| Trei kilometri de plase monofilament descoperite de către polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol | Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în zona Barajului de acumulare a iazului Negreni. |
| | Peste 60 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ. |
| | Mesaj de condoleanțe transmis de conducerea DSP Botoșani |
| | Activitate preventivă desfășurată de polițiști în centrul Botoșaniului | La data de 18 iulie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o activitate preventivă în zona centrală... |
| |
| Camion încărcat cu baloți de paie distrus de un incendiu - VIDEO&FOTOGALERIE | Pompierii botoșăneni au intervenit în urmă cu puțin timp pentru a stinge un incendiu ce a cuprins un camion încărcat cu baloți de paie. |
| | Autoturism ce figura furat, în valoare de peste 200.000 de lei, descoperit de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pe perioada desfăşurării unei acţiuni specifice... |
| | Intervenție dramatică a pompierilor. Lan de grâu în flăcări din cauza unui autoturism care a luat foc - VIDEO&FOTOGALERIE | Un autoturism parcat lângă un lan de grâu a luat foc în această după amiază, pe raza comunei Mihai Eminescu. Din cauza vântului puternic, flăcările... |
| | Bărbați din Flămânzi trimiși în judecată pentru falsificare de documente | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii... |
| | Șoferii din Darabani informați de către polițiști despre noile reglementări privind infracțiunile la regimul rutier | Polițiștii dărăbăneni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat luni, 17 iulie, pentru prevenirea și combaterea... |
| | Aproape 170 de sancțiuni aplicate de către polițiștii din județ în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru... |
| | Comunicat USR Botoșani: Doamna Federovici, după ce v-ați bătut joc de apa botoșănenilor, acum urmează și sănătatea oamenilor? | În plin scandal al căminelor groazei din Ilfov, PSD mai dă o ”lovitură” și face Botoșaniul ”celebru” pentru încă o numire politică ridicolă.... |
| | ITP falsificat, depistat la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova... |
|
|
| Incident rutier, la câțiva kilometri de Dorohoi. Camion plin cu gunoi la un pas de incendiu | Un incident rutier petrecut astăzi, în apropiere de Dorohoi, putea să aibă consecințe grave. Doar prezența de spirit a șoferului și intrevenția promptă a pompierilor dorohoieni a făcut ca să nu izbucnească un incendiu, posibil cu consecințe grave. |
|
|
| Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din R. Moldova asupra căruia a fost descoperit o carte de identitate românescă falsă. |
|
|
| Fapte antisociale, printre care scandalagii, consumatori de alcool în miez de noapte, sancționați drastic de către jandarmii botoșăneni | Grătarul aprins pe trotuar duminică seară, în apropierea fostului cinema Luceafărul din municipiul Botoșani, i-a adus unui bărbat în vârstă de 37 de ani o amendă contravențională în valoare de 1000 de lei. |
|
|
| DOROHOI – Consultare publică inițiată de către autoritățile locale | Primăria municipiului Dorohoi a inițiat procedura de consultare publică în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003, privind Transparența Decizională în administrația publică, actualizată, referitor la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL DOROHOI, privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL și REGULAMENT LOCAL DE URBANISM - pentru... |
|
|
| O altă tragedie în județ! Un tânăr, în vârstă de 16 ani, înghițit de apele Prutului, la Santa Mare. Pompierii au început căutările, inclusiv cu scafandrii de la Botoșani și Iași - FOTO | Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui tânăr de 16 ani care ar fi intrat în apele râului Prut pe raza localității Santa Mare și nu a mai ieșit la suprafață.
|
|
|
| Identitate românească falsă, procurată cu 500 de euro, descoperită la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document de identitate fals. |
|
|
| SVSU Dorohoi – Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare | Urmare a ATENŢIONĂRII METEOROLOGICE (COD GALBEN) de caniculă, pentru data de 17 iulie, când indicele de confort termic va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unități, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul primăriei Dorohoi vă recomandă: |
|
|
| Pompier botoșănean recompensat cu Emblema de Onoare, de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne - FOTO | Plutonierul adjutant șef Ciprian Marius Ciocodeică, din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, a primit, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Designul interior al cazinourilor și tot ce ne spune | Istoria cazinourilor datează din vechile civilizații, unde jocurile de noroc erau tratate ca formă de agrement și interacțiune socială. |
|
|
| Acoperișul unei case distrus de un incendiu | Acoperișul unei case nelocuite de pe raza localității Românești a luat foc în această dimineață, cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la un cablu neizolat corespunzător. |
|
|
| Apartament de vânzare în Dorohoi, pe Bulevardul Victoriei! |
|
|
| Tragedie pe un drum din județ. Un tânăr și-a pierdut viața, în această seară, într-un accident rutier - FOTOGALERIE | Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, în această seară, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un cap de pod. Tragedia s-a întâmplat pe raza localității Cerchejeni, comuna Blândești. |
|
|
| Bărbat de 36 de ani, condamnat cu executarea pedepsei, identificat de polițiștii din Pomârla și escortat la penitenciar | La data de 16 iulie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Dorohoian de 53 de ani cercetat pentru conducere sub influența alcoolului! | Polițiștii dorohoieni au oprit astăzi, pentru control, pe un drum public din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Bărbat din Vorniceni anchetat pentru că a condus, fără permis, un tractor care tracta o remorcă neînmatriculată | La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Vorniceni, un tractor care tracta o remorca fără a avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare, condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Fără permis și sub influența alcoolului, a plecat la plimbare cu mopedul. Polițiștii i-au făcut dosar penal | La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 294 B, din comuna Dobârceni, un moped condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Dorohoian depistat la volan sub influența alcoolului. Acum s-a ales cu dosar penal | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Dimitrei Pompeiu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Șoferii aflați sub influența drogurilor vânați de către polițiștii dărăbăneni | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, cu sprijinul jandarmilor și al Polițiștilor de frontieră, însoțiți se câinele specializat în depistarea drogurilor au organizat o acțiune pentru identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau... |
|
|
| Scandalagii amendați de către polițiști cu suma de 20.000 de lei. Polițiștii au constatat și două infracțiuni de lovire | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă, în zona de competență. |
|
|
| Cod Galben de CANICULĂ! Mâine, până la 37 de grade, la Botoșani | Meteorologii au emis un cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă, pentru ziua de 17 iulie. |
|
|
| Azil pentru bătrâni, din Botoșani, închis de autorități. A fost deschis dosar penal și au fost aplicate amenzi în valoare de 45.000 de lei | Dosar penal pentru trei infracțiuni, sancțiuni de 45.000 de lei și un obiectiv închis în urma unor controale la locații în care erau îngrijite persoane vârstinice din municipiul Botoșani. |
|
|
| Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, organizată la Ștefănești | La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune preventiv-informativă în scopul înștiințării conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun dacă se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive.... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 438 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 391 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 386 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 371 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 334 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 330 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 328 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|