| Două femei accidentate grav pe Calea Națională din Botoșani | Două femei, în vârstă de 68 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost lovite de o mașină. Accidentul s-a produs pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. |
| | Victimele unui accident rutier spitalizate în urma rănilor suferite | Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe DN 29, în zonă Fermei Popăuți, ieri după-amiază. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. |
| | Casă mistuită de flăcări la Poiana, comuna Cristinești. Intervenție dificilă a pompierilor dorohoieni - FOTO | O casă a ars, noaptea trecută, în localitatea Poiana, comuna Cristinești. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Incendiul a fost observat de vecini, care au cerut ajutor. |
| | Într-o singură săptămână, pompierii botoșăneni au stins incendii cât într-o lună | Astfel, în perioada 08 – 14 ianuarie a.c., pe teritoriul județului Botoșani s-au produs nu mai puțin de 18 astfel de evenimente. Cele mai multe incendii s-au înregistrat miercuri, când a fost cea mai friguroasă zi din acest an.
|
| |
| Cutremur în România! Măsurid de singuranță recomandate de către pompieri | Un cutremur cu magnitudinea de 4,3 pe scara Richter a avut loc, în urmă cu puțin timp, în zona Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare... |
| | Casă din lemn distrusă complet de un incendiu, izbucnit astăzi dimineață | Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Cristești, unde o casă din lemn a luat foc. Tânărul care... |
| | Două case, din Botoșani și Albești, în pericol din cauza coșurilor de fum necurățate | Astăzi, în doar câteva ore, două case din Botoșani și Albești au fost afectate în urma unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum. |
| | Bărbat descarcerat de către pompieri, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac - VIDEO&FOTO | Un bărbat în vârstă de 51 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și... |
| | Mașini blocate în trafic, pe unele drumuri din județ, din cauza viscolului | Vântul, care a avut intensificări de 55...60 km/h, a viscolit zăpada și a îngreunat circulația pe unele drumuri din județ. În ultimele ore, la... |
| | Cinci familii din județ la un pas să rămână fără case, din cauza incendiilor provocate de coșurile de fum necurățate | În ultimele ore, alte cinci familii din Știubieni, Flămânzi, Săveni și Mândrești au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului... |
| Două incendii, la Brăești și Avrămeni, produse în mai puțin de jumătate de oră | Casele a două familii din localitățile Brăești și Avrămeni au fost în pericol, în această dimineață, din cauza coșurilor de fum necurățate... |
| | Bărbat spitalizat în urma arsurilor suferite într-un incendiu care i-a cuprins atelierul de reparații | Un bărbat în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri, în urma unui incendiu produs într-un atelier de reparații. S-a întâmplat în urmă cu puțin... |
|
|
| STOP accidentelor casnice în care sunt implicați copiii! | Campania de prevenire a accidentelor casnice în care sunt implicați copiii, ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, continuă și în acest an. |
|
|
| Patru incendii produse în ultimele ore, în județ | Casele a patru familii din localitățile Aurel Vlaicu, Bâznoasa, Cucorăni și Flămânzi au fost în pericol, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. Trei dintre ele s-au produs în această dimineață, în mai puțin de o oră. |
|
|
| Persoane fără adăpost adunate de pe străzile din Botoșani și Dorohoi - VIDEO&FOTOGALERIE | Având în vedere temperaturile scăzute prognozate, pompierii și polițiști locali au continuat misiunile de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportul acestora la spații de cazare, după evaluarea stării de sănătate în Unitățile de Primiri Urgenţe. Și în această seară, acțiunile s-au desfășurat în... |
|
|
| Informare meteo de ger pentru județul Botoșani | Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că până joi dimineață, la ora 10:00, în județul Botoșani vremea va fi, în continuare, rece, geroasă în special în timpul nopților. |
|
|
| Prefectul județului a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în ședință extraordinară. Cursuri suspendate la patru școli și două drumuri județene închise circulației | În contextul codului galben de ninsori, viscol și polei, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat membrii Comitetului Județean pentru Situații Urgență Botoșani cu responsabilități în gestinarea fenomenelor specifice iernii, într-o ședință extraordinară, pentru a analiza situația operativă din ultimele 24 de ore și... |
|
|
| S-a redeschis circulației un drum național și alte două au fost închise. Opt apeluri venite în noaptea trecută de la oameni rămași blocați, cu mașinile, în zăpadă. Printre acestea o ambulanță și o mașină de dializă care nu au mai ajuns la pacienți | Începand cu ora 7.30 s-a redeschis traficul rutier pentru autovehicule cu masa totală mai mică de 7,5 tone pe DN29 Btotoșani – Săveni. Pe de altă parte, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, au fost închise circulației: DJ 282 H între Rediu - limita cu județul Iași și DJ 291... |
|
|
| Persoane fără adăpost din Dorohoi și Botoșani identificate și cazate în locurile de cazare special amenajate - FOTO | Pompierii împreună cu polițiștii locali și-au intensificat misiunile de patrulare în vederea identificării oamenilor fără adăpost, dar și pentru transportul acestora la locurile de cazare special amenajate. O astfel de acțiune a avut loc în această seară, în municipiile Botoșani și Dorohoi, fiind găsite patru persoane. |
|
|
| Casă din Vorniceni făcută scrum în urma unui incendiu. Pompierii au salvat trei porci, o vacă și un câine - FOTO | O casă din localitatea Vorniceni a fost distrusă în urma unui incendiu care s-a produs, în această dimineață, după ce mai multe haine puse la uscat pe sobă s-au aprins. Când a avut loc evenimentul, proprietarul nu era acasă. Vecinii au observant flăcările și au sunat după ajutor, la pompieri. |
|
|
| COD GALBEN de vânt, polei, ninsori moderate și viscol, în județ până marți dimineață | COD GALBEN de intensificări ale vântului, plolei ninsori moderate și viscol pentru județul Botoșani, de astăzi, de la ora 18:00, până marți, la ora 10:00. |
|
|
| Bisericile din județ verificate de către inspectorii ISU, înainte de Bobotează. Pompierii vor fi prezenți mâine la lăcașele de cult unde vin de obicei mulți credincioși - FOTO | Inspectorii de prevenire și-au intensificat, în această perioadă, acțiunile de control și informare preventivă la lăcașurile de cult din județul Botoșani, unde este așteptat un număr mare de persoane să participe la slujba de Bobotează. |
|
|
| Incendiu violent la Miletin. O anexă și acoperișul casei afectate de flăcări - FOTO | Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-o gospodărie din localitatea Miletin. O anexă a fost cuprinsă de flăcări. Apelul de ajutor a fost făcut puțin după miezul nopții. |
|
|
| Autoturism făcut scrum de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric | Un autoturism a luat foc ieri dimineață într-o gospodărie din localitatea Lunca. |
|
|
| Pompierii dorohoieni, salvatori încă o dată. Au donat sânge pentru ajutarea unui tânăr de 17 ani - FOTOGALERIE | Uneori propria viață stă în mâinile celor din jur ... sau într-o picătură de sânge pe care aceștia o pot dona pentru tine. Oameni pe care nu îi cunoști, dar care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb. |
|
|
| Incendiu violent în noaptea de Revelion! | Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Buda. O bucătărie de vară și acoperișul unei case au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost observat de trecători care au cerut. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 04:00. |
|
|
| Femeie din Corlăteni arsă de vie într-un incendiu care i-a distrus casa | O femeie în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Corlăteni. Tragedia s-a produs în această seară, iar flăcările au fost observate de vecini. |
|
|
| Mesajul de Anul Nou al prefectului județului, Sorin Cornilă | Dragi botoșăneni! Încheiem împreună al doilea an în care reprezint Guvernul României în județul Botoșani, și vă reprezint și pe dumneavoastră. |
|
|
| Restaurantele din județ, care organizează Noaptea de Revelion, în vizorul inspectorilor ISU | Activitățile de control, îndrumare și informare preventivă continuă, în ultimele zile din an. |
|
|
| Trei incendii în județ în doar câteva ore | Casele a trei familii din localitățile Mesteacăn, Oneaga și Unțeni au fost în pericol, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum. |
|
|
| Tânără din Botoșani spitalizată în urma unui accident rutier! | O tânără în vârstă de 18 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, fiind implicat un singur autoturism. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni alături de botoșăneni, la manifestările din ultima zi a anului | În noaptea dintre ani, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu polițiștii, pompierii si polițiștii locali, vor fi la datorie pentru ca participanții la spectacolele de Revelion organizate în aer liber, în municipiul Botoșani și orașul Săveni, să se bucure în siguranţă de trecerea în noul an. |
|
|
| Copil din Dorohoi căzut în gol de pe o clădire dezafectată, de la o înălțime de patru metri. Este inconștient și urmeză să fie transportat cu elicopterul SMURD la Iași | Un băiat, în vârstă de 10 ani, a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul I al unei clădiri dezafectate din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Bărbat mort într-un incendiu care i-a cuprins locuința -FOTO | Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitatea Călinești, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat ieri după-amiază. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 613 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 379 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|