| Ministrul Apelor și Pădurilor vine sâmbătă la Dorohoi | Președintele Organizației PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că ministrul Apelor și Pădurilor Ioan Deneș va ajunge pentru două zile în județul Botoșani, în perioada 20-21 aprilie în principal pentru a prezenta soluțiile de combatere a inundațiilor din zona Dorohoi și asigurarea alimentărilor cu apă din vestul județului... |
| Autoturism căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit de polițiștii de frontieră | Polițiștii de frontieră ieșeni au identificat în trafic un autoturism marca BMV 530D, în valoare de peste 83.800 lei, condus de un tânăr din judeţul Iaşi, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Marea Britanie. |
| | Huncă, deputat PSD: „Avem nevoie de adaptarea serviciilor de consiliere și orientare profesională din sistemul de învățământ la oferta ocupaţională de pe piața piaţa muncii” | Parlamentarul social-democrat botoșănean Mihaela Huncă a declarat astăzi că orientarea în carieră nu se poate rezuma la asistarea unor momente în alegerea profesiei, ci trebuie să devină o modalitate de dezvoltare a abilităţilor necesare pentru construirea propriului parcurs profesional. |
| Autoturism de lux căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat un cetățean român, la volanul unui autoturism marca Mercedes S350 L SE Line Bluetec ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie. |
| |
| Prinși în toiul nopții la braconaj cinegetic | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic pe numele a doi bărbați care au amplasat lațuri pentru iepuri,... |
| | Evenimente şi infracţiuni la regimul rutier, cercetate de poliţişti | La data de 26 ianuarie, în jurul orei 18.00, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Tulbureni... |
| | Arestat preventiv pentru săvârşirea mai multor infracţiuni | În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 3 Hlipiceni au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Răuseni, ca fiind principalul bănuit... |
| | Hoţ din Dorohoi identificat de poliţişti | La data de 17 ianuarie, poliţiştii municipiului Dorohoi au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din localitate, bănuit de comiterea mai multor... |
| | Mandate de executare, puse în aplicare de poliţişti | La data de 16 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Oraşului Bucecea, au identificat doi bărbaţi, de 39, respectiv... |
| Hoţ identificat de poliţişti | În urma cercetărilor desfăşurate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani, a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din comuna... |
| | Dorohoian arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a incendiat o maşină la beţie | Un dorohoian în vârstă de 47 de ani a fost arestat preventiv astăzi, pentru 30 de zile, după ce a incendiat o maşină, în noaptea de miercuri spre... |
| | Infractori voiajori depistaţi de poliţiştii botoşăneni | Furturile şi faptele antisociale săvârşite de infractorii voiajori prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită generată în primul... |
|
|
| ALERTĂ: Focar de pestă porcină africană la graniţa judeţului Botoşani - FOTOGALERIE | Ultimele evoluţii ale epidemiei de pestă porcină africană sunt de natură să menţină starea de alertă la nivelul conducerii instituţiilor cu rol de prevenire şi control din judeţul Botoşani, inclusiv a Instituţiei Prefectului - Judeţul Botoşani. |
|
|
| Tâlhar condamnat de instanţă, identificat de poliţişti şi dus la penitenciar | La data de 29 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Botoşani au depistat pe raza municipiului un bărbat de 37 de ani, din municipiul Suceava, pe numele căruia Judecătoria Botoşani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.... |
|
|
| Hoţul care a spart Şcoala Gimnazială din Hudeşti a fost prins de poliţişti | Poliţiştii Postului de poliţie Hudeşti au identificat pe data de 22 decembrie un tânăr de 22 de ani, din localitatea Vatra, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt |
|
|
| Dorohoi: Proiect de peste 18 milioane de lei admis pentru finanţare | Primăria Municipiului Dorohoi, a obținut finanțarea pentru proiectul:
Comunitatea Marginalizată Plevna – Dorohoi - program integrat de măsuri de intervenție (CMP – Dh), Cod proiect:114921, Componentă 1 - Apel : POCU/140/4/2/Reducerea numărului de comunități marginalizate (non-romă) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială,... |
|
|
| Autorul unui furt identificat de poliţişti la Văculeşti | La data de 17.12.2017 poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Dorohoi au identificat un bărbat de 41 de ani, din localitatea Cucova, judeţul Bacău, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt. |
|
|
| Amenzi de peste 21000 de lei pentru comert ilicit | La data de 17.12.2017, poliţiştii oraşului Ştefăneşti au desfăşurat pe raza de competenţă, acţiuni punctuale în scopul prevenirii şi combaterii activităţilor de comerţ ilicit, precum şi pentru combaterea infracţiunilor de furt. |
|
