Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: teren
Descinderi ale procurorilor DNA la Dorohoi, Manoleasa, Ştefăneşti şi Hudeşti
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat joi dimineaţă activităţi de ridicare silită a unor documente de la primării şi agenţi economici de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2010 - 2014, a fraudării...
Posibilă redeschidere a dosarului “Flota
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, înainte de şedinţa de plen a CSM, referitor la o posibilă redeschidere a dosarului "Flota", că "această împrejurare va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări".
Transporturi de ţigarete de contrabandă, în valoare de peste 60.800 lei, depistate de poliţişti
La data de 5 noiembrie, în jurul orei 13.50, poliţiştii din comuna Coțușca au oprit în trafic, pe DJ 282, un autoturism înmatriculat în Franța, care rula pe direcția Rădăuți Prut - Drăgușeni, fiind condus de un bărbat de 46 ani, din municipiul Botoșani.
Peste 100 de intervenţii ale pompierii botoşăneni, săptămâna trecută
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 100 situaţii de urgenţă. Este vorba de 4 incendii, două misiuni de supraveghere a respectării regulilor şi măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării unui meci de fotbal şi pe timpul oficierii slujbei de sfinţire a unei biserici,...
FCM Dorohoi, o nouă înfrângere pe teren propriu
FCM Dorohoi a pierdut încă o dată pe teren propriu, sâmbătă 25 octombrie, în faţa Săgeata Năvodari, cu scorul de 0 – 2. Desfăşurat în faţa...
Performanţă extraordinară: Simona Halep s-a CALIFICAT în finala Turneului Campioanelor, unde o va întâlni pe Serena Williams
Jucătoarea Simona Halep (4 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce a dispus cu scorul de 6-2, 6-2, la...
120 de jandarmi vor supraveghea meciurile de fotbal de la sfârşitul acestei săptămâni
Sâmbătă, 25 octombrie a.c., 120 de lucrători din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani vor asigura ordinea şi liniştea publică la meciurile...
FCM Dorohoi a pierdut astăzi în depalsare cu scorul de 6-3. Vezi rezultatele etapei şi clasamentul
FCM Dorohoi a pierdut partida de astăzi, disputată în deplasare la CF Brăila, cu scorul de 6-3, după ce au fost conduşi cu 5-0. În aceste condiţii,...
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, sărbătorită şi la Botoşani
Astăzi, de “Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, locuitorii din municipiul Botoşani şi comunele Cordăreni şi Nicşeni...
Cât costă oficial un vot la prezidenţiale
Cât cheltuieşte, oficial, un partid pentru un vot? Ce costuri se raportează într-un an cu două campanii electorale şi ce spun datele de la Finanţe?...
Peste 100 de misiuni ale pompierilor săptămâna trecută
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 101 situaţii de urgenţă. Este vorba de 14 incendii, cinci misiuni...
Două incendii pe timp de noapte datorate utilizării cu defecțiuni a sistemelor de încălzire
Pompierii botoșăneni au fost solicitați în noaptea de 24 spre 25 septembrie să intervină pentru stingerea a două incendii produse pe raza localităților...
Vezi cum funcţiona CARACATIŢA de la APIA Botoşani! DNA-ul cere arestarea unora dintre suspecţi. Târzioru şi Epuraş sub control judiciar
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punere în mişcare a acţiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore (începând de la data de 23.09.2014, ora 20:15 până la data de 24.09.2014, ora 20:15) a inculpatului ZAHARIA LIVIU STELIAN, director executiv al Centrului Judeţean Botoşani...
Şase persoane REŢINUTE în urma descinderilor DNA la APIA
După audieri maraton ce au avut loc la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, şase persoane au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore, majoritatea fiind angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Botoşani.
Inventarierea terenurilor realizată în proporţie de 90%
Conform datelor centralizate la nivelul Prefecturii Botoşani, 21 de documentaţii de inventariere a terenurilor au fost finalizate, aflându-se la această dată în diverse etape de verificare şi avizare, iar alte 36 de dosare, provenind de la tot atâtea unităţi administrativ - teritoriale, vor fi finalizate până pe 26 septembrie. Cele 57 de...
Stadionul Municipal Dorohoi: FC Botosani - FC Tiraspol 1-0
FC Botoşani a învins cu scorul de 1-0 pe moldovenii de la FC Tiraspol, în meciul amical ce a avut loc la Dorohoi. Botoşănenii au avut prima ocazie de gol prin Anghelina, care a şutat puternic de la 20, dar portarul oaspeţilor s-a întins serios şi a respins din vinclu.
Bănuit de comiterea mai multor genuri de infracţiuni, depistat şi reţinut de poliţişti
Ieri, 1 septembrie a.c, poliţiştii de investigaţii criminale din Botoşani, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., au depistat pe raza localităţii Flămânzi, judeţul Botoşani, un tânăr de 21 de ani, bănuit de comiterea mai multor genuri de infracţiuni.
Dorohoienii invitaţi de finanţatorul FCM Dorohoi să vină la meciurile echipei în număr cât mai mare
Omul de afaceri Victor Mihalachi, finanţatorul echipei de fotbal FCM Dorohoi, a lansat un apel către dorohoieni să participe în număr cât mai mare la primul meci din Liga a II-a ce se va desfăşura sâmbătă, 30 august, pe teren propriu precum şi la celelate meciuri care vor urma. În apelul său, Victor Mihalachi aminteşte că promovarea...
Omeni de afaceri din Dorohoi invitaţi să devină parteneri ai FCM Dorohoi
Conducerea clubului FCM Dorohoi a adersat o invitaţie oamenilor de afaceri din Dorohoi de a deveni parteneri ai echipei de fotbal. Mai exact, conducerea clubului oferă spaţiu publicitar, contra-cost, atât pe tricourile jucătorilor cât şi pe bannere amplasate vizibil pe marginea terenului de joc.
Prinşi conducând fără permis
La data de 26 august, în jurul orei 00.30, poliţiştii rutieri din localitatea Flămânzi, au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autovehicul (înmatriculat în Bulgaria) care rula pe strada General Mihai Cucu, din localitate. Conducătorul auto a refuzat să oprească, continuându-și deplasarea și abandonând în cele din urmă autoturismul...
Instanţa a decis: Sediul Antena 3 confiscat!
Procesul ICA s-a încheiat, după şase ani de tergiversări. Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani. Pedeapsa e dublă faţă de cea dată în primă instanţă.
DAN VOICULESCU A FOST CONDAMNAT LA 10 ANI DE ÎNCHISOARE CU EXECUTARE
DAN VOICULESCU a aflat verdictul final în DOSARUL PRIVATIZĂRII ICA. Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu EXECUTARE. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi executorie. Verdictul a fost dat în şedinţă publică. Voiculescu a fost condamnat pentru spălare de bani în dosatul PRIVATIZĂRII ICA.
Sfaturi de la pompieri pentru zilele caniculare
Potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, astăzi şi mâine, Indicele de Temperatură – Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în mai multe judeţe din Moldova, printre care şi Botoşani.
Campanie de informare desfăşurată de poliţiştii botoşăneni
În perioada iunie – septembrie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Societatea de Asigurări Groupama desfăşoară la nivel naţional, Campania INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI, campanie ce are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor. Poliţiştii...
2.500 de oameni care au lucrat pe terenul pe care s-au prăbuşit turnurile gemene au cancer
Peste 2.500 dintre angajaţii care au lucrat în Ground Zero, locul unde s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center din New York, sunt bolnavi de cancer, iar un număr foarte mare dintre ei cer despăgubiri pentru această boală, scrie New York Post.
Bilanțul deputatului Tamara Ciofu la finalul primei sesiuni parlamentare din 2014
Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus în prima sesiune parlamentară din 2014 un număr de 13 inițiative legislative, dintre care cele mai multe au vizat domeniul asistenței sociale la nivelul copiilor și stimularea economică. Astfel, la nivelul asistenței sociale a copiilor cele mai importante propuneri legislative au vizat: scutirea de taxe și...
Deputatul Andrei Dolineschi, bilanț la 2 ani de mandat: peste 27 milioane euro fonduri pentru infrastructura județului
Proiecte principale: Modernizarea drumului Botoșani-Suceava și reabilitarea infrastructurii municipiului Dorohoi.
Proiect: Populația va plăti taxe mărite din 2015 pentru clădirile nerezidențiale și mașinile sub 2.000 cm3
Clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice care sunt folosite în scop nerezidențial vor fi impozitate suplimentar, impozitele pentru autoturismele mici cresc, iar cele pentru mașinile cu capacitatea de peste 2.000 de centimetri cubi scad, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice,...
INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI, campanie de informare derulată astăzi de poliţiştii dorohoieni
În perioada iunie – septembrie 2014, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Societatea de Asigurări Groupama desfăşoară la nivel naţional, Campania INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI, campanie ce are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor....
SIMONA HALEP a pierdut semifinala cu Eugenie Bouchard la WIMBLEDON
SIMONA HALEP a pierdut meciul cu jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, în două seturi 6-7, 2-6, dar rămâne cu o performanţă istorică, după calificarea în semifinalele de la Wimbledon.
Trei ieșeni și un Aro, în căutarea românilor neștiuți din Siberia
Patru români, adică ieșenii Ștefan, Iulian, Tudor și un Aro 243, pleacă până în Orientul Îndepărtat al Rusiei și înapoi, pe un traseu ce reface lungul drum al deportărilor din timpul gulagului rusesc și atinge unele din cele mai importante puncte din spațiul fostului URSS.
Prima serie de elevi a absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă
Primii 60 de elevi botoşăneni care au participat la lecţiile ţinute de pompieri, voluntari de la Crucea Roşie şi cadre medicale ale SJA au absolvit cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă. Zece dintre ei au fost selectaţi, în urma susţinerii probei teoretice, să participe la...
Campanie împotriva înjurăturilor din stadion iniţiată la Prefectură
O serie de materiale care să impulsioneze suporterii echipelor de fotbal în folosirea unui limbaj decent vor fi realizate în următoarea perioadă şi montate pe stadionul municipal, sau în alte locaţii unde se desfăşoară activităţi similare.
Muniţie de război ridicată de angajaţii ISU, în timpul unei acţiuni preventive pe această temă
Mai multe cartuşe de război şi tuburi de cartuşe au fost descoperite astăzi, după o acţiune de informare preventivă, desfăşurată de către inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani, la o şcoală din judeţ.
Pagina 32/42  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
625
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
442
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
393
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
387
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
379
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
350
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
336
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
331
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
330
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord