Anunţ al DAS pentru beneficiarii de ajutor pentru încălzire | Vă aducem la cunostintă ca urmare a majorării pensiilor , trebuie să vă prezentaţi la Biroul de Beneficii Sociale în cadrul Directiei de Asistenţă Socială Dorohoi, str. Dumitru Furtuna nr. 14 pentru a efectua modificarile necesare conform OUG 70/2011. |
| Minor de 15 ani, suspectat de comiterea mai multor furturi | La data de 30 ianuarie, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus faţă de I. L. de 15 ani, din municipiul Botoşani, măsura reţinerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani. |
| | Depistaţi în flagrant, în timp ce încercau să sustragă mai mulţi arbori tăiaţi ilegal | La data de 28 ianuarie, în jurul orei 12.30, P. I. de 24 ani, A. I. de 34 ani și S. V. de 42 ani, toți din orașul Flămânzi au fost surprinşi în flagrant, într-o zonă împădurită, aflată în administrarea Cantonului nr.6 Flămânzi, imediat după ce au scos din rădăcini și sustras 12 arbori (peste 1,5 m.c.). |
| | Bănuiţi de comiterea unei tâlhării, identificaţi şi reţinuţi de poliţişti | La data de 27 ianuarie, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Botoşani au dispus măsura reținerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani faţă de L. D. de 17 ani şi N.C. de 23 ani, ambii din orașul Bucecea, judeţul Botoşani, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea, la data de 18.12.2014, a unei infracţiuni de tâlhărie. |
| |
| Cercetaţi în stare de reţinere pentru furt de arbori şi agresiuni împotriva unor lucrători silvici | Ieri, 27 ianuarie, poliţiştii Secţiei Rurale 1 Botoşani au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de M. C. de 33 ani,... |
| Pădurari agresaţi de hoţii de lemne | În data de 26 ianuarie, în jurul orelor 23,30 şi 1,30, pe raza localităţii Corni a avut loc un eveniment în care au fost implicati doi angajaţi... |
| | Depistat în flagrant, la scurt timp după comiterea unui furt | La data de 26 ianuarie, în jurul orei 01.50, un echipaj format din poliţişti şi jandarmi a depistat pe strada 1 Decembrie din oraşul Săveni, pe B.... |
| | Dorohoieni bănuiţi de săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie, identificaţi de poliţişti | În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, ieri, 22 ianuarie a.c., poliţiştii au identificat patru persoane cu vârstele între... |
| | Surprinşi de poliţişti, după ce au sustras peste 600 metri de cablu telefonic | La data de 13 ianuarie, în jurul orei 1 şi 10, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Săveni a depistat pe DJ 282, la ieşirea din oraşul Săveni... |
| Depistat în flagrant, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o locuinţă din Hudeşti | La data de 3 ianuarie, în jurul orei 19.30, poliţiştii din comuna Hudești l-au surprins în flagrant pe B. I. de 30 ani, din comuna Brădeni, judeţul... |
| | Hoţi prinşi de jandarmi în toiul nopţii | În noaptea de 23 spre 24 decembrie, în jurul orei 01.00, un echipaj de jandarmi, în timp ce patrula pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani,... |
| | Mircea Cărtărescu, propus de Uniunea Scriitorilor din România pentru premiul Nobel pentru literatură | Mircea Cărtărescu este scriitorul propus de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru premiul Nobel pentru literatură în... |
|
|
| DAS Dorohoi: ANUNŢ IMPORTANT | Direcţia de Asistentă Socială Dorohoi face cunoscut beneficiarilor care nu au primit cupoane pentru alimente POAD 2014, că începând cu data de 16.12.2014 se pot adresa la sediul Direcţiei de Asistentă Socială din str.Dumitru Furtuna nr. 14 pentru a depune cerere insotita de documente doveditoare in vederea inscrierii pe liste suplimentare în... |
|
|
| DAS Dorohoi: ANUNŢ IMPORTANT | Direcţia de Asistentă Socială Dorohoi face cunoscut beneficiarilor care nu au primit cupoane pentru alimente POAD 2014, că începând cu data de 16.12.2014 se pot adresa la sediul Direcţiei de Asistentă Socială din str.Dumitru Furtuna nr. 14 pentru a depune cerere insotita de documente doveditoare in vederea inscrierii pe liste suplimentare... |
|
|
| Păgubiţi de foc din neglijenţă sau răzbunare | În luna noiembrie, 24 de familii din judeţul Botoşani au fost păgubite de foc ca urmare a neglijenţei sau a răzbunării.
Cauzele stabilite pentru incendiile de luna trecută sunt: acţiune intenţionată, coş/burlan de fum defect sau necurăţat, foc deschis în spaţii deschise/închise, instalaţii electrice defecte, fumat... |
|
|
| Păgubiţi de foc din neglijenţă sau răzbunare | În luna noiembrie, 24 de familii din judeţul Botoşani au fost păgubite de foc ca urmare a neglijenţei sau a răzbunării. Cauzele stabilite pentru incendiile de luna trecută sunt: acţiune intenţionată, coş/burlan de fum defect sau necurăţat, foc deschis în spaţii deschise/închise, instalaţii electrice defecte, fumat în locuri nepermise,... |
|
|
| Cinci tineri din municipiul Botoşani sunt bănuiţi de furt şi tâlhărie. Doi dintre aceştia au fost reţinuţi de poliţişti | În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au identificat cinci tineri cu vârstele între 16 şi 18 ani, toţi din municipiul Botoşani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt, comise la 29.10.2014 şi... |
|
|
| Hoţ prins de jandarmi | În noaptea de 28 spre 29 octombrie a.c., la o oră după miezul nopţii, jandarmii ce patrulau pe strada Aleea Parcului din municipiul Botoşani au observat o persoană care, la vederea forţelor de ordine, s-a ascuns într-o scară de bloc . |
|
|
| Minori din Dorohoi bănuiţi de comiterea mai multor furturi, identificaţi de poliţişti | În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cazul mai multor sesizări privind comiterea unor furturi, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au identificat patru minori cu vârstele între 14 şi 16 ani ca fiind principalii bănuiţi de săvârşirea faptelor. |
|
|
| Bănuiţi de comiterea unor furturi, depistaţi de poliţişti | ... |
|
|
| Bovină căzută în Jijia, la Corlăteni, salvată de pompierii dorohoieni | Misiune dificilă pentru pompierii dorohoieni care au fost solicitaţi, pe 21 octombrie, să salveze o bovină căzută în râul Jijia, pe raza comunei Corlăteni. Intervenţia a fost deosebit de grea şi a durat mai bine de o oră. |
|
|
| Remorcă şi autocamion furate în Lituania, descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni / ITPF Iaşi au descoperit un ansamblu auto, format dintr-un autocamion marca Volvo şi o remorcă marca Wielton, care fuseseră declarate furate din Lituania, condus de un cetăţean din R. Moldova.
|
|
|
| Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, sărbătorită şi la Botoşani | Astăzi, de “Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, locuitorii din municipiul Botoşani şi comunele Cordăreni şi Nicşeni au aflat de la pompieri cum să facă faţa unor situaţii de urgenţă generate de dezastrele naturale. |
|
|
| Poliţia botoşăneană în campania "Săptămâna prevenirii criminalităţii" | În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2014, polițiștii derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, o campanie desfăşurată la nivel naţional aflată în prezent la o noua ediţie. |
|
|
| POLIŢIA BOTOŞĂNEANĂ ÎN CAMPANIA SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII | Începe cea de-a noua ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, o campanie derulată la nivel naţional, de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii
|
|
|
| Percheziții la persoane bănuite de comiterea de furturi în Dorohoi | Ieri, 23 septembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din municipiul Dorohoi au efectuat percheziţii la locuinţele a trei tineri din municipiul Dorohoi şi comuna Dângeni, judeţul Botoşani, bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt. |
|
|
| Vasile Şelaru, fostul procuror botoşănean, trimis în judecată de DNA. Vezi de ce este acuzat | Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată: în stare de arest preventiv a inculpatului ȘELARU VASILE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de: |
|
|
| În atenţia liceenilor dorohoieni: CALENDARUL de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială ,,BANI DE LICEU | Directia de Asistenta Sociala Dorohoi va informeaza: conform Ordinului nr.5092/08.09.2009 pentru modificarea și completarea O.M.E.C.T. nr. 4839/01.10.2004 privind criteriile specifice şi metodologia de acordare a sprijinului financiar în cadrul Programului naţional de protecţie socială ,, BANI DE LICEU , cu modificările şi completările ulterioare,... |
|
|
| Cercetaţi pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice | Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, într-un dosar penal întocmit ca urmare a unei sesizări, din data de 16.09.2014, privind producerea unui scandal,... |
|
|
| Pompier dorohoian declarat la nivel naţional Salvatorul de Onoare al Anului | Viceprim ministru pentru securitate nationala, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea a oferit, astăzi, cu ocazia “Zilei Pompierilor din România, distincţia “Salvatorul de onoare al anului plutonierului major Dorel – Ciprian Guşilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al judeţului Botoşani pentru profesionalismul... |
|
|
| Femeie din Dorohoi accidentată pe trecerea de pietoni de un vasluian | La data de 8 septembrie, în jurul orei 19.55, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania, pe strada Dumitru Furtună din municipiul Dorohoi, un tânăr de 25 ani, din orașul Murgeni, judeţul Vaslui a surprins şi accidentat o femeie de 38 ani, din municipiul Dorohoi, care traversa strada regulamentar, pe marcaj pietonal amenajat... |
|
|
| Hoţ devenit reclacitrant după ce a fost prins la furat | La data de 4 septembrie, în jurul orei 07.10, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Botoşani a solicitat sprijinul poliţiştilor, după ce a surprins, în curtea unui imobil proprietate a sa, situat pe strada Moara de Foc din municipiu, o persoană de sex masculin, care a sustras două ferestre tip termopan.
|
|
|
| NATO va instala cinci baze în Europa de Est, între care una în România | Cele cinci baze pe care NATO intenţionează să le construiască în Europa de Est pentru a contracara ameninţarea rusă sunt în Polonia, România, Lituania, Letonia şi Estonia, a anunţat duminică cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Moscow Times, în ediţia electronică. |
|
|
| Bănuit de comiterea unor furturi, identificat de poliţişti | Ieri, 19 august a.c., poliţiştii au formulat propunere de arestare preventivă pe numele unui tânăr de 27 ani din comuna Ripiceni, judeţul Botoşani, bănuit de comiterea unor infracţiuni de furt calificat. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 626 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 443 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 394 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 389 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 382 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 382 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 351 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 337 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 332 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 331 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|