| Amenzi consistente aplicate de către polițiștii botoșăneni pentru diferite contravenții | La data de 4 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru combaterea faptelor antisociale comise în segmentul stradal, pe raza municipiului Botoșani. |
| | Jandarmii fac recrutări pentru cele două școli militare de subofițeri | Acum este momentul să te înscrii la concursul organizat pentru admiterea la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani - sesiunea septembrie-decembrie 2025. |
| | Accident rutier petrecut astăzi, între Trușești și Buhăceni | Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DJ282, între localitățile Trușești și Buhăceni. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. |
| | Tânără spitalizată după ce a intrat cu mașina în gardul stadionului din Dorohoi | O tânără de 18 ani a ajuns la spital, ieri seară, după ce mașina pe care o conducea a lovit gardul stadionului municipal din Dorohoi. |
| |
| Activități informativ-educative desfășurate cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor - FOTO | La data de 3 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Botoșani au desfășurat activități informativ-educative... |
| | Bărbat spitalizat cu multiple traumatisme după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod și a doborât un stâlp de electricitate | Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, apoi a rupt un stâlp de electricitate.... |
| | Femeie decedată în urma unui incendiu petrecut la Șendriceni | Un incendiu s-a produs, ieri dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. Bunurile din locuință au fost cuprinse de flăcări după... |
| | Activități de prevenire a faptelor antisociale desfășurate de jandarmii botoșăneni | ... |
| | Senator AUR Cătălin Silegeanu - Românii plătesc cele mai mari facturi din Europa din cauza unei mafii protejate de stat! | Statul român deține peste 70% din energia electrică produsă în țară. Și ce face cu ea? O vinde pe nimic în Ungaria și o reimportă la prețuri... |
| | Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit o autoutilitară plină cu haine fără acte | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în... |
| | Incendiu la Albești. O anexă și acoperișul casei distruse de incendiu | Casa unei familii din Albești a fost în pericol, în această seară, după ce un incendiu a izbucnit din interiorul unei anexe.
|
| | Bătrână găsită carbonizată, de către pompierii dorohoieni, în urma unui incendiu care i-a distrus casa. O altă persoană a fost spitalizată cu arsuri - FOTO | Un incendiu violent s-a produs în această dimineață, în localitatea Popeni, comuna George Enescu. O casă a fost cuprinsă de flăcări. Un vecin... |
|
|
| Comunicat - Deficitul de 8,4% – o minciună contabilă care ascunde falimentul statului | România a ajuns să împrumute bani pentru a plăti dobânzi! Statul devine un simplu intermediar între creditori și o populație din ce în ce mai săracă. Nu e nicio exagerare. E o realitate fiscală pe care guvernul o ascunde sub cifre cosmetizate. |
|
|
| Bărbat din Bucecea prins conducând fără permis un moped neînmatriculat | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi
au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Leorda, un moped condus de către un bărbat, de 47 de ani, din orașul Bucecea. |
|
|
| Bărbat din Corlăteni, condamnat pentru furt, identificat de polițiști și escortat la penitenciar | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Botoșani au depistat un bărbat, de 51 de ani, din satul și comuna Corlăteni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
|
|
|
| BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI – 10 octombrie 2025 | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani va organiza Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți din acest an, în data de 10 octombrie 2025, începând cu ora 10.00 în incinta Sălii Polivalente "Elisabeta Lipa" din Municipiul Botoșani. |
|
|
| Trei metri cubi de lemne confiscate de polițiști, la Vârfu Câmpului | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vârfu Câmpului, au oprit pentru control, în localitatea Vârfu Câmpului, o autoutilitară condusă de către un tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava. |
|
|
| Amenzi în valoare de 6500 de lei aplicate la Dorohoi, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiști | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și sprijinul jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică,... |
|
|
| Tânăr din Botoșani reținut pentru lovire și alte violențe | La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. |
|
|
| Imigranții ilegali sunt în continuare în vizorul polițiștilor botoșăneni | Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 30 septembrie a.c., o acțiune pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a străinilor. Verificările au vizat două societăți comerciale din județ, cu obiect de activitate în domeniul restaurantelor și al întreținerii peisagistice. |
|
|
| 300 de locuri pentru tinerii care vor să devină pompieri | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești.
|
|
|
| Cuțitar identificat de jandarmi la Zilele Dorohoiului. Tânărul este pasibil de închisoare, de la șase luni la doi ani sau de amendă | În ziua de duminică, 28 septembrie, în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie, aflat în dispozitivul de asigurare a ordinii și siguranței publice cu ocazia desfășurării Zilelor municipiului Dorohoi, a depistat un bărbat în vârstă de 19 ani care avea asupra sa un briceag cu lama de aproximativ opt centimetri. |
|
|
| Jandarm dorohoian, aflat în timpul liber, a intervenit pentru ajutorarea minorelor accidentate ieri pe Bulevardul Victoriei | Un jandarm aflat în timpul liber, martor la un accident rutier care a avut loc ieri, 29 septembrie, în jurul orei 12.00, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, le-a ajutat pe cele două fete lovite de un autoturism pe trecerea de pietoni. |
|
|
| Anexă în flăcări la Hlipiceni. Proprietarul găsit decedat în beci | Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Victoria, comuna Hlipiceni. |
|
|
| Accident rutier la Hudum. Mașină făcută praf, șoferul spitalizat - FOTO | Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod. Accidentul a avut loc, noaptea trecută, în localitatea Hudum. |
|
|
| Incendiu într-un apartament din Botșani! Proprietara a fost spitalizată în urma intoxicării cu fum | O lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu în balconul unui apartament de pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani. S-a întâmplat luni seară.
|
|
|
| VIDEO/FOTO – Accident rutier grav pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi. Două minore au fost spitalizate după ce au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni | Trei minore din Dorohoi au fost astăzi victimele unui accident rutier, petrecut pe Bulevardul Victoriei din municipiu. Două dintre minore au fost transportate la Spitalul Municipal din Dorohoi, ulterior fiind transferate la Spitalul de Pediatrie din Botoșani cu diferite traumatisme. |
|
|
| Incendiu într-o casă din Ștefănești, pornit de la două aspiratoare | Un incendiu s-a produs, în această seară, într-o casă din orașul Ștefănești. Două aspiratoare depozitate lângă o sobă încinsă s-au aprins. Alarma a fost dată de o rudă a proprietarei care a observat fumul dens.
|
|
|
| Senatorul Cătălin Silegeanu a inaugurat cabinetul parlamentar din Dorohoi și a anunțat candidatul partidului la Primărie - FOTO | Senatorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Cătălin Silegeanu și-a inaugurat, duminică, cabinetul parlamentar din municipiul Dorohoi, eveniment în cadrul căruia a fost anunțat și candidatul formațiunii pentru funcția de primar al orașului. |
|
|
| Două persoane spitalizate în urma unui accident rutier petrecut între Dorohoi și comuna George Enescu. Șoferul a fost descarcerat de pompierii dorohoieni | Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această dimineață, între localitățile Dorohoi și George Enescu. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Imigranți ilegali căutați cu poliția la firme din județ | Pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, o amplă acțiune de control la două societăți comerciale din județ.... |
|
|
| Vitezomanii din Dorohoi și împrejurimi vânați de către polițiști. Au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale pentru viteză excesivă | La data de 25 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu subunitățile de profil și reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea accidentelor rutiere pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor arondate.... |
|
|
| Comunicat AUR - Plafonarea nu e soluția. E simptomul neputinței politice. | Guvernul a decis să prelungească plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. România continuă să importe masiv, fără strategie, fără protecție pentru ceea ce produce. În lipsa unei politici alimentare coerente, ne hrănim din afară și ne mințim pe dinăuntru. |
|
|
| Lemne fără documente de proveniență confiscate de polițiști și autoutilitară indisponibilizată | La data de 25 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din localitatea Cătămărești-Deal, o autoutilitară, condusă de către un tânăr, de 28 ani, din județul Suceava. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 625 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 442 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 393 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 387 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 379 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 350 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi are un nou Computer Tomograf. În viitor urmează achiziția unui aparat RMN | 336 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 331 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 330 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|