Marţi 13 – Zi fără ghinion, alături de pompieri! - FOTOGALERIE | Ieri, de „Ziua Informării Preventive”, botoşănenii au fost ocoliţi de ghinion. Asta pentru că au urmat sfaturile pompierilor transmise, atât prin intermediul mass-mediei locale, cât şi în cadrul acţiunilor de informare preventivă. Astfel că, în ziua de 13 martie, nu s-a înregistrat niciun incendiu în gospodăriile sau casele... |
| | Reprezentanţii Avocatului Poporului vin mâine la Botoşani, pentru a acorda audienţe | În ziua de 14 martie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
| | Tânăr fără permis depistat în trafic de polițiștii de frontieră de la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism, deși nu avea permis de conducere.
|
| ISU Botoșani recrutează voluntari care să li se alăture pompierilor în misiuni! | Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani derulează, în perioada 01 - 31 martie a.c., o nouă campanie de recrutare a botoșănenilor care doresc să devină voluntari, în cadrul proiectului național ”Salvator din pasiune”. |
| |
| Mii de ţigarete de contrabandă descoperite de poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni specifice în zona... |
| | Tânără depistată de poliţiştii de frontieră dorohoieni la volanul unui autoturism „expirat” | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la o tânără care conducea un autovehicul... |
| | Și băut, şi fără permis, depistat în trafic de polițiștii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au depistat în trafic un cetățean român care conducea... |
| | Sute de kilograme de prune uscate confiscate de poliţiştii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoşani au depistat în trafic o femeie care transporta, in portbagajul... |
| | Moped neînregistrat, condus fără permis | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un moped neînregistrat... |
| | Colonelul dorohoian Radu Ţipişcă, numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru | Colonelul dorohoian Radu Ţipişcă, în prezent angajat al ISU Suceava, a fost numit consilier de stat pe probleme de management al situaţiilor de urgenţă,... |
| Contrabandă cu drona la frontiera de est - FOTOGALERIE | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au depistat o dronă artizanală, cu ajutorul căreia au fost trecute peste... |
| | Dorohoi: Tânăr depistat la volanul unui autoturism fără numere de înmatriculare | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, judetul Botosani, efectuează cercetări cu privire la un tânăr care... |
|
|
| Amenzi de peste 70000 de lei, aplicate de jandarmii botoşăneni în luna ianuarie | Misiunile executate de jandarmii botoşăneni în luna ianuarie 2018 s-au finalizat cu aplicarea a 290 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 73800 de lei. |
|
|
| Șofer sub influenţa băuturilor alcoolice, depistat de polițiștii de frontieră dorohoieni la volanul unui Mereceds Benz | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, deși emana halenă alcoolică. |
|
|
| Protestul #rezist din Botoşani, care se va desfăşura mâine în Piaţa Revoluţiei, monitorizat de jandarmi | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestarea de protest autorizată, care se va desfășura în Piața Revoluției din municipiul Botoșani în data de 20 ianuarie a.c., între orele 18.00 - 21.00. |
|
|
| Jandarmii botoşăneni la ora bilanţului | Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi-a prezentat joi bilanţul activităţilor aferent anului 2017 în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ, în prezenţa col. Radu Gabriel Todoran, şeful Departamentului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a prefectului Dan Şlincu şi a subprefectului Daniela Lozneanu,... |
|
|
| Mii de obiecte de artizanat fără documente, confiscate la Vârfu Câmpului de polițiștii de frontieră - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat în trafic un cetăţean român care transporta peste 6.800 de obiecte de artizanat, fără a deține documente de proveniență. |
|
|
| Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului, la Instituţia Prefectului Botoşani | În ziua de 17 ianuarie 2018, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Elevi în practică la Jandarmerie | Începând cu data de 8 ianuarie, 49 de elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni execută un stagiu de practică cu durata de patru luni la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani. |
|
|
| Începând din luna februarie 2018, peste 28.000 de polițiști vor beneficia de majorări salariale prin creșterea unor sporuri | Având în vedere resursele bugetului anului 2018, MAI va asigura o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la 5 % la 10%, începând cu 1 februarie 2018, dar și acordarea acestui spor pentru mai multe categorii de polițiști. Alți polițiști din domeniul arest-transfer vor primi o indemnizație pentru pază și supraveghere.... |
|
|
| Bărbat cercetat de polițiștii de frontieră dorohoieni pentru uz de fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni specifice, au depistat în trafic un cetăţean român care a prezentat la control o asigurare obligatorie tip carte verde emisă pe numele unei alte persoane. |
|
|
| Misiune din suflet pentru suflet a pompierilor dorohoieni - FOTO | Siguranță și bucuria Crăciunului, le-au dăruit pompierii dorohoieni, persoanelor asistate în Unitatea de Asistență Medico-Socială Mihăileni. |
|
|
| Guvernul a decis: 14, 15 şi 16 decembrie vor fi zile de doliu naţional în memoria regelui Mihai | Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care 14, 15 şi 16 decembrie sunt declarate zile de doliu naţional pe teritoriul României în memoria regelui Mihai, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 1940-1947, se arată într-un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.
|
|
|
| OPINII - Celălalt stat | Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii - din naivitate sau ticăloşie - îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul? În ce tabără ar trebui să ne situăm?... |
|
|
| Jandarmii alături de cetăţeni de Ziua Naţională a României | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în municipiile Botoșani, Dorohoi şi oraşul Darabani. |
|
|
| Pompieri botoşăneni avansaţi în grad, de Ziua Naţională a României | Cu prilejul Zilei Naţionale a României, cinci pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Astfel, cei cinci subofițeri, respectiv Daniel Gheorghe Aprotosoaie, Gheorghe Cobelea, Dumitru Dumitraș, Ionuț Andi... |
|
|
| Reprezentanţii Avocatului Poporului revin astăzi la Botoşani | Astăzi, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 10, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe și va primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Măsuri de ordine la manifestări publice, asigurate de jandarmi | Jandarmii botoşăneni vor asigura, în week-end-ul care urmează, ordinea şi siguranţa publică la jocul oficial de handbal masculin care va fi disputat la Sala Polivalentă ,,Eisabeta Lipă” de echipele C.S.Magnum Botoşaniu şi C.S.U. Danubius Galaţi, precum şi la meciul de fotbal din liga a III-a dintre A.C.S. Sănătatea Darabani şi A.C.S.KSE... |
|
|
| Misiuni ale jandarmilor la sfârşit de săptămână | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va acţiona în week-end-ul care urmează pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la cele două meciuri de fotbal din liga a IV - a, care vor fi disputate în data de 05 noiembrie a.c., de echipele A.S.Unirea Săveni – Viitorul Blândeşti şi Avântul Albeşti – A.S.ProSport... |
|
|
| Senatorul PSD Doina Federovici: „Proiectul de modernizare a drumului Botoșani-Târgu Frumos a intrat în etapa finală de avizare” | Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat astăzi că proiectul de modernizare a drumului Botoșani-Târgu Frumos, în valoare de 80 de milioane de euro, a intrat în etapa finală – emiterea Hotărârii de Guvern, după ce a obținut avizul Comitetului tehnico-economic al Ministerului Transportuilor și avizul Comitetului... |
|
|
| Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale marcată şi la Botoşani | În anul 1989, prin Rezoluţia nr. 44/236, Adunarea Generală a O.N.U. a desemnat a doua zi de miercuri din luna octombrie, ca fiind "Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale", iar 13 ani mai târziu, aceeaşi adunare a decis să menţină respectarea acesteia ca un vehicul de promovare a culturii globale, cu privire... |
|
|
| 114 manifestări de protest gestionate de jandarmii botoşăneni | În perioada 2010 - 2017, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a executat nu mai puţin de 114 misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la manifestările de protest organizate în judeţul Botoşani. |
|
|
| Sute de elevi botoșăneni au învățat să salveze vieți, de Ziua Internațională a Educației - FOTO | Sute de elevi botoșăneni, de toate vârstele, au sărbătorit „Ziua Internațională a Educației” alături de pompieri. Dacă cei mici au trecut pragul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani fascinați de autospecialele de intervenţie, cei mari au venit să învețe cum să salveze... |
|
|
| Tineri botoşăneni prinşi după ce au sustras bunuri dintr-un autocamion | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca pe timpul unei misiuni specifice au depistat doi cetăţeni români care au sustras mai multe bunuri dintr-un autocamion parcat. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 624 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 428 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 389 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 383 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 370 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 333 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 328 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|