Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: infractiune
A încercat să iasă din România, pe la Rădăuți Prut, cu un permis de conducere transnistrean, nerecunoscut de statul român
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, care s-a prezentat la controlul de frontieră fără a deține un permis de conducere recunoscut de statul român.
Prins la Vârfu Câmpului conducând cu permisul suspendat
La data de 22 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au efectuat semnal de oprire, pe drumul național DN 29 C, pe raza comunei Vârfu Câmpului, unui autoturism ce a fost surprins de aparatul radar cu o viteză de 38 km peste viteza regulamentară.
Permis de conducere fals, obținut cu 800 de euro, depistat la PTF Rădăuți Prut
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care era fals.
Dosar penal pentru un botoșănean care a refuzat testarea alcoolemiei, după ce a intrat cu mașina într-un gard, la Brăești
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați duminică, 6 august, prin apel 112, că un autoturism a intrat în gardul unei locuințe din Brăești, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Bănuit de furt, un bărbat din Răuseni a fost reținut pentru o zi
La data de 5 august 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui...
Bărbat cu dublă cetățenie păcălit cu un permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie, română şi...
Permis de conducere fals, obținut cu 1800 de euro, descoperit la controlul de frontieră, la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R....
Dorohoian în vârstă de 69 de ani prins la volan, la Dersca, cu o alcoolemie record
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291 B, în comuna Dersca, un autoturism...
Bărbat din Leorda prins conducând fără permis o mașină neînmatriculată
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit astăzi, pentru control, pe drumul județean D.J. 291, în comuna Leorda, un...
A ieșit la plimbare cu mașina, prin Vorniceni, fără a avea permis de conducere. Acum este cercetat de către polițiști
La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 B,...
ITP falsificat, depistat la controlul de frontieră la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova...
Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din R. Moldova asupra...
Fără permis și sub influența alcoolului, a plecat la plimbare cu mopedul. Polițiștii i-au făcut dosar penal
La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 294 B, din comuna Dobârceni, un moped condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate.
Tânăr din Curtești prins conducând fără a deține permis pentru vreo categorie
La data de 29 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Curtești.
Cetățean moldovean prins de către polițiștii de frontieră din cadrul SPF Stânca cu permis de conducere fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, asupra căruia a fost depistat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor R. Moldova, ce s-a dovedit a fi fals.
Bărbat din Răchiți depistat la volan cu o alcoolemie foarte mare
La data de 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 D, un autoturism condus de un un bărbat, de 36 de ani, din comuna Răchiți.
Tânăr dorohoian surprins la Broscăuți, de către polițiști, cu o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 27 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au observat, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Broscăuți, un autoturism care staționa pe mijlocul părții carosabile, iar la volanul acestuia se afla un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Dorohoi.
Depistat de polițiști, conducând fără drept
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, la data de 22 februarie, pe drumul comunal D.C. 14, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlăsinești.
Permis de conducere fals, achiziţionat cu 2.000 de lei, descoperit la PTF Sânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere care s-a dovedit a fi fals.
Depistat la volan, cu dreptul de a conduce suspendat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Bărbat reținut pentru viol
La data de 11 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 33 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol.
Tânăr prins de polițiștii de frontieră dorohoieni, conducând fără permis
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, care a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără a deține permis de conducere.
Bărbat prins conducând cu permisul anulat
La data de 29 decembrie 2020 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control pe strada General Mihai Cucu din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani din aceeași localitate.
Pistol cu gaze ascuns în cotiera unui autoturism, descoperit la graniţă
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni a descoperit şi indisponibilizat un pistol cu gaze şi muniţia aferentă, pe care un bărbat le-a ascuns în autoturismul pe care îl conducea.
Depistat la volan, fără permis de conducere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Şoferi fără premise de conducere corespunzătoare, depistaţi la controlul de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi care au fost depistaţi conducând ansambluri de vehicule, deşi permisele de conducere deţinute nu le dădeau dreptul.
Tânăr de 15 ani identificat ca prezumtiv autor al unui furt
La data de 9 martie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat un minor de 15 ani, din comuna Truşeşti, acesta fiind bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat.
DOROHOI - Infracţiune rutieră cercetată de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au fost sesizaţi miercuri, 26 februarie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiu a avut loc un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influenţa alcoolului.
Pagina 3/3
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1287
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
855
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
767
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
593
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
535
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
471
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
359
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
358
Lemne confiscate la Cistinești
358
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
356
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord