Ţurcanu : Nu dau la PSD nici o funcţie | Funcţia de vicepreşedinte este singura pe care social-democraţii o vor deţine se pare la nivelul Consiliului Judeţean şi al unităţilor subordonate. Aceasta dacă noul preşedinte al CJ se va ţine de cuvânt. Acesta a anunţat că PSD-iştii nu vor ocupa posturi de şefi la instituţia pe care el o conduce şi la cele care ţin de CJ.
|
| Traficul greu, restricţionat din cauza caniculei: Programul interdicţiilor pentru maşinile de peste 7,5 tone | Maşinile de peste 7,5 tone nu pot circula, vineri şi sâmbătă, între orele 11.00 şi 20.00, în judeţele avertizate cu cod portocaliu, de la această restricţie fiind exceptate unele transporturi. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a interzis temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată... |
| Adrian Năstase i-a interzis fiului său Andrei să dea publicităţii testamentul său politic | Fostul premier Adrian Năstase, care împlineşte vineri 62 de ani, i-a interzis fiului său Andrei să dea publicităţii testamentul său politic. |
| Directorul Nova Apaserv şi-a dat demisia! | Maricel Georgescu, directorul Nova Apaserv, şi-a dat demisia din funcţie, înaintând-o Adunării Generale a Acţionarilor. În locul său la conducerea Nova Apaserv va fi numit Gabriel Cârlan.
|
| |
Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, face declaraţii de presă în faţa Spitalului Floreasca, la ora 17.00 | Fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, face declaraţii de presă în faţa Spitalului Floreasca, la ora 17.00, managerul... |
| Adrian Năstase a lăsat "un fel de testament public". Fiul lui, Andrei Năstase, va citi scrisoarea vineri | Fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, anunţă că vineri va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său,... |
| Numărul tichetelor din programul "Rabla" va fi suplimentat cu 30.000, în două etape | Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, luni, că până la sfârşitul lunii iunie va fi suplimentat cu 15.000 numărul tichetelor din programul... |
| PREOT ÎNJUNGHIAT MORTAL într-o biserică din Focşani | Un preot din Focşani, socrul liderului sindical Vasile Marica, a fost înjunghiat, sâmbătă, în biserica din Piaţa Unirii din municipiu, atacatorul... |
| Fotbal - EURO 2012: De astăzi, toate meciurile de la Europene vor fi transmise doar de TVR. Instituţia a rupt contractul cu Dolce | De astăzi, 15 iunie, meciurile EURO 2012 la fotbal vor fi transmise exclusiv de TVR, a anunţat într-o conferinţă de presă noul preşedinte director... |
| CONDUCEREA NAŢIONALĂ A PDL A DEMISIONAT. Boc: Nu mai vrea să candideze la şefia partidului | Preşedintele PDL, Emil Boc, şi toţi membrii Biroului Permanent Naţional al partidului şi-au depus demisiile, joi, urmând ca duminică să aibă loc... |
| O altă maşină incendiată | Un autoturism, marca Opel Astra, parcat pe strada 1 Mai din municipiul Botoşani a fost incendiat în această dimineaţă. |
| Marele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte 9,2 milioane de lei | Marele premiu la jocul Loto 6/49 depăşeşte 9,2 milioane lei, respectiv peste 2 milioane de euro, a anunţat miercuri Loteria Română. La jocul Noroc... |
|
|
| Controale ale ITM la angajatori pe linia asigurării condiţiilor de muncă pe timp de caniculă-Comunicat de presă | Dat fiind că prin prognozele meteo se anunţă, în perioadele următoare, înregistrarea temperaturilor extreme, în situaţia în care se vor înregistra temperaturi de peste 37° C sau depăşiri ale pragului valoric al indicelui de confort termic, angajatorii vor respecta prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000, privind măsurile ce pot... |
|
|
| ALEGERI LOCALE 2012 - Prezenţa la urne la ora 10.00: La nivel naţional - 8,99%. | Prezenţa la urne, la nivel naţional, pentru alegerile locale era, la ora 10.00, de 8,99% din cetăţenii cu drept de vot, iar în Capitală era de 6,87% la ora 10.00, cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne fiind în Sectorul 1, iar cei mai puţini în Sectorul 3, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central... |
|
|
| Botoşani, locul I pe ţară la Let’s Do It, Romania! | Al treilea an de implicare în campania Let’s Do It, Romania! reprezintă pentru judeţul Botoşani clasarea pe primul loc în privinţa numărului de voluntari. Gorj şi Braşov urmează în clasamentul naţional al campaniei de anul acesta. Gorj cu 12.840 şi Braşov cu 9158 de voluntari. Doar Maramureşul, dintre judeţele cu cei mai mulţi voluntari,... |
|
|
| Secţii de votare verificate de pompieri | Peste 90 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţii electorale şi secţii de votare. |
|
|
| ALEGERI LOCALE 2012: Unde poţi vota şi care sunt documentele necesare | Peste 18,3 milioane de persoane au drept de vot la alegerile locale, acestea putând vota numai în comuna, oraşul sau municipiul în care au domiciliul, iar în cazul în care şi-au stabilit rezidenţa în altă localitate, numai dacă au făcut acest lucru până cel târziu în 10 martie 2012. |
|
|
| Botoşăneni puşi în pericol de vecinii neglijenţi | Viaţa mai multor persoane, care locuiesc în două scări de bloc de pe strada Bucovina din municipiul Botoşani, a fost pusă în pericol de doi vecini neglijenţi. Unul a uitat mâncarea pe foc, celălalt a aruncat restul unei ţigări aprinse în coşul de gunoi. |
|
|
| 28 de locuri de muncă vacante la Bursa locurilor de muncă pentru rromi | În data de 13 iunie 2012, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, la solicitarea Centrului Comunitar de Resurse Coşula, organizează «Bursa locurilor de muncă destinată persoanelor de etnie rromă», acţiune care se va desfăşura în sala de şedinţe a Primăriei din localitatea Coşula, începând cu ora 10.00. |
|
|
| Reuniunea Bilderberg 2012: Lista participanţilor a fost publicată în premieră pe site-ul oficial. Poliţia a avertizat că va aresta pe oricine intră în hotelul care găzduieşte reuniunea, inclusiv ziariştii | Influentul grup Bilderberg a publicat pe site-ul oficial lista finală a participanţilor la cea de-a 60-a reuniune ce are loc anul acesta între 31 mai - 2 iunie în Chantilly, Virginia, Statele Unite, informează InfoWars.com. Este prima dată când grupul, ale cărui întâlniri şi discuţii sunt secrete, publică oficial această listă, în trecut... |
|
|
| VICTIME ROMÂNEŞTI ÎN SIRIA: Două tinere din Timişoara, ucise în masacrul din Hula | Preşedintele comunităţii siriene din Timişoara, Ziad Mashalmeh, a declarat, vineri, că două tinere din municipiu, care erau plecate de mai mult timp în Siria, la tatăl lor, au fost ucise în masacrul din Hula. |
|
|
| Ministrul Culturii despre Sarmizegetusa: Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc | Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, afirmă că a ajuns la o înţelegere cu conducerea Ministerului Mediului privind mutarea unei păduri, rezervaţie naturală care acoperă situl Sarmizegetusa, pentru a se continua explorările arheologice, declarând: "Dacă nu dau dealul ăla la o parte, eu crăp, pocnesc".
