Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: donare
Pompierii botoșăneni, pe podium la etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat
Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat s-a încheiat, astăzi, iar pompierii din cadrul ISU Botoșani s-au numărat printre cei mai buni, urcând pe podium. Concursul, care s-a desfășurat în municipiul Iași, a reunit loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență...
Întâlnire catehetică dedicată Cuviosului Părinte Cleopa de la Sihăstria, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Protopopiatul Dorohoi - FOTO&VIDEO
Vineri, 21 martie, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi a organizat prima întâlnire din cadrul proiectului catehetic parohial „Ierarhii, duhovnicii și mărturisitorii din Țara de sus - Părinții și Învățătorii noștri în anul Centenarului Patriarhiei Române”, dedicat Centenarului Patriarhiei Române. Activitatea...
Comunicat Primăria Dorohoi, privind regimul ariilor naturale protejate
Vă aducem la cunoștință faptul că suprafețe din teritoriul Municipiului Dorohoi se suprapun cu siturile Natura 2000 ROSPA0157 Mlaștina Iezerul Dorohoi și ROSPA0116 Dorohoi – Șaua Bucecei, acestea fiind declarate arii de protectie specială avifaunistică si având un regim special reglementat prin OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor...
Tineri din Botoșani arestați pentru trafic de droguri de mare risc
La datele de 14 și 15 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Botoşani, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt...
Prefectul Dan Nechifor - Două dosare penale înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în urma uciderii câinilor fără stăpân la Corlăteni - VIDEO
Prefectul județului Dan Nechifor, a convocat astăzi o ședință de urgență, cu reprezentanții instituțiilor abilitate, ca urmare a omorârii câinilor...
Cursuri gratuite de vorbit în public și leadership oferite liceenilor de Toastmasters Botoșani
Vrei să îți dezvolți încrederea, să vorbești cu impact și să îți îmbunătățești abilitățile de lider? Youth Leadership/Tinerii învață...
DOROHOI - Crăciun la Ghica – Taraba cu fericire, exerciții de generozitate și talent - FOTOGALERIE&VIDEO
Se știe prea bine că pentru noi, românii, Crăciunul este o sărbătoare magică, plină de tradiții și simbolistică. Însă nu este doar o sărbătoare...
Operațiunea PIROTEHNIC desfășurată la Botoșani. 2.000 de kilograme de articole pirotehnice confiscate până în prezent - VIDEO
La nivelul Poliției Române sunt continuate și în acest an activitățile pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei...
Percheziții la sediile a două primării din județ pentru destructurarea unei rețele care elibera documente românești neconforme cu realitatea - VIDEO
În data de 20.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere...
Atelier de pictură icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi - FOTOGALERIE
Cu ajutorul lui Dumnezeu, în data de 16 noiembrie a.c., în intervalul orar 10.00 - 13.00, în cadrul Centrului educațional al Protopopiatului Dorohoi...
(P) Marius Budăi (PSD) „România a devenit primul stat din lume cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional”
Deputatul Marius Budăi, care a promovat în calitate de ministru al Muncii participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor și elaborare a politicilor...
Mită de 2650 euro respinsă de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
La data de 27.10.2024, în jurul orei 02:30, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție...
Marius Budăi spune că Iftime n-ar fi trebuit să se enerveze când PSD i-a cerut să prezinte afacerile sale cu bani publici
Prim-vicepreședinte al PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, a declarat că solicitarea adresată de PSD președintelui ales al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, de a prezenta informații despre afacerile sale cu banii publici ai județului sau cu administrațiile locale conduse de PNL, nu reprezintă un atac politic, ci un apel la transparență...
Acțiune de amploare a poliției la nivel național. Șase percheziții și în județul Botoșani pentru infracțiuni de evaziune fiscală
În cursul zilei de astăzi, 24 octombrie 2024, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în cadrul operațiunii Jupiter, se desfășoară 36 de acțiuni operative, fiind efectuate 232 de percheziții, și emise 51 de mandate de aducere...
PSD Botoșani îi cere noului președinte al Consiliului Județean să răspundă la „lista incompatibilităților” înainte de preluarea mandatului!
PSD Botoșani îi solicită noului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, ca înainte de a prelua mandatul, în numele transparenței reale pe care a invocat-o insistent în campania electorală, să prezinte botoșănenilor zona de intersecție dintre afacerile pe care le-a condus până acum și zona administrativă în care...
Doi polițiști botoșăneni au respins mita oferită de o șoferiță din Suceava și au sesizat fapta colegilor din DGA - VIDEO
Joi, 10 octombrie 2024, în jurul orei 10:40, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, prin intermediul Call-center 0800.806.806, de către polițiști din cadrul IPJ Botosani, cu privire la o faptă de dare de mită.
Recomandările SVSU Dorohoi privind măsurile ce trebuie luate odată cu apropierea sezonului rece
SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ din cadrul Primăriei Municipiului Dorohoi reamintește:
ACUM - Percheziții în toată țara la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării.
Pompierii botoșăneni au verificat în teren modul de punere în aplicare a măsurilor preventive și de intervenție în contextul avertizărilor meteo și hidrologice - FOTO
Pompierii botoșăneni au verificat în teren modul în care au fost puse în aplicare măsurile preventive și de intervenție la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Botoșani, în contextul avertizărilor meteorologice și hidrologice emise pentru următoarele ore.
Atelier de formare pentru coordonatorii de cerc misionar din Protopopiatul Dorohoi - FOTOGALERIE
În data de 12 septembrie a.c., la Mănăstirea Gorovei s-a desfășurat un atelier formativ dedicat coordonatorilor de cercuri misionare din cuprinsul Protopopiatului Dorohoi.
Comunicat Poliția Locală Dorohoi
În conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali acționează cu prioritate pentru combaterea fenomenului depozitării deșeurilor de natură diversă, în alte locuri, decât cele destinate și amenajate în acest scop. Astfel, polițiștii locali au desfășurat misiuni de verificare și monitorizare a zonelor:...
Pompierii botoșăneni alături de o tânără mamă care are nevoie de sânge
Uneori propria viață stă în mâinile celor din jur ... sau într-o picătură de sânge pe care aceștia o pot dona pentru tine. Oameni pe care nu îi cunoști, dar care vor să ajute fără să aștepte nimic în schimb.
MODIFICĂRI LEGISLATIVE PENTRU GESTIONAREA EFICIENTĂ A CAZURILOR DE VIOLENȚĂ DE CĂTRE POLIȚIȘTI
Conform legislației în vigoare, Poliției Române îi revine sarcina emiterii ordinelor de protecție provizorii și obligația de punere în executare a acestora, precum și supravegherea măsurilor stabilite atât prin ordinele de protecție provizorii cât și prin ordinele de protecție emise de instanțele de judecată.
Un polițist de frontieră de la PTF Rădăuți-Prut a refuzat 200 euro mită - VIDEO
În urma unui denunţ formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de dare de mită, săvârşită...
Flagrant de mită la Dumeni, George Enescu. Polițiștii dorohoieni au anunțat ofițerii DGA după ce un șofer sucevean a încercat să-i mituiască cu 200 de lei
Ieri, 22 august 2024, în jurul orei 06:30, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Secția de Poliție Rurală Nr. 4 Dorohoi, despre faptul că, în timp ce se aflau...
Doi bărbați și două femei, reținuți după ce s-au încăierat pe terasa unui local din Cândești - VIDEO
La data de 30 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a patru persoane, doi bărbați și două femei, cu vârstele cuprinse între 26 și 46 de ani, toți din comuna Cândești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte...
Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va coordona măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și ASC Oțelul Galați, desfășurat astăzi pe Stadionul Municipal Botoșani
Astăzi, 15 iulie 2024, echipele F.C. Botoșani și A.S.C. Oțelul Galați vor disputa prima partidă în cadrul noului sezon competițional Superliga României la fotbal 2024-2025.
Proiect transfrontalier Dorohoi-Probotești (Cernăuți-Ucraina) desfășurat de Seminarul Teologic Ortodox din Dorohoi - FOTOGALERIE
Marți, 4 iunie 2024, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi s-a desfășurat a treia activitate din cadrul proiectului transfrontalier Dorohoi-Probotești (Cernăuți-Ucraina): „Cultură și credință fără granițe. Brațe deschise către românii de pretutindeni”.
Bărbat reținut pentru violență în familie
La data de 29 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
A încercat să ofere bani polițiștilor rutieri! În urma flagrantului, este cercetat de către un procuror pentru dare de mită
La data de 27.05.2024, în jurul orei 11.00 ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiṣti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția municipiului Botoșani – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se aflau...
Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din protopopiatul Dorohoi - FOTOGALERIE
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în ziua de 25.05.2024, a avut loc întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din protopopiatul Dorohoi, la parohia Hilișeu Cloșca, gazdă bună fiind părintele Cătălin Istrate.
Droguri de risc descoperite la graniță, în cizma unei femei. Persoana, propusă pentru arestare preventivă pentru 30 de zile
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, împreună cu lucrători vamali au descoperit în bagajul unei tinere din Spania, 86 de grame substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul...
Măsuri dispuse de către autoritățile județene în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște - VIDEO
Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani vor acționa în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște în apropierea zonelor de agrement și a lăcașurilor de cult. Se va acționa pentru prevenirea situațiilor de urgență și a faptelor antisociale care pot afecta liniștea și...
DOROHOI – Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” - „Atitudinea elevului față de corupție”
În scopul integrării educaţiei anticorupţie ca parte componentă a „noilor educaţii” în sistemul de învăţământ, sub coordonarea Părintelui Director, prof. CHICHIOACĂ Petru-Georgel, în ziua de 16 aprilie 2024, la nivelul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi s-a desfășurat activitatea cu tema „Atitudinea...
Pagina 3/17  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1290
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
777
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
607
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
537
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
472
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
374
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
371
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
371
Lemne confiscate la Cistinești
360
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
354
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord