| Accident rutier între Dorohoi și Dumeni, în această seară. Trei surori au fost rănite, una dintre ele ajungând la spital | Trei surori de 15, 20 și 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi și Dumeni. |
| | Tânăr din Dimăcheni prins conducând o mașină neînmatriculată | La data de 14 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 292, în comuna Broscăuți, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Dimăcheni. |
| | Doi tineri au trecut pe lângă moarte. Au scăpat teferi dintr-un accident rutier în care mașina a luat foc | Doi tineri au fost în pericol după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod, s-a răsturnat pe o parte și a luat foc. S-a întâmplat, în urmă cu puțin timp, pe DN 29, la aproximativ trei kilometri de intrarea în orașul Săveni. Imediat după impact, cei doi au reușit să iasă din mașină și au sunat după ajutor. |
| | Festivalul Național „Seri Melancolice Eminesciene” întrerupt de furtună | Vremea nefavorabilă a întrerupt Festivalul Național "Seri Melancolice Eminescene", desfășurat la Memorialul Ipotești! |
| |
| Minoră din Brăești dată dispărută! | Astăzi, 14 august, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, din comuna Brăești, a părăsit voluntar... |
| | Intervenții ale pompierilor botoșăneni imediat după căderea ploilor abundente | Pompierii militari și voluntari au intervit, în urmă cu puțin timp, în intersecția străzilor Împărat Traian cu Octav Onicescu, acolo unde, din... |
| | Tânăr reținut pentru tâlhărie | La data de 12 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat... |
| | Mașină izbită într-o casă. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale | Un bărbat, în vârstă de 31 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după mașina pe care o conducea a intrat în gardul unei gospodării și s-a... |
| | USR acordă CONSULTANŢĂ BOTOŞĂNENILOR INTERESAŢI de finanţarea proiectelor din societatea civilă şi reclamă ilegalităţi în procedura Primăriei Botoşani | Pentru că 18 august este termenul până la care botoşănenii pot depune proiecte pentru a accesa finanţările special destinate de lege societăţii... |
| | Tânără de 17 ani spitalizată după ce a fost accidentată pe trecerea pentru pietoni | La data de 11 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizți prin apel 112 cu privire la faptul că, pe Calea Națională, din municipiul... |
| | Amenzi în valoare de 3500 de lei aplicate deținătorilor de câini periculoși, din Mihăileni | La data de 11 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.... |
| | Hoț voiajor reținut de către polițiștii din Bucecea | La data de 10 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr... |
|
|
| Tânăr dorohoian prins la volan cu permisul suspendat și sub influența alcoolului | La data de 11 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate. |
|
|
| DOROHOI – Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești începe peste o săptămână. Aproximativ 60 de meșteri populari vor expune lucrări din mai multe domenii | Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești Dorohoi a ajuns în acest an la a IX-a ediție. Evenimentul se va desfășura în zilele de 19, 20 și 21 august, în aceeași locație ca în anii trecuți și anume pe pietonalul din centrul municipiului. |
|
|
| Păcălit cu un permis de conducere polonez fals, în schimbul sumei de 4500 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, care s-a dovedit a fi falsificat. |
|
|
| Regal de muzică bună la Memorialul Ipotești | Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene”, organizat la Memorialul Ipotești și ajuns la cea de a XIII-a ediție, va aduce în fața botoșănenilor nume mari ale muzicii românești. |
|
|
| O casă a ars ca o torță din cauza unei lumânări aprinsă, lăsată nesupravegheată - FOTO | O femeie din localitatea Coștiugeni a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu, generat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile. |
|
|
| Polițiștii alături de copii la Școala de vară | Ziua de 09 august 2022 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară Vorona, organizată de Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena Vorona Centru, reprezentată de preot paroh Anuşca Andrei, în colaborare cu Centrul de Informare Turistică Vorona, reprezentat de doamna Pancu Ramona, cu poliţiştii Compartimentului... |
|
|
| La Memorialul Ipotești s-a încheiat Tabăra de scriere creativă - FOTO | În perioada 1-7 august 2022, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, s-a desfășurat o nouă ediție a Taberei de scriere creativă. |
|
|
| Microbuz făcut scrum în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit - FOTO&VIDEO | Un microbuz parcat în fața unor garaje din apropierea Pieței Viilor din municipiul Botoșani, a fost distrus, în totalitate, în urma unui incendiu. |
