Locuinţa aprinsă de jarul căzut din sobă | Casa unui localnic din Horia, comuna Mitoc, a fost distrusă parţial într-un incendiu, izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. |
| Incendii provocate din neglijenţă | Au vrut să-şi încălzească locuinţele, au pus prea mult pe foc şi şi-au incendiat bunurile din interiorul casei. Li s-a întâmplat unor botoşăneni, unul din Băiceni, comuna Curteşti, altul din satul Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu. În încercarea de a-şi salva bunurile din casă, bărbatul din Băiceni a suferit arsuri uşoare la nivelul... |
| Femeie căzută în beciul casei, salvată de pompieri | O botoşăneancă de 63 de ani, rănită după ce scările din beton nearmat care duceau în beciul casei s-au surpat sub picioarele ei, a fost salvată de pompieri. S-a întâmplat astăzi, în satul Mănăstirea Doamnei, comuna Curteşti. Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin după ora 11.00. Spre locul indicat s-au deplasat două... |
| Mult aşteptata şenilată pentru nămeţi a ajuns la Botoşani | Consiliul Județean Botoșani a achiziționat o autospecială cu șenilă necesară intervenției în mediul rural și urban, pentru salvarea persoanelor, acordarea primului ajutor medical și transportul acestora.
|
| |
Autoturism distrus parţial într-un incendiu | Joi, 12 decembrie, la ora 15.31, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru... |
| Locuinţă aprinsă de un jar căzut din sobă | Locuinţa unui cetăţean din Şendreni, comuna Frumuşica a luat foc după ce un jar căzut din sobă a aprins mai multe materiale combustibile... |
| | Acoperiş aprins de un coş de fum deteriorat | Acoperişul casei unei familii din satul Chiscovata, comuna Vorona, a fost la un pas să fie transformat în scrum din cauza unui coş de fum... |
| Locuinţă salvată de pompieri | Un incendiu produs în data de 9 decembrie, la locuinţa unui localnic din comuna Vorona a fost stins de pompierii militari şi voluntari înainte de a... |
| Incendiu generat de un scurtcircuit electric | O parte din bunurile aflate în locuinţa unui botoşănean au fost transformate în scrum în urma unui incendiu care s-a produs în această dimineaţă,... |
| Camion distrus parţial într-un incendiu | Un camion încărcat cu buşteni, parcat în curtea unei societăţi comerciale de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Botoşani, a fost distrus... |
| | Incendii din neglijenţă | Doi cetăţeni din municipiul Botoşani şi Arborea, comuna George Enescu, au fost la un pas să rămână fără agoniseala de-o viaţă din cauza neglijenţei.... |
| Răzbunare cu foc la Vlăsineşti | Un incendiu produs luni seară, în gospodăria unui localnic din Vlăsineşti, a fost stins de pompieri înainte să provoace pagube materiale... |
|
|
| Locuinţa unui dorohoian salvată de pompieri | Un incendiu izbucnit, duminică seară, la locuinţa unui dorohoian, situată pe strada Ştefan cel Mare, a fost stins de pompieri înainte de a produce pagube materiale. Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 250.000 lei. |
|
|
| Furaje incendiate din joacă de un copil | Un băieţel de 9 ani din localitatea Dealu Crucii, comuna Vorniceni, a incendiat din joacă depozitul de furaje din gospodăria părinţilor. Incendiul a fost observat şi anunţat în jurul orei 16.30. |
|
|
| Incendiu generat de o lumânare lăsată aprinsă lângă materiale combustibile | Un apartament situat la etajul IV al unui bloc de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu izbucnit, în această dimineaţă, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată aprinsă lângă materiale combustibile. Proprietara imobilului susţine că a aprins o lumânare în sufragerie, după care a plecat... |
|
|
| Furaje incendiate la Ghilea de un fumător neglijent | Un fumător neglijent a incendiat, duminică seară, depozitul de furaje al unui cetăţean din satul Ghilea, comuna Şendriceni. Îngrijorat că flăcările ar putea să-i mistuie întreaga avere, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin după ora 21.00. |
|
|
| Autoturism aprins după ce s-a răsturnat într-un şanţ | Un autoturism implicat într-un accident rutier a luat foc, joi seară, pe drumul care leagă localităţile Coţuşca şi Rădăuţi Prut. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la instalaţia electrică a maşinii, după ce aceasta s-a răsturnat în şanţ. |
|
|
| A decedat într-un incendiu provocat chiar de el | Un incendiu produs, în această dimineaţă, într-o locuinţă din comuna Suharău, cel mai probabil după ce proprietarul a adormit în timp ce fuma, s-a soldat cu decesul acestuia. Incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere. |
|
|
| Bărbat decedat în căminul unui hidrofor, scos cu ajutorul pompierilor | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în noaptea de 10 spre 11 septembrie, să intervină pentru scoaterea unui bărbat decedat în căminul unui hidrofor din gospodărie, situată pe raza comunei Suliţa. |
|
|
| Cinci tone de furaje distruse într-un incendiu la Hudeşti | O familie din satul Alba, comuna Hudeşti, a rămas, duminică, fără o parte din hrana pentru animale în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, cu intenţie. Cazul a fost preluat de poliţişti. |
|
|
| Bucătărie incendiată de un televizor aflat sub tensiune | O familie din Vlăsineşti a rămas fără o parte din bunurile din bucătărie după ce acestea au fost mistuite într-un incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui televizor lăsat sub tensiune şi nesupravegheat. Evenimentul s-a produs în dimineaţa zilei de 5 septembrie. |
|
|
| Depozit de marfă afectat de flăcări, la Truşeşti | O magazie în care erau depozitate mai multe bunuri ale unei firme de pe raza comunei Truşeşti, a fost distrusă parţial într-un incendiu izbucnit în această dimineaţă, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric. |
|
|
| Locuinţe incendiate la Dorohoi şi Brăeşti | Două locuinţe din Brăeşti şi Dorohoi au fost distruse parţial în urma unor incendii, izbucnite la un interval de o oră şi jumătate. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că ambele incendii au fost provocate. Locuinţa din Brăeşti a fost incendiată de proprietar, iar cea din Dorohoi de fiul proprietarei. Cazurile... |
|
|
| Anexă aprinsă de un coş de fum neprotejat termic | O anexă din gospodăria unui localnic din Pomârla, a luat foc în noaptea de 22 spre 23 august, cel mai probabil din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. |
|
|
| Casă distrusă într-un incendiu la Cristeşti | ... |
|
|
| Furaje incendiate din joacă de un copil | Un copil de 4 ani din Adăşeni a incendiat din joacă furajele depozitate în gospodăria părinţilor. Incendiul s-a produs luni, 19 august, în jurul amiezii. Speriat că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală în flăcări, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat la ora 14.39. |
|
|
| Ambulanţă din Botoşani tamponată de un bărbat din Bacău | La data de 22 iulie, orele 08.28, G. ANDREI de 28 de ani din mun. Bacău, în calitate de conducător auto al unei autoutilitare marca Opel, în timp ce conducea pe DJ 208 I pe direcţia Tudora- DC 55A, ajuns la intersecţie cu DJ 208 C , fără a respecta semnificaţia indicatorului Oprire, pătrunde în intersecţie şi fără a acorda prioritate... |
|
|
| Anexă gospodărească din Păltiniş incendiată de un cablu electric deteriorat | O familie din comuna Păltiniş a fost păgubită de foc de aproape 2.500 lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs luni după-amiază, într-una dintre anexele din gospodărie. |
|
|
| Incendii provocate cu intenţie | Două familii din satul Ionăşeni, comuna Vârfu Câmpului şi satul Vatra, comuna Hudeşti, au fost păgubite de foc de aproximativ 11.000 lei. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs pe raza comunei Hudeşti. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproape 40.000 de lei. |
|
|
| Autospecială SMURD implicată într-un accident la Cătămărăști! Trei persoane au ajuns la spital | O autospecială SMURD a intrat în plin într-un maxi-taxi de la Microbuzul, după ce șoferul de pe maxi-taxi a făcut brusc un viraj la stânga fără să se asigure.
Autospeciala SMURD în care se aflau șoferul și doi paramedici se deplasa către Leorda, la o solicitare la Căminul de bătrâni.
|
|
|
| Zile de foc pentru pompierii botoşăneni | Vineri şi sâmbătă, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 33 situaţii de urgenţă. Urmare a apelurilor primite din partea cetăţenilor, forţele inspectoratului au intervenit pentru stingerea a patru incendii, asanarea unor fântâni, transportul a două persoane bolnave din apartamente la ambulanţă şi 26 misiuni pentru... |
|
|
| Maşină distrusă parţial într-un incendiu | Un autoturism parcat pe strada I.C. Brătianu din municipiul Botoşani a fost distrus parţial într-un incendiu, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit produs ca urmare a utilizării unui cablu electric defect. Evenimentul s-a produs în noaptea de 16 spre 17 mai. Solicitaţi să intervină, pompierii au acţionat prompt, reuşind să salveze... |
|
|
| Trei incendii în mai puţin de două ore | Pompierii botoşăneni au intervenit, în ziua de 28 aprilie, pentru stingerea a trei incendii izbucnite la Stefăneşti, Vorona şi Roma, în mai puţin de două ore. În urma evenimentelor s-au înregistrat pagube materiale de cca. 300.000 lei. Prin intervenţia lor, pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 700.000... |
|
|
| Fetiţă blocată în maşină, salvată de pompieri | O fetiţă de un 1 an şi 3 luni, blocată într-un autoturism, a fost salvată de pompierii botoşăneni în această dimineaţă. Mama micuţei a parcat maşina în curtea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, şi-a lăsat cheile şi geanta pe scaunul din dreapta şi a coborât să-şi ia copilul de pe bancheta din spate.... |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 622 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 542 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 477 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 385 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 381 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 360 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 350 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 349 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|