| Permis de conducere fals procurat cu 300 de euro descoperit de poliţiştii de frontieră de la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals, pe care un cetăţean din Republica Moldova îl folosea deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce. |
| | A testat vigilenţa poliţiştilor de frontieră de la Stânca, la volanul unui camion radiat din circulaţie | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a încercat să iasă din România la volanul unui camion radiat din circulaţie. |
| | Carte de identitate falsă descoperită la controlul de frontieră, la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
| | Cumul de infracţiuni comise şi 1000 de euro plătiţi pentru un document fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism deşi nu deţinea permis de conducere şi, în plus, a prezentat la control un document fals. |
| |
| Documente false cumpărate cu sute de euro, le-au adus dosare penale! | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unor tineri, o carte de identitate cu însemnele... |
| | Membrul unui grup infracţional organizat căutat pentru trafic de droguri, reținut în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, pe numele... |
| | Permis de conducere polonez fals descoperit la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova... |
| | A plătit 300 de dolari pentru un permis de conducere şi s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în posesia unei femei cu cetățenie Republica Moldova,... |
| | Carte de identitate falsă, procurată cu ajutorul unui prieten, descoperită de poliţiştii de frontieră de la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, o carte... |
| | Stâlpii scaunelor unui camion „întăriţi” cu ţigări de contrabandă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 3100 de ţigarete de contrabandă... |
| | Carte de identitate falsă, ascunsă într-o cutie metalică, descoperită de către poliţiştii de frontieră botoșăneni la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova, o carte... |
| | Ţigări de contrabandă depistate în stâlpii unui microbuz, la intrarea în ţară, la PTF Stânca | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 3800 de ţigarete de contrabandă... |
|
|
| S-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autovehicul radiat din circulaţie | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile din Olanda. |
|
|
| Băuturi şi ţigări de contrabandă nedeclarate, descoperite de către polițiștii de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit băuturi alcoolice şi ţigarete ascunse în bagajele şoferului unui microbuz. |
|
|
| Un permis de conducere şi două cărţi de identitate false descoperite de poliţiştii de frontieră botoșăneni, la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni două cărţi de identitate româneşti şi un permis de conducere, documente ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| Documente false descoperite în portmoneele unor cetăţeni din Republica Moldova, la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în portmoneele a doi cetăţeni din Republica Moldova, o carte de identitate românească şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, documente ce s-au dovedit a fi false. |
|
|
| PTF Stânca - Pufuleţi aromatizaţi cu tutun de contrabandă, pregătiţi pentru Italia | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit 4000 de ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 1000 de lei, ascunse în cutii cu pufuleţi. |
|
|
| Carte de identitate falsă descoperită de poliţiştii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, în borseta căruia a fost descoperită o carte de identitate falsă. |
|
|
| Cetăţean român cu mandat european de arestare, depistat la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetăţean român pe numele căruia autoritățile române au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinei şi siguranţei publice.
|
|
|
| Ţigări de contrabandă ascunse în microbuze, descoperite la PTF Stânca | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit 19.400 de țigarete de contrabandă, în valoare de peste 4.500 de lei, ascunse în două microbuze, pe care doi bărbaţi intenţionau să le introducă ilegal în România.
|
|
|
| Ţigări de contrabandă ascunse în lada de scule, depistate de poliţiştii de frontieră | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit 5.000 țigarete de contrabandă în valoare de peste 1.180 lei, pe care un cetăţean moldovean intenţiona să le introducă ilegal în ţară, ascunse în lada de scule a autoturismului. |
|
|
| Motocicletă Harley furată din Italia, depistată în vama Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean care intenţiona să tranziteze frontiera, având ascunsă în autovehicul o motocicletă declarată furată în Italia. |
|
|
| Permis de conducere ucrainean fals, depistat la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere ucrainean fals. |
|
|
| O armă cu aer comprimat şi muniţia aferentă confiscată la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de contrabandă calificată, unui bărbat, cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în autoturismul căruia a fost descoperită o armă cu aer comprimat şi o cutie cu alice. |
|
|
| Opel oprit din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Italia, pentru care a prezentat la control documente expirate. |
|
|
| Autoturism oprit din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Germania ce avea numere de înmatriculare provizorii expirate. |
|
|
| BMW cu documente false oprit din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Spania, pentru care a prezentat la control documente false.
|
|
|
| BMW cu ITP expirat oprit din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Italia ce avea ITP-ul expirat.
|
|
|
| Autoturism cu documente expirate oprit la graniţa cu Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism ce avea asigurarea tip carte verde şi inspecţia tehnică periodică falsificate. |
|
|
| Mercedes cu certificat fals de înmatriculare depistat la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit lucrare penală pe numele unui bărbat, care intenţiona să scoată din România un autoturism marca Mercedes care avea certificatul de înmatriculare fals.
|
|
|
| Remorcă cu probleme oprită la frontiera cu Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetăţean cu dublă cetăţenie care conducea un autocamion cu remorcă, remorca având inspecţia tehnică expirată şi ale cărei numere de înmatriculare nu sunt valabile pe teritoriul României. |
|
|
| Autoturisme cu nereguli depistate la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Frontieră Stânca au depistat la sfârşitul săptămânii trecute mai multe infracţiuni la regimul rutier, comise de cetăţeni cu dublă cetăţenie româno – R Moldova. |
|
|
| Logan radiat din circulaţie în Germania, depistat la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Frontieră Stânca au depistat un bărbat cu dublă cetăţenie care conducea un autoturism Dacia Logan radiat din circulaţie. |
|
|
| VW Touran expirat depistat la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit lucrare penală unui cetăţean R. Moldova pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul fără drept de circulaţie în România, după ce a fost depistat la volanul unui autoturism care avea inspecţia tehnică periodică expirată. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 854 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 583 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|