|
|
| Ajutoare guvernamentale de urgență, în valoare de 16.000 de lei, pentru cinci beneficiari din Dorohoi | Conform HG nr.951 din 27.07.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 755 din 27.07.2022, pentru municipiul Dorohoi au fost aprobate un număr de 5 dosare în sumă totală de 16000 lei, dintr-un număr total de 10 de dosare aprobate pentru județul Botoșani, privind acordarea unor ajutoare de urgenţă guvernamentale, din creditele bugetare... |
|
|
| Lemne confiscate de către polițiști! | La data de 8 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Guja, din orașul Flămânzi, o autoutilitară condusă de un tânăr de 30 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos. |
|
|
| Acțiuni de amploare ale polițiștilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână - FOTO | În zilele de 6 și 7 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în județul Botoșani pentru prevenirea, descurajarea și combaterea oricăror evenimente negative, fiind asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor de natură penală. |
|
|
| Municipiul Dorohoi - gazdă a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI) | În intervalul 30 august-3 septembrie 2022, Municipiul Dorohoi va fi gazda unui eveniment de anvergură, înscris în calendarul competițiilor internaționale: Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. |
|
|
| A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră dorohoieni, dar a fost dat de gol de camera video corporală | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr, cetăţean român, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea suspendat dreptul de a conduce vehicule, iar autoturismul avea numerele de înmatriculare expirate. |
|
|
| DAS DOROHOI - ANUNȚ PRIVIND ACORDAREA DE SPRIJIN PENTRU NOU-NĂSCUȚI PE BAZĂ DE TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC | Direcţia de Asistență Socială aduce la cunoştinţa că familiile defavorizate din Municipiul Dorohoi, pot beneficia de acordarea de sprijin pentru nou-născuți pe bază de tichete sociale pe suport electronic, conform prevederilor OUG 113/2022. |
|
|
| Acțiune de amploare în județ, în domeniul silvic. A fost confiscată cantitatea de aproximativ 224 de metri cubi de material lemnos | În data de 4 august 2022, polițiștii botoșăneni au acționat în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic. |
|
|
| Tineri tâlhari, din Vorniceni și Ungureni, reținuți de către polițiști! | La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 22 și 26 de ani, din comunele Vorniceni și Ungureni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, distrugere și lovirea sau alte violențe.
|
|
|
| Bărbat reținut după ce a înjurat și lovit, inclusiv cu biciul, clienții unui magazin | La data de 2 august 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Frumușica, pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. |
|
|
| Lemne confiscate de către polițiștii din județ | La data de 2 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Brăteni, comuna Dobârceni, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat de 35 de ani, din județul Suceava.
|
|
|
| Băut și fără permis, a fugit de la locul accidentului. Acum s-a ales cu dosar penal | La data de 1 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Joldești, comuna Vorona, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. |
|
|
| Casă în flăcări la Sulița! | O familie din comuna Sulița a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs în această dimineață.
Cu toate că erau în casă, proprietarii nu au observat flăcările. Alarma a fost data de o vecină, puțin înainte de ora 07.00. |
|
|
| Bărbat din Vorniceni, plecat în Germania, dat dispărut de către familie | Duminică, 31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din comuna Vorniceni, a plecat în data de 22.07.2022 la muncă în Dusseldorf, Germania, fără a mai lua legătura cu membrii familiei până în prezent. |
|
|
| OFSD Botoșani alături de copiii din Răuseni - FOTOGALERIE | Organizația Femeilor Social-Democrate din Botoșani a vizitat vineri Tabăra “Vara pe uliță”, organizată în satul Doina, din comuna Răuseni. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 782 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 613 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 538 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 473 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 379 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 379 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 375 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 344 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|