| Lemne confiscate la Flămânzi. Șoferul autoutilitarei nu avea documente corespunzătoare | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, la data de 15 februarie, pe drumul european DE 58, din localitatea Flămânzi, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 36 de ani, din comuna Cristești, care transporta material lemnos. |
| | Trei infracțiuni la regimul armelor și munițiilor cercetate de polițiștii botoșăneni | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de nerepsectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj. |
| | Peste 600 de colindători au adus la sediul PSD Botoșani tot sufletul satului românesc, păstrător de tradiții și de tezaure - FOTOGALERIE | 17 ansambluri din 14 localități din toate colțurile județului Botoșani au trecut pragul social-democraților botoșăneni, realizând un adevărat spectacol de datini și obiceiuri de iarnă. Au urat, au colindat, au semănat, așa cu au învățat din generație în generație, fiecare în locul lui de baștină. |
| | Accident rutier la Cristești. Șoferița a avut nevoie de îngrijiri medicale | O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod. Evenimentul s-a produs pe raza localității Cristești, astăzi la amiază. |
| |
| Prins conducând o mașină cu numere de înmatriculare expirate | La data de 22 octombrie 2022, politstii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit, pentru control, pe D.J. 208 C, în localitatea... |
| | Lemne fără documente, confiscate de către polițiști | La data de 17 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul communal, din localitatea... |
| | Tânăr prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat | La data de 27 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism... |
| | Scandal în trafic, la Botoșani. Polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare | La data de 6 iulie 2022, în jurul orei 00:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr, de 24 de ani, din municipiul... |
| | Cod Portocaliu de caniculă azi și mâine, în județul Botoșani | Valul de căldură persistă, în județului Botoșani, până mâine. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare tip cod portocaliu... |
| | ALERTĂ! COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Dorohoi și alte 42 de localități din județ | Meteorologii au emis o atenționare nowcasting tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică care este valabilă până la ora 16. 30. |
| | ALERTĂ! COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru 35 de localități din județ | Până la ora 15.00, localitățile Botoșani, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni,... |
| | STOP accidentelor casnice în care sunt implicați copiii! Campanie de informare inițiată și derulată de către ISU Botoșani | Campania de informare a adulților ”Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor rutieri împotriva vitezomanilor | La data de 30 martie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune, în mediul rural, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză de producere, nerespectarea regimului legal de viteză. |
|
|
| Peste 70 de pompieri au intervenit, pentru stingerea incendiilor din județ, în ultima zi | Alte 22 de incendii s-au produs pe raza județului Botoșani, în ultimele 24 de ore. Ibănești, George Enescu, Săucenița, Silișcani, Prăjeni, Vlădeni, Nicșeni, Santa Mare, Drislea, Vorona, Viișoara, Bobulești, Văculești, Brăești, Corni, Roma și Cristești sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente. |
|
|
| Minor accidentat pe o trecere de pietoni din Botoșani | La data de 20 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier soldat cu victime. |
|
|
| Infracțiuni la regimul rutier | La data de 2 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe Drumul Județean DJ207 N, din comuna Cristești, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Incendiu la Cristești. Au ars furaje și stupi de albine - FOTO | Gospodăria unui localnic din comuna Cristești a fost afectată, în această după-amiază, de un incendiu. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un foc deschis lăsat nesupravegheat. Din cauza vântului, flăcările s-au extins la depozitul de furaje, silozul de porumb și patru stupi de albine. |
|
|
| Măsuri dispuse de autoritățile județene pentru evitarea carantinării unor localități | Dată fiind incidența mare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în comunele Cristești, Vlădeni, Vorona, Frumușica și Leorda, autoritățile județene și locale au stabilit necesitatea impunerii și verificării cu prioritate a unor măsuri absolut necesare pentru evitarea carantinării. |
|
|
| Pompieri avansați în grad de ziua lor. Depuneri de jerbe de flori la Monumentul eroilor pompieri de la Dorohoi | Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, șase pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. |
|
|
| ALDE Botoșani - Mistreții distrug munca agricultorilor botoșăneni și nimeni nu ia măsuri pentru a stopa acest lucru! | În timp ce fermierii din mai multe localități din județul Botoșani, luptă cu morile de vânt ale administrației locale și județene, porcii mistreţii fac prăpăd în câmp, distrugând zeci de hectare cu porumb și floarea-soarelui, culturi pentru care agricultorii botoșăneni au muncit din greu, iar autoritățile sunt nepăsătoare în... |
|
|
| FOTO - Incendiu de vegetație uscată pe câmpul unui fermier din Cristești | Un fermier a fost la un pas să rămână fără hrana pentru animale din cauza unui incendiu de vegetație uscată produs pe câmpul unde erau depozitate furajele, în satul Unguroaia, comuna Cristești. |
|
|
| Bilanțul Codurilor Roșii: copaci și stâlpi de electricitate căzuți la pământ, un transformator în flăcări. 5772 de abonați au rămas fără electricitate. La Dorohoi au căzut aproape 23 de litri de precipitaţii pe metru pătrat, pe perioada codului roșu | În intervalul orar 20.15 - 22.30, tot județul Botoșani a fost sub incidența a trei avertizări nowcasting COD ROȘU de vijelii. |
|
|
| DOROHOI - Comitetul Local pentru Situații de Urgență convocat în această seară în urma emiterii codului roșu. Au fost mobilizate 14 utilaje de la diferite societăți comerciale. Bălți de dimensiuni considerabile pe carosabil, în zonele joase ale orașului - VIDEO | Emiterea de către meteorologi a avertizării nowcasting COD ROȘU de vijelii pentru municipiul Dorohoi a determinat convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență, la sediul primăriei. |
|
|
| Atenție! COD ROȘU extins și pentru municipiul Botoșani și alte localități, până la ora 21.40 | Atenție! Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting COD ROȘU până la ora 21.40. |
|
|
| ATENȚIE! COD ROȘU de vijelii și averse torențiale pentru mai multe localități din județ | Atenție! Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROȘU până la ora 19:00, pentru mai multe localități din județ. |
|
|
| Locuitorii din orașul Flămânzi și alte câteva localități au rămas astăzi fără apă la robinete din cauza unei avarii | S.C. NOVA APASERV S.A. Botoșani, anunță că a întrerupt furnizarea apei, astăzi, 07.07.2021, până la ora 23.00 în zona Lebăda, localitățile Zăicești, Cristești, Bălușeni, Coșula, Copălău și orașul Flămânzi, în vederea remedierii unei avarii majore apărute pe conducta de aducțiune Botoșani-Flămânzi. |
|
|
| COD ROȘU pentru 18 localități din județul Botoșani. A fost emis mesaj RO ALERT. Vijelii, grindină și descărcări electrice | Meteorologii au emis COD ROȘU până la ora 17:00, pentru mai multe localități din județul Botoşani. |
|
|
| COD PORTOCALIU și pentru DOROHOI, până la ora 18.30 | Meteorologii au emis o nouă avertizare COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 18:30 pentru Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Trușești, Coțușca, Suharău, Bălușeni, Lunca, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Copălău, Ibănești,... |
|
|
| Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 | COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 pentru Botoșani, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Vârfu Câmpului, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Vlăsinești, Coșula, Todireni,... |
|
|
| Incendiu în urma suprasolicitării instalației electrice – Recomandările pompierilor | O familie din comuna Cristești și-a pus întreaga agoniseală în pericol după ce a folosit mai multe aparate electrocasnice în același timp. Scurtcircuitul s-a produs după ce a pus și mașina de spălat în funcțiune. |
|
|
| Cod Galben de inundații în județ | Autoritățile locale din Corni, Curtești, Cristești, Coșula, Copălău, Flămânzi și Prăjeni sunt în alertă după ce hidrologii au emis o atenționare de Cod Galben de inundații pe râul Miletin. |
|
|
| Adăpost de păsări aprins de un scurtcircuit. 6000 de pui au murit în incendiu | Pagube însemnate pentru un botoșănean după ce acoperișul adăpostului de păsări a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. În incendiu au murit 6000 de pui. Alte 5000 păsări au fost salvate. |
|
|
| Liberalii botoșăneni au validat lista pentru Senat și Camera Deputaților | Duminică, 18 octombrie, Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat lista pentru Senat și Camera Deputaților votată anterior, în unanimitate, de forurile de conducere ale Organizației Județene PNL Botoșani.
|
|
|
| Incidente electorale în judeţ, sancţionate de poliţişti cu amenzi în valoare de 7000 de lei. Au fost întocmite şi trei dosare penale | Pe raza județului Botoșani procesul electoral se desfășoară în condiții normale în toate cele 427 de secții de votare, peste 700 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne fiind prezente în teren pentru asigurarea si menținerea ordinii și siguranței publice . |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 765 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 583 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 534 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 470 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 413 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 412 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|