Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: infracțiuni
Ciuperci halucinogene şi substanţe interzise, descoperite la controlul de frontieră - FOTO
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, județul Galați, împreună cu lucrători vamali au descoperit o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (cannabis) și ciuperci halucinogene, pe care trei tineri, cu cetățenie română şi Republica Moldova, le achiziționaseră...
Botoșănean trimis în judecată pentru tranzacții bancare ilegale
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informativ, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, comisă în luna mai 2021, de către...
Bărbat reținut după ce a încercat să violeze o bătrână
La data de 31 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 58 de ani, din comuna Tudora, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de viol.
Bărbat arestat preventiv pentru ca nu a respectat obligațiile impuse de lege
La data de 28 iulie 2023, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu arestul la domiciliu, în cazul unui bărbat, de 52 de ani, din comuna Bălușeni.
Bărbat reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție
La data de 28 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe...
Septuagenar din Vlădeni arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o minoră
La data de 27 iulie 2023, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestatrea preventivă a unui bărbat, de...
Acțiuni de combatere a infracțiunilor stradale și filtre pe principalele artere rutiere, desfășurate de către polițiștii din Dorohoi, Mihăileni și Pomârla
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla,...
ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE ÎN CADRUL TRANZACȚIILOR DE CRIPTOMONEDE
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra înșelăciunilor privind tranzacționarea de criptomonede. Victimele sunt abordate prin diferite metode...
Dorohoian în vârstă de 69 de ani prins la volan, la Dersca, cu o alcoolemie record
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291 B, în comuna Dersca, un autoturism...
Acțiuni desfășurate în sistem integrat, în localitățile urbane din județ. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 60.000 de lei - FOTO
Polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate...
Tânăr reținut pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 21 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe...
Bărbat din Leorda prins conducând fără permis o mașină neînmatriculată
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit astăzi, pentru control, pe drumul județean D.J. 291, în comuna Leorda, un...
DOROHOI - Zeci de sancțiuni, în valoare de peste 26.000 de lei, aplicate de către polițiștii dorohoieni scandalagiilor și șoferilor indisciplinați
Polițiștii dorohoieni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale.
Bărbat din Flămânzi cercetat pentru că a condus un tractor cu remorcă fara a deține permis
La data de 19 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282 B, în comuna Prăjeni, un ansamblu de vehicule format din tractor agricol și remorcă, condus de un bărbat, de 62 de ani, din aceeași localitate.
Trei manifestări publice din județ, desfășurate astăzi, monitorizate de către jandarmi
Ziua comunei Cristești, Sărbătoarea comunei Cândești și activitatea cultural-artistică Suharăul Azi sunt cele trei manifestări publice cu prezență numeroasă, la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în această după-amiază.
A ieșit la plimbare cu mașina, prin Vorniceni, fără a avea permis de conducere. Acum este cercetat de către polițiști
La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 B, în comuna Vorniceni, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din aceeași localitate.
Tânăr depistat la volan cu permisul de conducere anulat și sub influența alcoolului
La data de 18 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 B, în comuna Mihai Eminescu, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din comuna Mihai Eminescu.
Trei kilometri de plase monofilament descoperite de către polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în zona Barajului de acumulare a iazului Negreni.
Activitate preventivă desfășurată de polițiști în centrul Botoșaniului
La data de 18 iulie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o activitate preventivă în zona centrală...
Bărbați din Flămânzi trimiși în judecată pentru falsificare de documente
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în perioada 2018-2021, de către doi bărbați, de 36 și 49 de ani, din orașul Flămânzi și comuna Frumușica.
Șoferii din Darabani informați de către polițiști despre noile reglementări privind infracțiunile la regimul rutier
Polițiștii dărăbăneni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat luni, 17 iulie, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona de competență.
Bărbat de 36 de ani, condamnat cu executarea pedepsei, identificat de polițiștii din Pomârla și escortat la penitenciar
La data de 16 iulie 2023 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Dorohoian de 53 de ani cercetat pentru conducere sub influența alcoolului!
Polițiștii dorohoieni au oprit astăzi, pentru control, pe un drum public din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din aceeași localitate.
Bărbat din Vorniceni anchetat pentru că a condus, fără permis, un tractor care tracta o remorcă neînmatriculată
La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 292, în comuna Vorniceni, un tractor care tracta o remorca fără a avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare, condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate.
Fără permis și sub influența alcoolului, a plecat la plimbare cu mopedul. Polițiștii i-au făcut dosar penal
La data de 15 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 294 B, din comuna Dobârceni, un moped condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate.
Dorohoian depistat la volan sub influența alcoolului. Acum s-a ales cu dosar penal
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Dimitrei Pompeiu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate.
Scandalagii amendați de către polițiști cu suma de 20.000 de lei. Polițiștii au constatat și două infracțiuni de lovire
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă, în zona de competență.
Azil pentru bătrâni, din Botoșani, închis de autorități. A fost deschis dosar penal și au fost aplicate amenzi în valoare de 45.000 de lei
Dosar penal pentru trei infracțiuni, sancțiuni de 45.000 de lei și un obiectiv închis în urma unor controale la locații în care erau îngrijite persoane vârstinice din municipiul Botoșani.
Acțiune pentru prevenirea consumului de alcool și droguri, organizată la Ștefănești
La data de 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune preventiv-informativă în scopul înștiințării conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun dacă se urcă la volan sub influența substanțelor psihoactive....
Material lemnos confiscat la Bucecea, în cadrul unei acțiuni preventive
La data de 12 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență.
Șofer din Flămânzi depistat la volan sub influența alcoolului
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi- Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.
Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi. Peste 50 de persoane legitimate
La data de 10 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, cu sprijinul jandarmilor și a polițiștilor de frontieră au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență, în zona de competență....
Tânăr din Todireni, condamnat pentru tâlhărie, escortat de către polițiști la penitenciar
La data de 10 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Todireni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Bărbat reținut pentru conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge
La data de 9 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii...
Pagina 25/71  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
622
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
542
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
477
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
385
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
381
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
381
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
360
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
359
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
349
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord