| Pompierii din Botoșani, cei mai buni din Moldova - FOTOGALERIE | Pompierii din Botoșani sunt câștigătorii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2022. |
| | FOTOGALERIE - Competiția dintre pompierii militari din Moldova, continuă. Detașamentul din Dorohoi, gazdă pentru două dintre probele concursului | Rapiditate, îndemânare, precizie, rezistență fizică și psihică sunt calitățile pe care le-au demonstrat participanții la etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, în prima zi a competiției. |
| | Tânăr din Botoșani depistat la volan sub influența alcoolului și a cocainei | La data de 6 iulie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, circulă un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afla sub influența alcoolului. |
| | Scandal în trafic, la Botoșani. Polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare | La data de 6 iulie 2022, în jurul orei 00:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că se deplasează cu autoturismul pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, și este urmărit de un alt autoturism. |
| |
| Primele efecte ale ploilor și vântului din urmă cu puțin timp! | Codul portocaliu de furtună a avut și primele efecte, în județul Botoșani. În urmă cu puțin timp, pompierii au intervenit în municipiul Botoşani,... |
| | Explozie într-un apartament din Săveni! | O explozie care nu a fost urmată de un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-un apartament din orașul Săveni. Deflagrația a avut loc... |
| | Bărbatul căutat în iazul de la marginea Dorohoiului a fost găsit | Bărbatul de 58 de ani, căutat în iazul de la marginea localității Satu Nou, a fost găsit, în această dimineață. |
| | Pagube produse de furtună în județ. Pompierii fac evaluarea la această oră | Ploile însoțite de vânt din ultimele ore au produs pagube în mai multe localități din județul Botoșani. În urmă cu puțin timp, pompierii au... |
| | Bărbat din Concești, plecat de acasă de o lună, este dat dispărut. Familia îl caută cu disperare | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 44 de ani, din localitatea Movileni, comuna Concești, care la data... |
| | Minoră din Botoșani dată dispărută! | O tânără în vârstă de 15 ani din municipiul Botoșani esta căutată, fiind dată dispărută de către familie. |
| | Bărbat din Răchiți dat dispărut! | Un bărbat de 32 de ani din satul și comuna Răchiți este dat dispărut de către familie. |
| | Primăria Municipiului Dorohoi solicită cetățenilor municipiului să respecte prevederile legale privind colectarea selectivă a deșeurilor | Primăria Municipiului Dorohoi apelează la cetatenii municipiului, persoane fizice, cât și operatori economici, să dea dovadă de responsabilitate... |
|
|
| Jandarmii prezenți la manifestările organizate în județ, în acest sfârșit de săptămână | Și în acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările sportive și cultural-artistice cu participare numeroasă. |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani. Sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină | Astăzi, de la ora 11:00, până la ora 21:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni prezenți la diverse manifestări care se vor desfășura în județ în acest week-end | În week-end-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii și... |
|
|
| Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, până sâmbătă dimineață | Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de astăzi, de la ora 11:00, până mâine dimineață, la ora 06:00. |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică, pentru județul Botoșani, menținut până în această seară | Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru următoarele ore. Județul Botoșani rămâne sub atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 22:00, așa cum au anunțat în urmă cu două zile. |
|
|
| Tânăr spitalizat în această dimineață după ce mașina în care se afla s-a dat peste cap | Un tânăr a fost rănit după ce autoturismul în care se afla s-a izbit de un cap de pod. În urma impactului mașina s-a răsturnat pe cupolă. |
|
|
| Femeie din Dorohoi dată dispărută. Familia a cerut sprijinul polițiștilor pentru găsirea acesteia | Astăzi, 11 iunie, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie de 53 de ani, din municipiul Dorohoi, a părăsit voluntar domiciliul, la data de 7 iunie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| ALERTĂ! COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Dorohoi și alte 42 de localități din județ | Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică care este valabilă până la ora 16. 30. |
|
|
| Măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe | În aceste zile, polițiștii botoșăneni, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, prilejuite de minivacanța de Rusalii, în siguranță. |
|
|
| DOROHOI - Bătrân de 83 de ani, beat la volan, a tamponat o altă mașină. S-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice | La data de 9 iunie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada George Enescu, din municipiul Dorohoi, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.... |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul nostru! | De astăzi, de la ora 14:00, până duminică la 22:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică. |
|
|
| Tânără dintr-un Complex de apartamente din Dorohoi dată dispărută | Polițiștii botoșăneni au fost alertați că în ziua de 5 mai 2022, Crihan Anamaria-Florentina, în vârstă de 17 ani, în jurul orei 18:00 a părăsit Complexul de Apartamente din Dorohoi în care locuia, fiind învoită de personalul care o supraveghea, iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Aproape 300 de sancțiuni, în valoare de 66000 de lei, aplicate de jandarmii botoșăneni în luna mai | ... |
|
|
| Alertă! Bărbat din Dorohoi dat dispărut. Familia a alertat autoritățile în această seară | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați în această seară, 8 iunie, cu privire la faptul că un bărbat de 75 de ani, din municipiul Dorohoi, a părăsit voluntar domiciliul, astăzi, în jurul orelor 15:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Primăria Municipiului Dorohoi a depus cererea de finanțare prin PNRR pentru 2 autobuze şi 5 microbuze electrice în parteneriat cu 4 comune | Nivelul actual redus de dezvoltare a mijloacelor alternative de deplasare (lipsa infrastructurii velo, lipsa punctelor de încărcare a autovehiculelor electrice/hibrid) a reclamat necesitatea realizării de investiții urgente în asigurarea de soluții sustenabile pentru satisfacerea nevoilor de deplasare ale populației Municipiului Dorohoi și localităților... |
|
|
| DOROHOI – Conducerea primăriei dorește să construiască un nou bloc de locuințe de serviciu, eficient energetic, destinat specialiștilor din sănătate și învățământ, prin finanțare PNRR | U. A. T Municipiul Dorohoi a profitat de șansa oferită prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C10/I.2, Componenta C10 - Fondul Local, Axa de investiții I.2. Construirea de locuințe pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ de a aduce... |
|
|
| COD PORTOCALIU de inundații pentru județul Botoșani | Administrația Națională „Apele Române” a transmis în urmă cu scurt timp o Avertizare Hidrologică pentru Fenomene Imediate, de tip COD PORTOCALIU de inundații, pentru județul Botoșani. |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani | Județul Botoșani se află sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică, de la ora 12.00 la 23.00. |
|
|
| COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Mihăileni | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting de tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică, până la ora 19.30, pentru Mihăileni. |
|
|
| Poliţiştii de frontieră botoșăneni au intervenit pentru salvarea unei vieţi omeneşti | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, au acordat primul ajutor în vederea salvării unui cetăţean ucrainean. Acesta se afla într-un autoturism răsturnat în afara carosabilului. |
|
|
| Minor din Bajura dat dispărut! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 12 ani, din satul Bajura, orașul Darabani. |
|
|
| A plecat să muncească la stână și nu a mai revenit acasă. Acum este dat dispărut și căutat cu poliția | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 70 de ani, din orașul Flămânzi, care, la data de 14 mai 2022, a părăsit domiciliul pentru a pleca să lucreze la o stână, din extravilanul localității de domiciliu, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 629 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 450 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 396 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 392 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 384 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 354 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 339 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|