| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează instalator instalaţii termice-fluide medicale | Spitalul Municipal Academician Leon Dǎnǎilǎ Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
| | AJOFM Botoșani - „Târgul oportunităților pentru tineri – de la studii la carieră” | Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani organizează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani „Târgul oportunităților pentru tineri – de la studii la carieră”, în data de 19.10.2026, începând cu ora 11.00 – Incinta Sălii Polivalente”Elisabeta Lipă” din Municipiul Botoșani. |
| | FOTO - Alteța Sa Regală Principesa Sofia prezentă la Dorohoi, la Centrul „Steaua Speranței” al Fundației Star of Hope România | Miercuri, 14 octombrie, Alteța Sa Regală Principesa Sofia, a patra fiică a Regelui Mihai I și a Reginei Ana a României, s-a aflat în municipiul Dorohoi, județul Botoșani, unde a vizitat Centrul „Steaua Speranței” al Fundației Star of Hope România. |
| | O veste bună pentru sportul românesc | O veste bună pentru sportul românesc și, mai ales, un gest de respect față de cei care au scris istorie pentru România! |
| |
| Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” | Am participat, în calitate de speaker, la Intelligent Money Academy, eveniment organizat la Suceava de Antena 3 CNN, în parteneriat cu IMM România și... |
| | Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic specialist ATI | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs... |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției | Grija pentru noi înșine, pentru sănătatea și starea noastră de bine, este una dintre cele mai frumoase investiții pe care le putem face, indiferent... |
| | „Povestea inului”: o incursiune în tradiția botoșăneană | Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Muzeul Etnografic Trușești, vă invită la deschiderea expoziției temporare intitulate „Povestea inului”,... |
| | Un elev român, medaliat cu aur la Olimpiada de AI. Alexandru Thury-Burileanu, în Top 20 mondial și în „100 de tineri pentru dezvoltarea României" | România are o nouă generație de tineri care nu doar folosesc inteligența artificială, ci învață să o construiască și să-i înțeleagă mecanismele.... |
| | Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic rezident, specialitatea Gastroenterologie | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs... |
| | Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează medic specialist neurolog | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in Municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs... |
| | Haine contrafăcute confiscate de polițiști la Săveni | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni – Compartimentul Investigații Criminale, au acționat, la data de 7 octombriepe, raza orașului... |
|
|
| Botoșănean reținut pentru proxenetism | La data de 7 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 55 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de proxenetism. |
|
|
| Cercul de lectura pentru adulți, la Memorialul Ipotești | „Tatăl celuilalt copil”, de Parinoush Saniee, este romanul ales pentru întâlnirea din luna octombrie a cititorilor din Cercul de lectură pentru adulți. Autoarea descrie viețile unor familii din Teheran, punând în prim-plan familia Mokhtari, o familie de intelectuali cu 3 copii, Arash, Shahab și Shadi. |
|
|
| Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană | Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 84 locuri de muncă vacante, după cum urmează: |
|
|
| DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea | Două zile dedicate sportului, educației și întâlnirii dintre copii și campionii României.
Dorohoi și Bucecea au devenit, în weekendul 3–4 octombrie 2026, centre ale sportului și mișcării pentru copii, prin organizarea Crosului Simona Geanina Radiș și a Festivalului Sportului – „Sportul se joacă”. |
|
|
| Piața Dorohoi – Anunț organizare licitație în vederea închirierii | S.C. DOROMARKET PREST S.R.L. organizeaza licitatie publica în data de 13.10.2026,ora 10.00 în vederea închirierii:
|
|
|
| EDUCAȚIA – TEMELIA UNUI VIITOR CONSTRUIT ÎMPREUNĂ | Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994 și pune în prim-plan importanța educației și rolul profesorilor în formarea noilor generații. |
|
|
| DOROHOI - Festivalul Familiei, o zi pentru copii, familii și comunitate | Duminică, 4 octombrie 2026, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi va fi locul în care copiii, părinții și bunicii sunt invitați să petreacă împreună câteva ore de bucurie, într-o atmosferă prietenoasă, cu activități pentru toate vârstele, muzică, poezie, teatru și momente pregătite de copii și tineri. |
|
|
| DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie | Direcția de Asistență Socială Dorohoi informează cetățenii Municipiului Dorohoi că formularele de cerere–declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, aferent sezonului rece noiembrie 2026 – martie 2027, precum și pentru acordarea suplimentului pentru energie, aferent perioadei noiembrie... |
|
|
| Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment | (P) În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată întreaga finanțare a agriculturii. |
|
|
| Atelierul de pictură pe sticlă și pânză „Orașul dintre frunze” | Un nou atelier de artă și relaxare organizat de Muzeul Județean Botoșani își deschide porțile pe 4 octombrie, începând cu ora 10.00, pentru adulții pasionați de frumos. Proiectul „Orașul dintre frunze” propune o evadare din rutina zilnică prin intermediul picturii pe sticlă și pe pânză, un timp dedicat exclusiv propriei stări de... |
|
|
| Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate | Dorohoi și Bucecea găzduiesc, în 3 și 4 octombrie 2026, Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă” |
|
|
| În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie | Direcția de Asistență Socială Dorohoi anunță că formularele de cerere-declarație pe propria răspundere în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pentru perioada sezonului rece: noiembrie 2026-martie 2027 și supliment pentru energie pentru perioada noiembrie 2026—octombrie 2027, se pot ridica pentru completare începând... |
|
|
| Expoziția de pictură „Culorile toamnei” | Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani, organizează, la Galeria „Colecția de Artă”, expoziția de pictură „Culorile toamnei”. |
|
|
| Bărbat reținut pentru conducere sub influența alcoolului | La data de 24 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 58 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate | Dorohoi și Bucecea găzduiesc, în 3 și 4 octombrie 2026, Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”. |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical pentru Laborator Radiologie | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Dronă în spațiul aerian al județului Botoșani, la primele ore ale dimineții. Aparatul de zbor s-a prăbușit în zona localității Solca, județul Suceava | Spațiul aerian al României a fost încălcat joi dimineață în nordul județelor Botoșani și Suceava, declanșând procedurile de alertă militară și mesaje RO-Alert pentru populație, anunță Ministerul Apărării. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunţ aprobare PUZ | Anunț privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal si a Regulament Local de urbanism pentru Extindere constructie existenta (Spatiu comercial) inscrisa in CF 55589 pe terenul situat in municipiul Dorohoi, strada Cercetas Știubianu nr.45, iscris in CF 59194 |
|
|
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează secreatară | Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica" Dorohoi – voluntariat prin activități de ecologizare | ... |
|
|
| Percheziții DNA în 4 județe, într-un dosar de corupție la frontieră. Vameș din Dorohoi supus perchezițiilor și dus la audieri | Vămile Siret şi Racovăţ, şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi sunt vizate de percheziții. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 760 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 573 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 530 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|