| Decizia Tribunalului Suceava: Zece dintre angajații Spitalului Județean Botoșani arestați pentru o lună. O singură funcționară a fost eliberată | Tribunalul Suceava a admis ieri, în parte, solicitarea DNA de arestare preventivă a 11 persoane din dosarul angajărilor trucate de la Spitalul Județean Botoșani. ”În parte”, adică s-a dat curs cererii pentru 10 persoane și a fost respinsă pentru una singură. |
| | 30 de zile de arest preventiv pentru 10 dintre cei săltați de DNA, în scandalul angajărilor de la Spitalul Județean „Mavromati” | În urma unei decizii judecătorești emise ieri, 14 decembrie 2023, nu mai puțin de 10 persoane, respectiv Caba Doina, Crîșmaru Coca Stela, Focșa Mirela Gabriela, Tatarcan Silvian Adrian, Andronache Cristina Niculina, Calinciuc Liliana Laura, Sârban Cornelia Anca, Preda Marinela, Malancea Claudia și Vîrlan George Marian, au fost arestate preventiv... |
| | Continuitate în slujirea preoțească la conducerea Protopopiatului Dorohoi | Părintele Stelian Ciurciun și-a încheiat activitatea luni, 11 decembrie, ca protopop în Protoieria Dorohoi, după 22 de ani de slujire. După oficierea Sfintei Liurghii de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la biserica Parohiei Hilișeu Cloșca, cu prilejul Conferinței preoțești semestriale, a avut loc numirea unui nou protopop... |
| | Moș Nicolae și zâmbete de copii la Dorohoi! - FOTOGALERIE | Primăria Dorohoi și Consiliul Local, împreună cu Moș Nicolae și ajutoarele lui, au creat din nou peisajul de poveste pentru copii dorohoieni. Încărcat de cadouri, ocrotitorul copiilor a împărțit bucurie prichindeilor din municipiul Dorohoi. |
| |
| Bursa locurilor de muncă ICOPROF-BT-R | Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani în calitate de beneficiar al proiectului „ICOPROF-BT-R Informare,consiliere,orientare... |
| | Tânăr din Botoșani reținut pentru infracțiuni la regimul rutier. A încălcat mai multe reglementări importante din legislația rutieră | Polițiștii rutieri care acționau în cadrul raziei din data de 9 decembrie, au observat, în jurul orei 1:30, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism... |
| | Opinia psihoterapeutului - Cum să nu te îngraşi de sărbători | Se presupune că ne aflăm în cea mai „minunată perioadă a anului!”. Sezonul sărbătorilor – care pare să înceapă din ce în ce mai devreme... |
| | „Cultură și credință fără granițe”, proiect cu participarea Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi și a Gimnaziului din Probotești, Raionul Cernăuți - FOTOGALERIE | Elevi și cadre didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, au luat parte vineri, 8 decembrie, la o întâlnire... |
| Anexă în flăcări în Botoșani | Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină în această dimineață pentru a stinge un incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din municipiul... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi – Solicitare de emitere a unui acord de mediu | SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „DESFIINȚARE... |
| | Agenda „Eminescu – 174” | Începând cu anul 2020, Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu” editează o agendă personalizată, dedicată operei... |
| | Bătrân carbonizat în propria casă, în această seară! Incendiul a fost devastator, locuința a ars complet- VIDEO&FOTOGALERIE | Un bătrân în vârstă de 73 de ani din localitatea Costești și-a pierdut viața în această seară, în urma unui incendiu ce i-a cuprins întreaga... |
|
|
| Angajații AJOFM au suspendat greva, pe perioada negocierilor cu Guvernul | Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, reunit astăzi în ședință extraordinară, a hotărât pe baza consultării organizațiilor membre suspendarea grevei începând cu data de 4 decembrie 2023, în urma negocierilor de la nivelul Guvernului României, pe perioada desfășurării acestora. |
|
|
| Pompieri botoșăneni avansați în grad și răsplătiți cu titluri onorifice, de Ziua Națională a României - FOTOGALERIE | În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi șase pompieri botoșăneni, care au primit noile grade. |
|
|
| Centrul Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor s-a mutat într-un sediu nou | Instituția Prefectului Județul Botoșani, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pune la dispoziția cetățenilor din județ, începând de marți, 5 decembrie 2023, un nou sediu al Centrului Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a... |
|
|
| DOROHOI - Activitate culturală remarcabilă, în seara de Sfântul Andrei: A doua ediție a Festivalului de colinde „O, ce veste minunată!” | Sala Teatrului din Dorohoi va găzdui astăzi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, ediția a II-a a Festivalului de colinde „O, ce veste minunată!”. |
|
|
| Alexandra Huțu: „Suntem datori să îi onorăm prin gesturi, fapte și atitudini demne pe eroii și veteranii din cele două Războaie Mondiale, nu doar de 1 decembrie, ci în fiecare zi!” | Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor, eveniment ce a consfințit ceea ce astăzi numim România. În acest context deputatul Alexandra Huțu a avut o intervenție în Plenul Camerei Deputaților prin care a evidențiat importanța pe care fiecare erou și... |
|
|
| Măsurile de ordine publică stabilite pentru perioada 30 noiembrie - 3 decembrie 2023 în județul Botoșani | În contextul zilelor libere ocazionate de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, de care vă urăm să vă bucurați în liniște alături de cei dragi, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri menite să asigure siguranța cetățenilor din județul Botoșani. |
|
|
| Două persoane arestate preventiv ca urmare a încălcării obligațiilor impuse de instanțele de judecată | La data de 28 noiembrie 2023, la propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a unui tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt. |
|
|
| DOROHOI – Evenimentele de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, rememorate artistic de către elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” - FOTOGALERIE | „Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!” (Alexandru Vlahuță) |
|
|
| MISIUNE UMANITARĂ - Asociația Happy din Botoșani lansează un apel la solidaritate pentru construirea unui nou adăpost pentru bătrânii bolnavi și oamenii străzii | Casa-Nicolae, refugiul batrânilor singuri și oamenilor fără adăpost - Fii parte din schimbare și adu lumină în viețile celor mai vulnerabili dintre noi! |
|
|
| VODAFONE a revenit în Dorohoi! | (P) După două luni de absență, Vodafone Romania a redeschis activitatea în municipiul Dorohoi. În urmă cu câteva zile a fost inaugurat magazinul situat în centrul orașului, pe strada Dumitru Furtună nr. 1, vis-a-vis de Bloc Turn. |
|
|
| COD GALBEN de intensificări ale vântului pentru Dorohoi și alte 52 de localități din zonă | Până la ora 14:00, o parte din judeţul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări ale vântului. |
|
|
| DOROHOI - Au fost semnate contractele de proiectare și execuție pentru creșterea eficienței energetice la trei săli de sport din municipiu. Valoarea totală este de aproape opt milioane de lei | Primăria Municipiului Dorohoi, prin primarul Dorin Alexandrescu, a semnat, astăzi, 29.11.2023 trei contracte de proiectare și execuție lucrări de creștere a eficienței energetice pentru sălile de sport din Municipiul Dorohoi, amplasate pe Str. George Enescu nr. 53, Aleea Dumbrava nr. 2 şi Bulevardul Victoriei nr. 120 B cu ASOCIEREA S.C. GAFCO... |
|
|
| Reabilitarea Casei Memoriale „George Enescu” a fost finalizată | O nouă investiție majoră în domeniul cultural a fost finalizată de către Consiliul Județean Botoșani. |
|
|
| Pompierii botoșăneni au donat sânge pentru Ariana Maria, fetița surprinsă într-un incendiu săptămâna trecută - FOTOGALERIE | Pentru pompierii botoșăneni, părinți la rândul lor, misiunile în care sunt implicați copiii sunt cele mai dificile. Și nu de puține ori, au fost alături de ei și după ce și-au terminat intervenția. |
|
|
| Tânăr depistat de polițiști având asupra sa o țigară cu canabis | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au depistat sâmbătă, 25 noiembrie, în parcarea Lacului Mihai Eminescu, doi tineri care aveau un comportament suspect. |
|
|
| Fetiță de doi ani internată cu arsuri, în urma unui incendiu | O fetiță de doi ani a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini după ce în camera unde se juca a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, copila era singură în casă. |
|
|
| PSD Botoșani: Drumul Botoșani – Ștefănești, o promisiune realizată | Procesul de modernizare a Drumului Național 29D, Botoșani - Ștefănești, principala legătură rutieră între municipiul reședință de județ și Vama Stânca - Costești, una dintre porțile estice de acces în Uniunea Europeană s-a finalizat. |
|
|
| DOROHOI - Maratonul bicicliștilor astăzi, de la ora 12:45 | Primăria Municipiului Dorohoi și Asociația NICADOR organizează sîmbătă 25 noiembrie 2023 ora 12:45 un mataron al bicicliștilor în cadrul Proiectului ,,Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului,, 1 HARD/3.1/11 |
|
|
| Casă la un pas de distrugere din cauza unui incendiu | Casa unei familii din localitatea Știubieni a fost în pericol, în această dimineață, în urma unui incendiu ce a avut loc într-una dintre camere. Evenimentul s-a produs, cel mai probabil, după ce mai multe haine, așezate la uscat pe sobă, s-au aprins. |
|
|
| Bărbat din Cristinești dat dispărut. A plecat în Anglia și de două luni nu a mai dat niciun semn de viață | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 55 de ani, din comuna Cristinești. |
|
|
| Expoziția „25 de ani de perspectivă artistică la Iași” | Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, prezintă, în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2023, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția „25 de ani de perspectivă artistică la Iași”, o expoziție retrospectivă de desen care celebrează un sfert de secol... |
|
|
| DAS Dorohoi – ANUNȚ IMPORTANT privind acordarea venitului minim de incluziune (VMI) | Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că acordarea beneficiilor: venitul minim garantat (VMG) și ajutor pentru susținerea familiei (ASF) încetează la data de 31.12.2023, conform prevederilor Legii nr.196/2016 privind Venitul Minim de Incluziune (VMI) și a Normelor metodologice aprobate prin HG nr.1154/20222. Drept urmare, toți beneficiarii... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 391 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 375 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|