| Ziua Mondială a Poeziei la Memorialul Ipotești | Pe 20-21 martie 2025, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu Editura Știința din Chișinău, o serie de activități cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei. |
| | Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne | În noaptea de 15 înspre16 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, de investigare a criminalității economice, acțiuni speciale și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale... |
| | Comunicat - Senatorul Cătălin Silegeanu trage un semnal de alarmă pentru pensionarii din Botoșani: "Unde este empatia față de cei care ne-au construit viitorul?" | Într-o declarație emoționantă susținută în plenul Senatului, senatorul Cătălin Silegeanu, reprezentant al circumscripției Botoșani și membru al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a adus în atenție situația dificilă a pensionarilor din județul Botoșani. El a subliniat faptul că, în ciuda onoarei de a avea de două ori un Ministru... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează infirmieră | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
| |
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical pentru Secția de Chirurgie Generală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist ORL | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului... |
| | DOROHOI - Noi performanțe la Colegiul Național „Grigore Ghica”. Calificare la etapa națională la disciplina matematică | Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, au demonstrat din nou excelența în educație, obținând rezultate remarcabile la Olimpiada... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi – calificare la proba orală a Olimpiadei de Limba Engleză | Elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi au obținut rezultate remarcabile. Este vorba de calificare la proba orală și alte premii importante,... |
| | Comunicat - Apel la Acțiune: senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu invită cetățenii să susțină candidatura lui George Simion | Într-o perioadă în care valorile democratice sunt în continuă provocare, senatorul Cătălin Silegeanu și deputatul Ariadna Cîrligeanu, reprezentanți... |
| | Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) – Ipotești Ediția a VII-a – Studiile literare românești, în proiecte și proiecții | Organizatori: UBB (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă) și... |
| | AUR denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu și anunță mobilizarea forțelor suveraniste | Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă decizia abuzivă a Curții Constituționale a României (CCR) de a invalida candidatura domnului Călin... |
| | DOROHOI - „Mărțișor Grigorian”, spectacol organizat de Colegiu „Ghica” în parteneriat cu Clubul Copiilor - FOTOGALERIE | Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi a sărbătorit primăvara prin spectacolul “Mărțișor Grigorian”, în parteneriat cu Clubul Copiilor... |
|
|
| Dorohoiul și alte nouă comunități din apropiere vor râmâne fără apă între 14 și 15 martie! | S.C. Nova Apaserv S.A., informează consumatorii că, în perioada 14-15 martie 2025 va fi întreruptă furnizarea apei potabile, ca urmare a unor lucrări esențiale de intervenție și modernizare a conductei de aducțiune Leorda – Dorohoi. |
|
|
| Portofel cu documente și bani, găsite de un dorohoian în Piața centrală, restituit proprietarului de către polițiștii locali | În data de 10 martie, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală Dorohoi, polițiștii locali au fost sesizați de un cetățean cu privire la faptul că a găsit un portofel cu documente și o sumă de bani. |
|
|
| Incendii de vegetație uscată, izbucnite noaptea trecută, în cinci localități din județ | În ultimele ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a cinci incendii de vegetație uscată, în următoarele localități: |
|
|
| AUR Botoșani îl susține pe Gabriel Chelariu, un tânăr inginer silvic, la Primăria comunei Coșula | Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Botoșani și-a desemnat candidatul pentru Primăria comunei Coșula, într-o decizie recentă a Biroului de conducere Județean. Tânărul inginer silvic de 33 de ani, Gabriel Chelariu, va reprezenta partidul la alegerile locale parțiale, reflectând dedicarea sa de a implementa schimbări semnificative și... |
|
|
| Mii de permise de ședere emise și străini îndepărtați din România sub escortă. Verificări la firme din Botoșani | În perioada 1 - 9 martie a.c., polițiștii de imigrări au desfășurat o serie de acțiuni pentru reglementarea dreptului de ședere a străinilor, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România. Peste 3000 de permise de ședere au fost emise, trei străini au fost îndepărtați din țară și alți... |
|
|
