| Amenzi și dosar penal pentru port de obiecte periculoase, aplicate de către jandarmi la Ziua orașului Darabani | Misiunea de asigurare a ordinii și liniștii publice la Ziua orașului Darabani, desfășurată în data de 13 iunie, a avut un caracter preponderent preventiv, fără însă a fi tolerate faptele de încălcare a legislației specifice acestui gen de manifestări publice. |
| | DOROHOI – Trei persoane care vindeau țigări de contrabandă, sancționate de către jandarmi | Trei persoane au fost amendate de jandarmi ieri dimineață cu câte 20000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul produselor accizabile. Pe lângă sancțiunile primite, vânzătorii de țigari de contrabandă au rămas și fără cele 150 de pachete de țigarete, găsite de jandarmi asupra acestora în zona Pieței Centrale din municipiul... |
| | 766 de misiuni ale pompierilor de la Punctul de Lucru Coțușca, în primul an de activitate | Pompierii de la Punctul de Lucru Coțușca au fost la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse în comunele Coțușca, Drăgușeni, Mitoc, Rădăuți-Prut și Viișoara, dar și în cele 13 sate aparținătoare. |
| | Tineri reținuți pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice | La data de 14 iunie 2024 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 38 de ani, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire... |
| |
| Acțiune a polițiștilor rutieri pentru descurajarea pirateriei auto | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de persoane și pentru identificarea... |
| | Pietonii și șoferii din județ care nu acordă prioritate, în vizorul polițiștilor rutieri | La data de 13 iunie 2024 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în zona trecerilor... |
| | Jandarmii la datorie mîine, de Ziua Eroilor, la diverse manifestări ce se vor desfășura în județ | În ziua de joi, 13 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în vederea desfășurării în siguranță a manifestărilor cultural-artistice... |
| | Traficant de droguri de mare risc, care distribuia cocaină către consumatori din județul Botoșani, arestat de către polițiști | Polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de... |
| | 47 de incendii în mai, la Botoșani, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut | În luna mai, pe raza județului Botoșani s-au produs 47 de incendii, în creștere cu aproximativ 68% față de aceeași perioadă a anului trecut. |
| | Candidatul AUR pentru funcția de primar al municipiului a votat pentru „schimbarea cinstită a Dorohoiului” - FOTO | Candidatul AUR pentru funcția de primar al municipiului Dorohoi, Ciprian Ignătescu, și-a exercitat dreptul de vot în jurul orei 11:30 la Secția nr.... |
| | DOROHOI - Contractul de finanțare, în valoare de peste trei milioane de lei, pentru parcul fotovoltaic, semnat astăzi de către viceprimarul Cristian Dogaru - FOTO | Astăzi, 7 iunie 2024, la Bucureşti, viceprimarul Cristian Dogaru a semnat, împreună cu ministrul Energiei Sebastian Burduja contractul de finanţare... |
| | Dotări prin PNRR făcute de Consiliul Județean pentru școlile speciale și CJRAE - FOTOGALERIE | Consiliul Județean Botoșani continuă modernizarea școlilor profesionale speciale „Ion Pillat” Dorohoi și „Sfântul Stelian” Botoșani, precum... |
|
|
| Bărbat plecat de trei ani în Germania este dat acum dispărut | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 55 de ani, din comuna Cristinești, care în anul 2021 a părăsit domiciliul pentru a pleca în Germnaia, păstrând în mod constant legătura în familia. |
|
|
| Șef de partid dintr-o comună de lângă Dorohoi cercetat pentru infracțiuni economice | Președintele organizației locale a unui partid, dintr-o comună din apropierea Dorohoiului, este cercetat de către polițiști într-un dosar ce privește infracțiuni economice. |
|
|
| Aproape 50 de amenzi, în valoare de peste 13.000 de lei, aplicate de către polițiști în urma unei acțiuni desfășurată în piețele din Botoșani | La data de 5 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale în zona piețelor din municipiul Botoșani. |
|
|
| Concedierea colectivă de la Artsana România, din municipiul Botoșani, în discuția Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii | Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a prezidat astăzi ședința Comisiei de Dialog Social Botoșani, în calitate de președinte. |
|
|
| Infracțiuni la PTF Racovăț. Dosare de contrabandă pentru trafic de otravă de șobolani | Doi cetățeni români, un bărbat și o femeie, sunt cercetați după ce la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, în autovehiculele acestora au fost descoperite substanțe toxice. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri intravilane | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor: |
|
|
| Transport public ecologic în Dorohoi. Primăria urmează să achiziționeze, în scurt timp, două autobuze și cinci microbuze electrice, prin PNRR | Primăria Municipiului Dorohoi achiziţionează 2 autobuze şi 5 microbuze electrice pentru transportul public local, în parteneriat cu comunele Broscăuţi, Hilişeu-Horia, Şendriceni, Văculeşti, cu fonduri în valoare de 13.309.405,536 lei, atrase prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. |
|
|
| Dosar penal întocmit de polițiști după ce a amenințat cu arma, într-o postare pe facebook | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare. Asta după ce un tânăr, de 32 de ani, din orașul Flămânzi, a postat pe o rețea de socializare un videoclip în direct, în care adresa amenințări... |
|
|
| Peste 60 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în cadrul a două acțiuni de tip „blitz” | La data de 3 iunie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat două acțiuni de tip ”blitz”, în intervalele orare 07:00-09:00, pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc limita legală de viteză și 16:00-18:00, pentru prevenirea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare conducerea sub influența alcoolului.... |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în cadrul planului BLOCADA, în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Doina Federovici îi invită pe candidații la președinția Consiliului Județean Botoșani să semneze un „Pact pentru continuarea proiectelor cu finanțare europeană” | Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a adresat marți o invitație pentru toți candidații înscriși în competiția pentru conducerea Consiliului Județean, ca până joi, 6 iunie 2024, să semneze un „Pact pentru continuitatea proiectelor cu fonduri europene derulate în județul Botoșani”. |
|
|
| Creşă cu 70 de locuri pentru copiii din municipiul Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi derulează proiectul „Construire creşă în municipiul Dorohoi” în valoare totală de 13.477.996,89 lei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educaţie.
|
|
|
| Expoziția personală de pictură „Univers interior” – Lila Lungulescu | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 4-13 iunie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală de pictură „Univers interior”, cu lucrări semnate de artista Lila Lungulescu. |
|
|
| Bunuri confiscate, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, în cadrul perchezițiilor efectuate de polițiștii de la Transporturi - VIDEO | La data de 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași, Biroul de Investigare a Fraudelor și Biroul Județean de Poliție Transporturi, împreună cu
Serviciul Județean de Poliție Transporturi Suceava, Serviciul Județean de Poliție Transporturi Bacău, Biroul Județean de Poliție Transporturi Neamț,... |
|
|
| Ziua copilului vine cu dotări noi în grădiniţele, şcolile şi liceele din Municipiul Dorohoi | Cu câteva zile înainte de 1 Iunie au început să sosească echipamentele digitale aferente celor 11 contracte de furnizare, semnate de către primarul ing. Dorin Alexandrescu şi echipa de implementare a Primăriei Municipiului Dorohoi, din cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ... |
|
|
| DOROHOI - Copiii cu nevoi speciale sărbătoriți în cadrul Centrului de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități, din cadrul Direcției de Asistență Socială - FOTO | Cu ocazia Zilei Internaționale a copilului, Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi, a organizat o activitate dedicată copiilor cu nevoi speciale. |
|
|
| DOROHOI - Centru de colectare cu aport voluntar, în valoare de peste șapte milioane de lei, aflat în plină construcție | Preocuparea permanentă a executivului Primăriei Municipiului Dorohoi pentru a menţine un oraş curat şi prietenos cu mediul s-a concretizat prin obţinerea unei finanţări în valoare de peste 7 milioane lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. |
|
|
| Femeie din Botoșani dată dispărută. A plecat de acasă astăzi dimineață și până acum nu a revenit | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 71 de ani, din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul astăzi, în jurul orei 06:30, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Târgul Meșterilor Populari a ajuns și la Săveni. Prima ediție va avea loc în zilele de 1 și 2 iunie | Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova și Primăria Orașului Săveni din județul Botoșani, în parteneriat cu Societatea Cultural Artistică „Arlechin”, organizează la Săveni, în Parcul Tineretului, în perioada 1-2 iunie 2024, prima ediţie a Târgului Meșterilor Populari „Săveni – Tărâmul de Nord”. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Continuăm să construim locuințe sociale | Ca urmare a demersurilor Primăriei Municipiului Dorohoi pentru finanţarea a 16 locuinţe sociale, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a emis, pe 20 mai 2024, Ordinul nr. 1391 prin care a aprobat lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate pentru construirea de locuinţe sociale şi de necesitate. |
|
|
| Echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, în valoare de peste 28 de milioane de lei, intrate în dotarea Spitalului Municipal Dorohoi - FOTOGALERIE | Începând din martie 2024, au fost recepţionate şi instalate o parte din echipamentele medicale de ultimă generație aferente celor două proiecte accesate prin Componenta C12 – Sănătate, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv „Creşterea capacităţii de asistenţă medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal... |
|
|
| DOROHOI - Restricții de circulație într-o zonă din municipiu, pentru buna desfășurare a Zilei Copilului | Primăria municipiului Dorohoi informează că în perioada 31 mai - 2 iunie vor avea loc mai multe activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului pentru a căror organizare vor fi instituite restricţii de circulaţie. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 785 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 620 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 476 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 393 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 379 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 378 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 357 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|