Peste 200 de copii şi tineri dorohoieni premiaţi de primar. FOTOGALERIE | Sala Teatrului a găzduit vineri după-amiază Concursul „Istoria Dorohoiului” şi festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului de poezie „Saşa Pană” şi Concursul de pictură „Artur Verona”. Aceste acţiuni au fost primele din seria celor cuprinse în programul dedicat Zilelor Municipiului Dorohoi. |
| | ANUNŢUL NASA: Apă sărată în stare lichidă pe suprafaţa planetei Marte | NASA a făcut publică descoperirea majoră anunţată încă de săptămâna trecută. Cercetătorii americani anunţă că au descoperit pe Marte apă în stare lichidă şi în stare solidă. Apa lichidă este sărată şi apare şi dispare odată cu anotimpurile marţiene. |
| | De ce temele pentru acasă sunt o povară pentru elevi? | Elevii din România afirmă că alocă 7 ore pe săptămână pentru temele de acasă, în comparație cu 14 ore pe săptămână, atât cât alocă elevii din Shanghai (China), cel mai performant sistem de educație din lume, potrivit studiilor Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), realizate de Organizația de Cooperare și... |
| Accident la Darabani provocat de un şofer dorohoian | Un şofer dorohoian a provocat din neatenţie un accident rutier pe una din străzile oraşului Darabani. În urma accidentului, a fost rănită o tânără care circula regulamentar. |
| |
REZULTATELE la Bacalaureatul de toamnă | Ministerul Educației a publicat, marți, rezultatele obținute de candidații care au susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea din toamnă. |
| | OPINII - O carte care nu se mai găsește! SINGURA PROFEȚIE DESPRE ROMÂNIA CONFIRMATĂ 100 %. Ce pățesc cei care spun adevărul | Vă rugăm să citiți afirmațiile de mai jos. Ele au fost făcute în anul 1998 de către un om politic al cărui nume îl veți afla la sfârşitul... |
| Bacalaureat, sesiunea a doua: Peste 26.000 de absolvenți au dat proba scrisă la matematică sau istorie | Ministerul Educației anunță că 26.396 de absolvenți de clasa a XII-a (79,23%) au participat miercuri la proba obligatorie a profilului (matematică... |
| | LOTERIA BONURILOR FISCALE: Care sunt bonurile câştigătoare pentru luna iulie | Duminică a avut loc a doua extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din perioada 1-31 iulie, în studioul TV al Loteriei Române,... |
| Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului începe luni | Sesiunea august - septembrie a bacalaureatului începe luni, la examen fiind înscriși la nivel naţional aproximativ 55.000 de candidați. |
| | România, creștere economică de 3,8% în primul semestru | Produsul Intern Brut a crescut în semestrul I din 2015, comparativ cu semestrul I din 2014, cu 3,7% pe seria brută și cu 3,8% pe seria ajustată sezonier,... |
| | Extragerea Loteriei fiscale pentru bonurile din iulie va avea loc duminică, la ora 20:10 | Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare penru luna iulie se va efectua duminică, 16 august, de la ora 20:10, în studioul TV al Loteriei Române,... |
| | Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, la a V-a desfăşurare | Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă îşi deschide porţile, săptămâna viitoare. Unic la nivel naţional, proiectul educaţional „Prezent... |
|
|
| Avansaţi în grad de Ziua Poliţiei de Frontieră Române |
Zeci de poliţişti de frontieră botoşăneni au fost avansaţi în grad de Ziua Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul unei şedinţe festive ce a avut loc la sediul S.T.P.F. Botoşani. La festivităţi au participat şi oficialităţile locale, care au felicitat poliţiştii de frontieră pentru rezultatele obţinute. |
|
|
| Femeile Liberale din Dorohoi, organizează campania „PNL are grijă de sănătatea ta” |
Organizația Femelor Liberale a PNL organizează duminică 26 iulie 2015, campania „PNL are grijă de sănătatea ta". |
|
|
| LOTERIA bonurilor fiscale! Verifică dacă ai bon câştigător din luna iunie | Bonurile fiscale emise în data de 1 iunie, cu o valoare de 509 lei au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. |
|
|
| Doina Federovici: Autosuspendarea lui Victor Ponta de la conducerea PSD denotă tărie de caracter şi responsabilitate |
Senatorul PSD Doina Federovici apreciază că gestul premierului Victor Ponta, de a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în PSD până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse în justiţie, denotă tărie de caracter şi în acelaşi timp responsabilitate. |
|
|
| Bacalaureat 2015 - Încep înscrierile pentru sesiunea august - septembrie | Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de Bacalareat, sesiunea iunie – iulie 2015, dar şi cei care din diferite motive nu s-au prezentat la acest examen, se pot înscrie pentru sesiunea august – septembrie. |
|
|
| Bacalaureat 2015: VEZI rezultatele finale, afișate vineri, după contestaţii | Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2015, vor fi afișate vineri, potrivit calendarului MECȘ. |
|
|
| 57 de elevi performanți premiați de deputatul PSD Tamara Ciofu | Deputatul PSD Tamara Ciofu a dat publicității, miercuri 8 iulie a.c. bilanțul celor mai performanți elevi botoșăneni care au fost premiați din indemnizația de parlamentar în cei trei ani de mandat. |
|
|
| Lan de grâu incendiat de un fumător neglijent | Un fumător neglijent a fost la un pas să transforme un lan de grâu în scrum, luni după-amiază, la Săveni. Ţigara aprinsă aruncată la întâmplare a aprins grâul, dar şi paiele rezultate în urma treieratului, de pe cca. 12 ari. Chemaţi în ajutor, pompierii din Săveni au intervenit prompt şi au stins incendiul înainte ca acesta să cuprindă... |
|
|
| 66,41% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul. Vezi rezultatele în judeţul Botoşani | 66,41% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, sesiunea iunie - iulie, informează Ministerul Educației printr-un comunicat. |
|
|
| A V-a ediţie a „Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă” începe joi | Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean... |
|
|
| Rezultatele obţinute de elevii dorohoieni la Evaluarea Naţională 2015 | Ministerul Educaţiei a publicat, pe site-ul "evaluare.edu.ro", rezultatele obţinute de elevii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2015. În şcolile din municipiul Dorohoi au susţinut examenul de evaluare un număr de 249 de elevi. Notele obţinute de elevii dorohoieni se încadrează în media naţională, unul dintre ei reuşind performanţa... |
|
|
| EVALUARE NAŢIONALĂ 2015. Luni este programată prima probă. Vezi calendarul examenului | Evaluarea Naţională începe luni, cu proba la limba română, şi se va încheia miercuri, când absolvenţii clasei a VIII-a susţin testul la matematică, aproximativ 180.000 de elevi fiind aşteptaţi să susţină examenul, al cărui rezultat va avea o pondere de 75% în media de intrare la liceu. |
|
|
| BARAJ Liga a III-a. Inter Dorohoi, egalitate cu Bucovina II Pojorâta - FOTOGALERIE |
ACS Inter Dorohoi a remizat sâmbătă seară, în primul meci de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, disputat acasă, în compania echipei ACS Bucovina II Pojorâta Ciocăneşti, scor 0 – 0 (0 – 0). Rezultatul dar şi modul cum s-a desfăşurat jocul, ambele echipe preferând apărarea decât acţiunile ofensive, i-a dezamăgit... |
|
|
| FMI recunoaște că se putea fără austeritate. Islanda, dată ca model | Fondul Monetar Internațional a recunoscut oficial că economia Islandei se află la nivelul pe care îl avea înainte de criza economică globală. Și alte țări, inclusiv România, au ajuns la PIB-ul din 2008. Islanda este singurul stat care nu a adoptat politici de austeritate. |
|
|
| Drepturi salariale câştigate în instanţă şi plătite anticipat de Guvern | Aproximativ 100 de salariaţi botoşăneni ai Direcţiei de Sănătate Publică şi din instituţiile subordonate Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor vor primi în următoarea perioadă o parte din banii câştigaţi în instanţă prin hotărâri judecătoreşti. |
|
|
| Andrei Dolineaschi a demisionat de la conducerea organizaţiei judeţene PSD | Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anunțat vineri, 29 mai, că și-a depus demisia de la conducerea organizației județene, în semn de solidaritate cu fostul președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a renunțat la toate funcțiile politice în urma condamnării la un an cu suspendare în așa-numitul „Dosar al... |
|
|
| Elevii de clasa a a II-a susțin astăzi evaluarea la limba română - probă scrisă | Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a începe pe 18 mai cu proba scrisă la limba română, care va fi urmată pe 19 mai de proba de citit la limba română, potrivit unui ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice. |
|
|
| Liviu Dragnea condamnat la un an cu suspendare în dosarul "Referendumul” | Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul". |
|
|
| LOTERIA FISCALĂ: Câţi români au mers să-şi revendice premiul şi care este valoarea acestuia | Aproape 9.150 de persoane au depus cereri pentru revendicarea premiilor la prima loterie a bonurilor fiscale organizată în România, câştigul ajungând astfel la 109 lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor centralizate la finele săptămânii trecute. |
|
|
| Jandarm botoşănean declarat "Jandarmul de onoare al anului" | Joi, 02 aprilie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au avut loc manifestările festive dedicate sărbătoririi a 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. |
|
|
| 2 aprilie - Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului | Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, din data de 2 aprilie, Asociația „Împreună Pas cu Pas”trage un puternicsemnal de alarmă cu privire la creșterea, de la an la an, a numărului de copii care se nasc cu autism în România. |
|
|
| Cupa presei şi Cupa Jandarmeriei - 2015 la tir |
Astăzi, 31 martie, în poligonul de tragere Botoşani a avut loc Cupa Jandarmeriei – 2015 la tir şi Cupa presei la tir, activităţi prilejuite de aniversarea, în data de 3 aprilie, a 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 620 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 476 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 393 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 379 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 378 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 357 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|