| Căutare: Parlamentul României |
Parlamentul a decis: PREMIERUL VA REPREZENTA ROMÂNIA la Consiliul European din 28 iunie | Parlamentul a adoptat, marţi, cu 249 de voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi două abţineri, declaraţia propusă de USL, potrivit căreia primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie. Potrivit proiectului de declaraţie propus de USL, "Parlamentul României trebuie să fie informat,... |
| DNA cere începerea urmăririi penale a lui Laszlo Borbely. Ministrul Mediului este acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii | DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penale faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată. |
| Fostul deputat PDL Mihai Boldea a fugit din România sâmbătă şi va fi dat în urmărire internaţională. El a mers cu maşina în Turcia, de unde a plecat cu avionul în altă ţară | Deputatul Mihail Boldea a părăsit România, sâmbătă, într-un autoturism cu destinaţia Turcia, de unde a plecat cu avionul în altă ţară, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Boldea urmează să fie dat în urmărire generală şi internaţională, a anunţat, miercuri, DIICOT. Potrivit procedurii, dacă procurorii DIICOT ar fi solicitat... |
| ANI a sesizat Parchetul General al României în cazul deputatului botoşănean Stelică Strugaru | Parlamentarul de Darabani este acuzat, că, alături de alţi cinci deputaţi, ar fi încălcat legea conflictelor de interese. Mai exact, deputaţii Oana Mizil (PSD), Mate Andras (UDMR), Stelică Strugaru (PDL), Sonia Drăghici (PSD) şi Mihai Radana şi-ar fi angajat rudele în cadrul birourilor parlamentare proprii. ANI a depistat şase contracte... |
| |
Ziua Limbii Române ar putea fi sărbătorită la 31 august | Un proiect de lege privind instituirea Zilei Limbii Române la 31 august a fost depus la Senat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice din... |
| Profesorii nu sunt cerşetori la Poarta Puterii, afirmă Dolineaschi într-o declaraţie politică | Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a formulat în Camera Deputaţilor o declaraţie politică prin care a solicitat Guvernului să rectifice bugetul de salarii... |
| Securitatea se întoarce. Cu o tehnologie superioară | Autorităţile vor să pună sub supraveghere toate telefoanele şi convorbirile pe internet ale românilor. Justificarea: lupta împotriva terorismului... |
| Tineretul liberal merge la sate să combată fumigena reîmpărţirii ţării | În timp ce tinerii PDL din ţară s-au reunit sâmbătă la Agafton, junii liberali s-au întrunit la Bucureşti în cadrul Biroului Permanent Naţional... |
| A murit deputatul PSD Victor Surdu, soţul cunoscutei cântăreţe de muzică uşoară Angela Similea | Deputatul PSD Victor Surdu a murit, joi, la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, urmare a unui cancer pancreatic de care suferea mai multă vreme, a declarat,... |
| Senatorul Marcu îl chestionează pe prefect pe tema salariilor cadrelor didactice | După ce luni, senatorul Gheorghe Marcu l-a interpelat pe ministrul Educaţiei Daniel Funeriu pe tema neplăţii salariilor profesorilor, astăzi, el a... |
| Băsescu “lucrat de Merkel şi Sarkozy | România a ştiut de demersurile diplomatice ale Franţei şi de intenţia de a cere amânarea aderării României la Schengen şi a încercat să îşi... |
| Deputatul PNL Florin Ţurcanu, trimis în judecată pentru fals şi uz de fals | Deputatul PNL Florin Ţurcanu şi liderul organizaţiei judeţene a fost deferit justiţiei de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică... |
|
|
| Legea educaţiei asumată de Guvern este constituţională, a decis marţi Curtea Constituţională | Curtea Constituţională (CC) a decis, marţi, cu majoritate de voturi, că este constituţională Legea educaţiei naţionale adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, urmând să fie trimisă preşedintelui, pentru promulgare.Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă atât sesizarea preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cât şi... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 581 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 467 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 411 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|