|
|
|
| Asociaţia Pro Democraţia recrutează observatori pentru alegerile locale - Comunicat de presă | Asociaţia Pro Democraţia (APD) anunţă lansarea campaniei de recrutare pentru observatori interni cu scopul de a observa alegerile locale din data de 10 iunie 2012. Cetăţenii interesaţi de asigurarea corectitudinii şi transparenţei alegerilor pentru desemnarea preşedintelui consiliului judeţean, a consilierilor locali şi judeţeni şi a... |
|
|
| Dan Diaconescu la Dorohoi sufocat de mulţimea de admiratori | Aşteptat să sosească vineri în jurul orei 17, Dan Diaconescu, candidatul la preşedinţie din partea PP DD, a ajuns la Dorohoi cu aproximativ două ore întârziere, venind de la Botoşani, unde a avut o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului. Întârzierea nu a fost simţită de cele peste 2000 de persoane, număr conform estimării... |
|
|
| Lucian Bute a fost învins de Carl Froch prin KO şi a pierdut centura IBF | Pugilistul Lucian Bute a fost învins prin KO în repriza a cincea de britanicul Carl Froch, într-un meci disputat la Nottingham în care şi-a pus în joc centura IBF la categoria supermijlocie pentru a zecea oară. Venit dupã înfrângerea din finala turneului SuperSix, în faţa americanului Andre Ward, FROCH a căutat să-şi recapete gloria în... |
|
|
| Comunicat UNPR - PREŞEDINTELE PNL BOTOŞANI PROPĂŞEŞTE, LIBERALU’ PLĂTEŞTE | Preşedintele PNL Botoşani a anunţat că, judeţul Botoşani va fi reprezentat de 4 secretari de stat în cadrul Guvernului Ponta.
Şi că cine dă mai mult acela va fi numit.
Şi a început să strângă din dreapta şi din stânga: douăj de mii avans, treij de mii la numire.
|
|
|
| Românii vor vota doar cu buletinul, cărţile de alegător nu vor mai fi emise | Românii vor vota doar pe baza actului de identitate, cărţile de alegător urmând să nu mai fie emise, pentru a se elimina condiţionarea exercitării dreptului la vot de aceste documente, anunţă MAI, care a lansat în dezbatere publică un proiect de lege în acest sens. |
|
|
| PDL va ataca la Curtea Constituţională legea privind sistemul de vot uninominal propus de USL | PDL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională legea privind sistemul uninominal de vot propusă de USL şi votată marţi de către Camera Deputaţilor. Anunţul a fost făcut marţi, într-o conferinţă de presă, de către deputatul Sulfina Barbu. Ea a spus că USL a votat, marţi, în Parlament, în dispreţ faţă de români şi pentru... |
|
|
| Parlamentarii vor fi aleşi prin vot uninominal pur. Pragul electoral a fost eliminat | Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 180 voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR. Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar,... |
|
|
| Primii 100 de directori din Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni | Primii 100 de directori din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română vor fi demişi în cursul zilei de luni, urmând ca pentru restul personalului disponibilizat (până la cifra anunţată de 1.029 de persoane) deciziile de demitere să fie redactate zilele viitoare, a declarat, luni, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, în urma unei întâlniri... |
|
|
| Dan Diaconescu vine la Dorohoi | Dan Diaconescu, fondatorul partidului ce îi poartă numele, va veni la Dorohoi la sfârşitul acestei săptămâni. Anunţul a fost făcut astăzi de omul de afaceri Mihai Aniţulesei, candidatul la funcţia de primar al Dorohoiului din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu care a precizat că fondatorul partidului doreşte să se întâlnească... |
|
|
| România nu semnează tratatul ACTA, a declarat ministrul comunicaţiilor Dan Nica | "Eu, ca şi ministru al Comunicaţiilor, pot spune că România nu semnează ACTA", a precizat Dan Nica, în aplauzele participanţilor prezenţi la Ziua Comunicaţiilor. Precizarea ministrului Comunicaţiilor vine la o zi după ce premierul Victor Ponta a anunţat că România nu poate să ratifice un acord aşa cum este ACTA în momentul de faţă.... |
|
|
| O altă maşină incendiată în Botoşani | Un autoturism, marca Opel Astra, parcat pe strada Bucovina din municipiul Botoşani a fost incendiat în această dimineaţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 03.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului... |
|
|
| Ponta trimite Corpul de control al premierului la Poşta Română şi ADS | Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că va trimite Corpul de control al primului-ministru la Poşta Română şi Agenţia Domeniilor Statului. "Am decis, la solicitarea a doi miniştri, începerea chiar de mâine de către Corpul de control al primului-ministru, împreună cu cei din Ministerul de Finanţe şi cei din Ministerul de Interne, a... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 630 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 453 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 397 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 394 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 394 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 386 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 336 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 333 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 325 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|