|
| Bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, reţinut de poliţişti | La data de 15 decembrie, poliţiştii Secţiei 3 Rurală Hlipiceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, un bărbat de 67 de ani, din comuna Albeşti, judeţul Botoşani, în timp ce se afla în centrul localităţii Truşeşti, a fost deposedat prin acte de violenţă, de haina cu care era îmbrăcat şi... |
|
|
| Traficul de carne vie face victime şi în rândul botoşănenilor | Membrii Grupului de lucru pentru combaterea traficului de persoane s-au întrunit astăzi la Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani, discuţiile având ca subiect statistica pe 2016 în privinţa numărului persoanelor traficate, identificate anul trecut de către organele judiciare şi asistate de Agenţia Naţională ÎmpotrivaTraficului de... |
|
|
| Traficul de carne vie face victime şi în rândul botoşănenilor | Membrii Grupului de lucru pentru combaterea traficului de persoane s-au întrunit astăzi la Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani, discuţiile având ca subiect statistica pe 2016 în privinţa numărului persoanelor traficate, identificate anul trecut de către organele judiciare şi asistate de Agenţia Naţională ÎmpotrivaTraficului de... |
|
|
| Infractori voiajori depistaţi de poliţişti la Dorohoi | Furturile şi faptele antisociale săvârşite de infractorii voiajori prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe. |
|
|
| Cetăţean roman, depistat pe Aeroportul Internaţional din Iaşi cu dispozitivede tip skimming - FOTO | Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi cu sprijinul important al lucrătorilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi... |
|
|
| Contrabandă cu mii de ţigarete, peste râul Prut - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni judeţul Iaşi, au depistat un cetăţean moldovean, care a încercat să introducă ilegal în România, peste râul Prut, 1.845 pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
|
|
|
| Peste 3000 de persoane angajate prin AJOFM până la sfârşitul lunii octombrie | 3.243 de persoane angajate prin intermediul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botosani până la 31 octombrie 2017
|
|
|
| Hoţ condamnat, identificat de poliţişti şi dus la penitenciar | La data de 3 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Botoşani, pe numele căruia Judecătoria Botoşani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 2 ani şi 5 luni, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt. |
|
|
| Contrabandă de ţigări, cu calul, la Pomârla - FOTO & VIDEO | * Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni de combatere a contrabandei cu produse din tutun, 3.000 de pachete cu ţigări, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
*În cadrul acțiunii, a fost reţinut un tânăr, cetățean român care a încercat să introducă ilegal ţigaretele în... |
|
|
| Bănuit de comiterea unui furt, reţinut de poliţiştii din Săveni | În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Săveni au identificat un tânăr de 16 ani din localitate, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. |
|
|
| Un român, bătut și incendiat în plină stradă, în Italia | Un român a fost victima unei cruzimi ieșite din comun, în orașul italian Torino. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost bătut. stropit cu alcool și incendiat de un grup de huligani. |
|
|
| Lemne confiscate de poliţişti dintr-un depozit neautorizat | În perioada 17-18.10.2017, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune pe linia respectării normelor legale în domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. |
|
|
| Două persoane aduse la audieri în urma percheziţiilor de astăzi dimineaţă | Poliţiştii din Botoşani, cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, au efectuat 5 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune prin metoda “Accidentul”. Două persoane au fost conduse la audieri. |
|
|
| Bărbat condamnat de instanţă, identificat şi dus de poliţişti la penitenciar | La data de 09.10.2017, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza municipiului Botoşani un bărbat de 25 de ani, din localitatea Codreni, pe numele căruia, Judecătoria Darabani a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi... |
|
|
| Tineri botoşăneni prinşi după ce au sustras bunuri dintr-un autocamion | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca pe timpul unei misiuni specifice au depistat doi cetăţeni români care au sustras mai multe bunuri dintr-un autocamion parcat. |
|
|
| Minor bănuit de comiterea unui furt, arestat preventiv | În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Hlipiceni au identificat un minor de 17 ani, din comună, ca fiind principalul bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 384 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 380 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 349 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 348 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|