| Acțiune a polițiștilor la Dorohoi | La data de 6 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, nr. 4 Dorohoi și cu sprijinul jandarmilor au desfăşurat activităţi pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea infracțiunilor stradale pe raza municipiului... |
| | Intervenții ale polițiștilor în ultimele 48 de ore. Au fost reținute aproximativ 40 de permise de conducere | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ, fiind organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, în zonele de interes, în funcție de situația operativă. |
| | Amenzi consistente aplicate de către polițiștii botoșăneni pentru diferite contravenții | La data de 4 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru combaterea faptelor antisociale comise în segmentul stradal, pe raza municipiului Botoșani. |
| | Amenzi în valoare de 6500 de lei aplicate la Dorohoi, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiști | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și sprijinul jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică,... |
| |
| Cuțitar identificat de jandarmi la Zilele Dorohoiului. Tânărul este pasibil de închisoare, de la șase luni la doi ani sau de amendă | În ziua de duminică, 28 septembrie, în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie, aflat în dispozitivul de asigurare a ordinii și siguranței publice... |
| | Vitezomanii din Dorohoi și împrejurimi vânați de către polițiști. Au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale pentru viteză excesivă | La data de 25 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu subunitățile de profil și reprezentanți ai Registrului... |
| | Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și FCSB | Vineri, 19 septembrie 2025, începând cu ora 20:30, pe Stadionul Municipal Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și... |
| | Acțiune a polițiștilor în Dorohoi și localitățile învecinate | La data de 17 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi,... |
| | Bicicliștii în vizorul polițiștilor rutieri! | La data de 16 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier cu sprijinul subunităților de profil au organizat o acțiune de tip ”BLITZ”,... |
| | Amenzi de peste 10.000 de lei aplicate de către polițiști în cadrul unei acțiuni desfășurate la Darabani | La data de 15 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune... |
| | VIDEO/FOTOGALERIE - Controale ale polițiștilor în zona Pieței Centrale și a Centrului Vechi din Botoșani | Ieri, 14 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sprijiniți de colegi de la ordine publică, rutieră, economic, acțiuni... |
| | Amenzi de 100.000 de lei aplicate la Dorohoi în cadrul unei acțiuni cu efective mărite | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla,... |
|
|
| Trotinetiștii, mopediștii și căruțașii în atenția polițiștilor rutieri din Flămânzi | La data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați cei care se deplasează pe trotinete/biciclete, mopede sau atelaje hipo. |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în wekend-ul care a trecut | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 10 acțiuni punctuale, ce au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră. |
|
|
| Razie de amploare a polițiștilor de ordine publică, în tot județul | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști rutieri, de investigații criminale, acțiuni speciale și ai subunităților de profil, au organizat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul... |
|
|
| Cătălin Silegeanu - Guvernul mai inventează o amendă pentru micii gospodari, dar închide ochii la palatele ridicate ilegal | Când nu știe cum să rezolve o problemă, Guvernul mai inventează o amendă: vrea ca micii gospodari să plătească până la 100.000 de lei pentru un șopron sau un grajd construit fără autorizație, în contextul în care statul însuși e campion la ilegalități urbanistice. |
|
|
| Aproximativ 200 de sancțiuni aplicate de polițiști din județ | De vineri până sâmbătă, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 75 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Intervenții ale polițiștilor botoșăneni | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza
întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică. |
|
|
| Aproximativ 70 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut. Au fost aplicate peste 500 de sancțiuni în valoare de 370.000 de lei | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni | Seria evenimentelor publice, specifice sezonului estival, continuă în această săptămână cu cea de-a XII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura ordinea și siguranța publică... |
|
|
| Măsuri care trebuie aplicate de proprietarii de animale în condiții de caniculă | Ce trebuie să facă toți stăpânii de animale - În contextul valului de căldură anunțat, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani avertizează toți deținătorii și crescătorii de animale asupra obligației legale de a lua măsuri stricte pentru protejarea sănătății și bunăstării acestora. Temperaturile... |
|
|
| A sunat fără motiv la 112 și a fost amendat de jandarmi | Un bărbat din comuna Lunca a fost amendat de jandarmi, în noaptea de joi spre vineri, cu 2000 de lei, pentru alertarea falsă prin numărul unic de urgență 112. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor | Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii exemplarelor canine cu potențial agresiv sau periculos. |
|
|
| Acțiune ”blitz” a polițiștilor rutieri | La data de 30 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune de tip ”blitz”, pe drumurile naționale D.N. 29D și D.N. 28 B, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare viteza excesivă. |
|
|
| Acțiune de amploare a polițiștilor din Dorohoi - FOTOGALERIE | La data de 20 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul altor subunități de poliție au organizat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea... |
|
|
| Ample acțiuni de control desfășurate în județ de către Poliția Economică - FOTO | Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au desfășurat timp de peste două săptămâni, un amplu plan de control care a vizat domenii ce nu fiscalizează veniturile. |
|
|
| Razie de amploare a polițiștilor din Botoșani. Peste 500 de persoane au fost legitimate și 232 de vehicule controlate - FOTO | În noaptea de 14 spre 15 iunie 2025, polițiștii botoșăneni au desfășura o acțiune de amploare, de tip razie, cu efective mărite, pe raza municipiului Botoșani, în sistem integrat, cu polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale, criminalitate economică, acțiuni speciale și poliție rutieră, alături de jandarmii... |
|
|
| Sancțiuni aplicate de polițiști în Săveni, în cadrul unei acțiuni „Blocada” | La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor. |
|
|
| Acțiuni pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului armelor explozivi și substanțe periculoase | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară, în această perioadă, o acțiune de amploare ce vizează identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale privind regimul armelor și al munițiilor. |
|
|
| Vitezomani sancționati de polițiștii rutieri | Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat, în cursul zilei de 7 iunie a.c. o acțiune preventivă pe un tronson de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, pe D.N. 29D, unde în ultimele luni au fost înregistrate accidente rutiere grave, soldate cu pierderi de vieți omenești și rănirea gravă a unor participanți la trafic.... |
|
|
| Intervenții ale polițiștilor botoșăneni | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică. |
|
|
| Permise de conducere reținute de polițiștii rutieri | Polițiștii Serviciului Rutier acționează zilnic pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, fiind vizate zonele cu risc rutier, în care au fost înregistrate accidente grave. |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor dorohoieni | La data de 21 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și reprezentanți R.A.R au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță... |
|
|
| Măsuri de ordine publică luate de jandarmi la aRoma Fest | Festivalul de voie bună - aRoma Fest continuă și în această după-amiază sub supravegherea jandarmilor și partenerilor instituționali, care au luat măsurile necesare pentru siguranța participanților așteptați în număr mare. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 408 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|