| Comunicat - Medicul Valerian Andrieș numit la conducerea Spitalului Municipal Dorohoi pentru un nou mandat de patru ani. El a obținut nota 9,96 la concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții | Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Dorohoi, anunță că în urma concursului organizat pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică la Spitalul Municipal Dorohoi, a fost declarat admis dr. Andrieș Valerian, medic primar, specialitatea Chirurgie Generală, care a obținut nota 9,96. |
|
|
| Măsuri de ordine publică pentru meciul dintre F.C. Botoșani și Unirea Slobozia | Luni, 10 martie 2025, va avea loc meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Unirea Slobozia. Partida, contând pentru ultima etapă din sezonul regulat a Superligii României, se va desfășura pe stadionul municipal din Botoșani și va începe la ora 17.00. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția Pediatrie | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Expoziția „Arta... la feminin”, ediția a VI-a | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 8-29 martie 2025, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția națională ,,Arta... la feminin”. Invitata de onoare a evenimentului este artista Marinela Măntescu Isac, membru U.A.P.R. București. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrijitoare, pentru Secția Medicină Internă I | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Braconaj cinegetic la Cordăreni. Polițiștii au confiscat un autoturism, trei câini din rasa ogar, carne de vânat și blănuri | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, comis la data de 6 martie a.c., în comuna Cordăreni. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Medicină Internă I | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr. 75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Polițiști din Botoșani apreciați pentru probitate morală și profesională | Doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost apreciați de către Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru că au sesizat organele competente cu privire la faptul că un conducător auto le-a oferit o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale. |
|
|
| Mărțișoare oferite în trafic de polițiștii rutieri împreună cu reprezentații Registrului Auto Român - FOTO&VIDEO | Cu ocazia zilei de 1 Martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român au oferit doamnelor și domnișoarelor întâlnite în trafic mărțișoare. |
|
|
| „Împreună, mai pregătiți” – pompierii din Botoșani au oferit mărțișoare și sfaturi cetățenilor din județ, în cadrul Săptămânii Protecției Civile - FOTOGALERIE | Misiune specială a pompierilor botoșăneni în patru comune din județ. Aceștia au oferit locuitorilor din Răuseni, Hlipiceni, Todireni și Lunca mărțișoare și sfaturi utile pentru prevenirea situațiilor de urgență. |
|
|
| Comunicat Primăria Dorohoi, privind regimul ariilor naturale protejate | Vă aducem la cunoștință faptul că suprafețe din teritoriul Municipiului Dorohoi se suprapun cu siturile Natura 2000 ROSPA0157 Mlaștina Iezerul Dorohoi și ROSPA0116 Dorohoi – Șaua Bucecei, acestea fiind declarate arii de protectie specială avifaunistică si având un regim special reglementat prin OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor... |
|
|
| Senatorul Cătălin Silegeanu cheamă românii la protest: "Pe 1 martie ieșim în stradă pentru a scăpa de premierul Nordis!" | Senatorul Cătălin Silegeanu a lansat un apel ferm către cetățenii României, îndemnându-i să se alăture unui protest masiv programat pentru 1 martie. Scopul acestei manifestații este clar: demiterea premierului Marcel Ciolacu, pe care senatorul îl numește "Premierul Nordis", și instaurarea unei guvernări legitime, care să... |
|
|
| DOROHOI - Eveniment editorial la Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu”. Istoricul Gică Manole lansează o nouă carte | Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu” din Dorohoi este astăzi gazda unui eveniment editorial de excepție. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică medicală | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează îngrjitoare pentru blocul alimentar | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
|
|
|
| Anunț consultare publică privind aprobare PUZ | Anunț privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si Regulament Local de Urbanism pentru Construire Centru de zi pe terenul inscris in CF 58576 situat in mun.Dorohoi, jud.Botoșani, strada Dumbrava Rosie fn, jud.Botosani |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunţ consultare publică | Anunț privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si Regulament Local de Urbanism pentru
Modificare, Consolidare si Schimbare destinatie a cladirilor industriale in locuinte si servicii
pentru alimentatie publica si comert in municipiul Dorohoi, strada Colonel Vasiliu nr.79, proprietatea SC PLAZZA COMERT IGER SRL, identificat pe terenurile inscrise... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 359 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
| Bombă de aruncător, rămasă neexplodată, descoperită pe un câmp de lângă Săveni | 336 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|