Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: drumuri
BANI mai MULȚI pentru IOHANNIS. Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost CRESCUT cu 150 la sută față de anul 2014
Potrivit proiectului bugetului de stat pe 2016, Administraţia Prezidenţială va beneficia de un buget de peste 56 de milioane de lei, cu 40% mai mult decât în 2015 şi cu peste 150% mai mult decât în 2014, în perioada preşedintelui Băsescu.
Asfaltări pe drumurile Dorohoi-Botoşani şi Dorohoi-Suceava
Vineri, 4 decembrie, constructorul care a câştigat licitaţia pentru asfaltarea drumului naţional DN 29 B a început lucrările.
Comunicat: Federovici solicită parlamentarilor din județ să-i ceară lui Cioloș finalizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos
Senatorul PSD Doina Federovici a făcut, joi, un apel către toți parlamentarii de Botoșani să semneze o scrisoare deschisă prin care să-i solicite noului premier Dacian Cioloș să prevadă în bugetul pentru 2016 sumele necesare pentru finalizarea reabilitării drumului Botoșani-Târgu Frumos.
Autoturism radiat din circulaţie descoperit la Rădăuţi Prut
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un bărbat care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile din Germania din data de 25 iunie a.c.
ATENŢIE: Încă o noapte de „Cod Galben” de ninsori, la Botoşani
Potrivit atenţionării transmise de meteorologi, din această seară, începând cu ora 18.00, judeţul Botoşani intră, din nou, sub incidenţa „Codului...
Prins băut la volan, de poliţiştii de frontieră dorohoieni, după o urmărire
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iaşi – S.P.F. Dorohoi au depistat un cetăţean român, la volanul unui autoturism, care consumase băuturi...
Guvernul Dacian Cioloș a primit votul Parlamentului. 389 de voturi pentru,115 voturi împotrivă
Guvernul Dacian Cioloș a trecut de votul Parlamentului. În favoarea Executivului au votat 389 de senatori și deputați, iar împotrivă 115 parlamentari. ...
Dolineaschi face apel la noul premier să nu abandoneze proiectele angajate de Guvern pentru județul Botoșani
Vicepreședintele PSD Andrei Dolineaschi a adresat, joi, 12 noiembrie a.c., un apel către primul ministru desemnat, Dacian Cioloș, ca executivul pe care...
Trei autofreze moderne pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din Botoşani
Prefectul Costică Macaleţi a fost luni dimineaţă la sediul Secţiei de Drumuri Naţionale botoşănene pentru a vedea noile achiziţii în materie...
Senator Doina Federovici: Rectificare bugetară pozitivă și pentru Botoșani
În urma rectificării bugetare pozitive aprobate de guvern săptămâna trecută, județul Botoșani a beneficiat de una dintre cele mai mari sume de...
O nouă schimbare în Consiliul Local Dorohoi
Consiliul Local Dorohoi a suferit joi, 29 octombrie, o nouă modificare. În urma demisiei lui Dorin Birta, care a părăsit funcţia de consilier pentru...
Şedinţă de Colegiu Prefectural pentru pregătirea sezonului de iarnă
Membrii Colegiului Prefectural s-au reunit într-o nouă şedinţă. Coordonată doar de prefectul Costică Macaleţi, întrucât subprefectul a fost...
Cămine culturale noi-nouţe la Răchiţi
La sfârşitul săptămânii trecute prefectul Costică Macaleţi, alături de locuitori din Răchiţi, au participat la sfinţirea celor două cămine culturale finalizate în acest an în comuna din imediata apropiere a municipiului Botoşani.
Audi A8 radiat din circulaţie în Germania, descoperit la Sculeni
Poliţiştii de frontieră ieşeni au sancţionat, conform prevederilor legale, un cetăţean român care a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulaţie de către autorităţile din Germania din data de 05 ianuarie a.c.
Prins de poliţiştii de frontieră dorohoieni,conducând un tractor fără acte
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit dosar penal unui cetăţean român, care conducea un tractor neînmatriculat.
Prefectul mulţumit de stadiul lucrărilor pe DN Manoleasa - Rădăuţi Prut - FOTO
Prefectul Costică Macaleţi s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor de modernizare a drumului naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut, în urma vizitei la faţa locului de la sfârşitul săptămânii trecute.
Un pas important pentru Dimăcheni: drumuri asfaltate
Câteva sute de familii din Dimăcheni trăiesc o reală schimbare la faţă a localităţii în care domiciliază. După ani de zile de mers prin praf, acestea au, în sfârşit, parte de drumuri asfaltate. 6,5 kilometri de drumuri comunale au fost modernizate în această perioadă, prefectul judeţului deplasându-se miercuri, 7 octombrie, la faţa...
Proiectul de modernizare urbană al Dorohoiului, cu finanţare europeană, aproape de final. VEZI FOTOGALERIE
Sala de şedinţe din incinta Casei Municipale de Cultură a găzduit astăzi o conferinţă de presă unde a fost prezentat stadiul lucrărilor proiectului cu finanţare europeană „Reabilitare şi modernizare urbană în municipiul Dorohoi”. Conferinţa de presă a fost susţinută de primarul Dorin Alexandrescu şi managerul de proiect Cristian...
Hyundai Coupe cu documente expirate depistat în trafic de poliţiştii de frontieră dorohoieni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, au întocmit dosar penal unei femei, care a prezentat la control documente expirate pentru autoturismul pe care îl conducea.
Dosar penal pentru o femeie care a prezentat documente false la vamă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, judetul Botosani au întocmit dosar penal unei femei, care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.
S-a ales cu dosar penal pentru cumul de infracţiuni
În data de 30 august, în jurul orelor 18.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Româneşti, aflat în misiune de cooperare cu poliţişti de la Poliţia oraşului Ştefăneşti, au oprit în trafic, în localitatea de frontieră Ştefăneşti, un tractor marca Fiat, care tracta şi o remorcă, ambele...
Tractorist fără permis sancţionat de poliţiştii de frontieră dorohoieni
În data de 28 august, în jurul orelor 14.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic, în localitatea de frontieră Lunca, un tractor, condus de cetăţeanul român Ioan L., în vârstă de 25 de ani.
Bani de la Guvern pentru drumurile din judeţ! Vezi despre ce sumă este vorba
Guvernul a decis astăzi, printr-o Hotărâre, repartizarea pe județe a sumei de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe judeţe au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.
EXCLUSIV: Un consilier local dorohoian a demisionat din funcţie şi a plecat să muncească în străinătate. Vezi cine îi va lua locul
Componenţa Consiliului Local Dorohoi va suferi o nouă modificare după ce unul dintre aleşii locali şi-a dat demisia din funcţie. Consilierii dorohoieni vor lua act de demisia colegului lor şi vor valida un alt consilier în şedinţa ordinară din această lună, ce va avea loc joi, 27 august. Este a cincea modificare a componenţei Consiliului...
Locuinţe protejate de foc
Un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit ieri, la prânz, pe raza localităţii Viişoara Mare, comuna Viişoara, a fost stins de pompierii militari şi voluntari înainte de a produce pagube însemnate.
Recomandare făcută şoferilor de către Poliţia de frontieră
Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră informează următoarele:
Autoturism „falsificat” oprit la graniţa cu Moldova
Politiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea seria de şasiu falsificată, pentru a corespunde datelor din certificatul de înmatriculare.
Mai multe tronsoane de drum județean intră în reparații
Mai multe tronsoane de drum județean vor intra, din luna august, în reparații, după ce va fi semnat contractul pentru întreținere drumuri pe următorii doi ani.
Depistat la volan deşi avea dreptul de a conduce suspendat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui cetăţean din Republica Moldova, care conducea un ansamblu auto deşi avea permisul de conducere suspendat.
Lan de grâu incendiat de un fumător neglijent
Un fumător neglijent a fost la un pas să transforme un lan de grâu în scrum, luni după-amiază, la Săveni. Ţigara aprinsă aruncată la întâmplare a aprins grâul, dar şi paiele rezultate în urma treieratului, de pe cca. 12 ari. Chemaţi în ajutor, pompierii din Săveni au intervenit prompt şi au stins incendiul înainte ca acesta să cuprindă...
Dosar penal pentru conducere fără permis
În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi nu avea permis de conducere.
Ford Galaxy „expirat” oprit de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit lucrare penală unui bărbat, cetăţean român, care conducea un autoturism marca Ford Galaxy, ale cărui numere de înmatriculare erau expirate.
Dosar penal pentru lipsă documente, întocmit de poliţiştii de frontieră din Dorohoi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit lucrare penală unui bărbat, cetăţean român, care conducea o autoutilitară fără documente legale.
Dosar penal pentru conducere fără permis
În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi nu avea permis de conducere.
Pagina 27/47  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
623
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
427
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
389
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
383
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
370
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN
333
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
328
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord