOTOGALERIE
În perioada 20–23 mai 2025, jandarmii botoșăneni au participat la ample activități de pregătire în cadrul exercițiului interinstitutional Zimbrul 2025 Nord-Est.
Risc de inundații pe Jijia, Prut și afluenții acestuia, până miercuri seară
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestuia și instituit Cod galben până pe 28 mai, la ora 24:00.
Jandarmeriță din Botoşani pe podiumul Campionatului de tir al Ministerului Afacerilor Interne - FOTO
Vineri, 23 mai, a avut loc festivitatea de premiere a Campionatului de Tir al Ministerului Afacerilor Interne, ediția 2025, ocazie cu care câștigătorii competiției și-au ocupat locul pe podium.
Risc de inundații, în continuare, pe râul Jijia și afluenții acestuia
Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au prelungit Codul galben până pe 27 mai, la ora 24:00.
Incendiu într-o garsonieră din Botoșani, izbucnit din cauza unei oale cu mâncare uitată pe foc
Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. Ieri seară, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc de pe strada Patriarh Teoctist Arăpașu din municipiul Botoșani. Cu toate că în garsoniera, situată parter, era proprietarul, acesta nu a simțit miros de fum. Alarma a fost dată de soția acestuia,...
Cod galben de ploi până marți dimineață
Nu scăpăm de ploi! Meteorologii au prelungit Codul galben ploi însemnate cantitativ pentru județul Botoșani, până pe 27 mai, la ora 10:00.
Instabilitate atmosferică, pentru județul Botoșani, până mâine la ora 6:00
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Botoșani valabil de astăzi, de la ora 10:00, până mâine, la ora 06:00.
Acțiuni ale polițiștilor dorohoieni
La data de 21 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și reprezentanți R.A.R au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță...
19 – 25 mai: săptămâna ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri instituționali desfășoară în această săptămână activități tematice de informare, conștientizare și prevenire a comiterii de fapte antisociale.
Risc de inundații pe Jijia și afluenți. Măsuri luate de ISU Botoșani pentru gestionarea potențialelor situații de uregență
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile mici din bazinele hidrografice: Jijia – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Sitna și au instituit Cod galben, valabil astăzi, între orele 17:45 - 24:00.
Pericol de explozie eliminat de către pompieri, într-un incendiu izbucnit la Mitoc
Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Mitoc. O bucătărie de vară a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.
Comunicat PSD - România a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț, desfășurată la Bruxelles - FOTO
În data de 15 mai a.c., la Bruxelles, s-a desfășurat reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț (CAE Comerț), la care au participat miniștrii responsabili de portofoliile comerțului internațional din statele membre ale Uniunii Europene (SM UE), precum și Comisarul pentru Comerț și securitate economică, relații interinstituționale...
Instabilitate atmosferică accentuată în județ, astăzi, până la ora 23:00
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Botoșani valabil astăzi, între orele 12:00 - 23:00.
Pagina 37/170  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
624
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
438
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
391
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
386
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
371
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
334
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
330
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
327
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord