| „L-am primit cadou” – explicația unui moldovean prins cu un permis de conducere fals la frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.
|
| | Cetățean moldovean, condamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol în grup, depistat în PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean moldovean, căutat de autorităţile din Franța pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani. |
| | FOTOGALERIE - Activități de prevenire a corupției desfășurate de ofițerii din cadrul DGA și SPIA în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costești | La data de 27.05.2026, ofițerii specialiști din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au participat, alături de ofițeri specialiști din cadrul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI din Republica Moldova, la o activitate de educație pentru promovarea integrității, desfășurată la nivelul Punctului de... |
| | 11 percheziții la un cămătar efectuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru șantaj, violare de domiciliu, influențarea declarațiilor și amenințare - FOTO&VIDEO | La data de 27 mai 2026, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din localitatea Darabani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, violare de domiciliu, influențarea declarațiilor și amenințare. |
| |
| Forțe speciale din România, Ungaria și Republica Moldova reunite într-un exercițiu tactic la Botoșani - Blue Guardians, ediția a III-a -FOTO&VIDEO | Începând de astăzi, 25 mai, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Satu-Mare, Suceava,... |
| | Scriitori și critici literari în dialog: „Literatura care ne unește” | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a inițiat, în acest an, seria de dialoguri sub genericul „Scriitori și critici... |
| | Seminarul Eminescu, la a XII-a ediție | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu organizează, în perioada 22-23 mai 2026, a XII-a ediție a Seminarului Eminescu.... |
| | Cooperare bilaterală consolidată la frontiera româno-moldoveană | La data de 12 mai 2026, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a desfășurat întâlnirea de lucru dintre reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției... |
| | Botoșani, gazda Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat – etapa a II-a zonală | Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat se va desfășura, anul acesta, la Botoșani. |
| | Erasmus+ deschide noi orizonturi pentru tinerii cu dizabilități intelectuale: 30 de participanți, 4 țări europene și un obiectiv comun – INCLUZIUNEA | Asociația „Down Activ” Moldova continuă să demonstreze că incluziunea poate deveni realitate prin educație, colaborare internațională și implicare... |
| | Condamnat în Belgia pentru un jaf de peste 3 milioane de euro, depistat la graniță | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat un cetățean moldovean, căutat de autorităţile din Belgia pentru... |
| | Microbuz achiziționat online, declarat furat în Belgia, oprit de polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea... |
|
|
| A luat o mașină cu împrumut și s-a ales cu dosar penal la frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privința unui cetățean cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare ce s-a dovedit a fi falsă. |
|
|
| UAIC a organizat Ziua Porților Deschise la Extensia din Botoșani - FOTOGALERIE | În data de 22 aprilie 2026, începând cu ora 12:30, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC) a organizat, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian" din Botoșani, evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani", conceput ca un cadru de informare, consultare și dialog între universitate și comunitatea... |
|
|
| Șoferiță depistată la PTF Stânca cu un permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unei femei cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| Săptămâna Bibliotecilor 2026 | Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 23-29 aprilie 2025, ediția anuală a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”. |
|
|
| „Geografii literare emergente: noua voce a literaturii din Republica Moldova” cu Anita Bernacchia și Paula Erizanu ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 10 | Proiectul „Traducători și scriitori în dialog”, lansat în 2024 sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), este organizat în colaborare de către Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași. În cadrul proiectului, un traducător... |
|
|
| ÎNTÂLNIREA REȚELEI TRANSFRONTALIERE A SPECIALIȘTILOR ÎN MANAGEMENTUL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ (ReSMU), 25 – 28 MARTIE 2026 - Municipiul Ungheni, Republica Moldova - FOTOGALERIE | Municipiul Dorohoi anunță participarea la o etapă strategică a proiectului transfrontalier „RiAdapt”, marcată de reuniunea specialiștilor în managementul situațiilor de urgență desfășurată la Ungheni. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale, experți formatori și parteneri de pe ambele maluri ale Prutului,... |
|
|
| FOTOGALERIE - Educație climatică și responsabilitate civică la Dorohoi: Elevii și experții își unesc forțele în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților pentru adaptarea și prevenirea riscurilor de dezastre a orașelor transfrontaliere - RiAdapt”, ROMD00386 | Municipiul Dorohoi anunță demararea primei etape din cadrul programelor de educație climatică, marcată prin desfășurarea unei serii de șapte lecții interactive în luna martie 2026. Aceste acțiuni au avut loc la Școala Gimnazială nr. 5 „Spiru Haret” și Școala Gimnazială nr. 1, reunind peste 180 de elevi din clasele a III-a, a IV-a,... |
|
|
| O nouă etapă în proiectul transfrontalier „RiAdapt”: elevii din Dorohoi, instruiți pentru a face față schimbărilor climatice - FOTOGALERIE | Primăria Municipiului Dorohoi anunță derularea unei noi etape din cadrul Activității 1.7 – „Campanii de formare și conștientizare care promovează adaptarea la schimbările climatice”, parte a proiectului transfrontalier RiAdapt (Cod ROMD00386). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG VI-A NEXT România-Republica... |
|
|
| Festivalul „Mărțișor Dorohoian” la a 42-a ediție - FOTOGALERIE | Ediția a 42-a a Festivalului național de muzică ușoară românească „Mărțișor Dorohoian” a debutat ieri seară, pe scena Cinematografului Melodia. În concurs s-au înscris un număr de 31 de concurenți, la cele trei categorii de vârstă, 10-14 ani, 15-19 ani și 20-29 de ani. |
|
|
| PIH, o viață în slujba legii! - FOTO | În urmă cu exact 14 ani, în ziua de 5 martie 2012, câinele de serviciu Pih a văzut zorii dimineții la Centrul Chinologic Sibiu al Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| A trecut înot Prutul pentru a scăpa de închisoare, dar a fost reținut de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni efectuează cercetări în privința unui cetățean din Uzbekistan, care a trecut înot frontiera de stat a României, cu intenţia de a scăpa de o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani. |
|
|
| Surprize la controlul polițiștilor de frontieră: portbagaj plin cu coniac fără documente | Polițiști de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, ascunse și nedeclarate, mai multe sticle cu alcool, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență. |
|
|
| Țigări de aproximativ 350.000 de lei ascunse prin metoda „capac” depistate de polițiștii de frontieră la Rădăuți Prut - FOTO&VIDEO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean moldovean, care a fost depistat la volanul unui microbuz încărcat cu colete în interiorul cărora erau ascunse țigări. |
|
|
| Acțiuni de informare și educare preventivă la centrele de colectare a fierului vechi din orașul Flămânzi - FOTO | Pirotehnicienii botoșăneni au desfășurat, ieri, acțiuni de informare la centrele de colectare a materialelor feroase din orașul Flămânzi. Acestea au vizat măsurile ce trebuie adoptate în situația în care o persoană se prezintă la centre pentru a valorifica obiecte din fier ce par a fi elemente de muniție. |
|
|
| Mașină declarată furată de autoritățile din Marea Britanie, oprită în aceeași zi la PTF Stânca - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean care a încercat să scoată din țară un autoturism furat din Marea Britanie. |
|
|
| Mașină indisponibilizată la PTF Stânca deoarece avea o serie diferită față de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care avea o serie diferită faţă de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare. |
|
|
| Cerșetor din Republica Moldova îndepărtat din țară de polițiștii de imigrări sprijiniți de jandarmi | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în municipiul Botoșani. |
|
|
| Urmărit depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat în vederea arestării ca urmare a săvârşirii infracțiunilor de fals și uz de fals. |
|
|
| Doi cetățeni moldoveni depistați de polițiștii de imigrări și jandarmi că locuiau ilegal în județ | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi. |
|
|
| ANDREI GAMARȚ – TOT CE AI VĂZUT SE VA ÎMPLINI Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” Expoziție organizată în cadrul Zilelor Eminescu | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, găzduiește, în cadrul Zilelor Eminescu, expoziția Tot ce ai văzut se va împlini a artistului Andrei Gamarț. Vernisajul expoziției a avut loc marți, 13 ianuarie 2026, ora 13:30, în Sala „Horia Bernea”... |
|
|
| Urmărit pentru furt, depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat pentru săvârşirea infracțiunii de furt, pe teritoriul Germaniei.
|
|
|
| DOROHOI - Cerșetori, soț și soție, din Republica Moldova, sancționați de către jandarmi. Ei cereau bani de la dorohoieni invocând invalidități închipuite | Astăzi, 19 decembrie, în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmerie a depistat, în zona Pieței Centrale din municipiul Dorohoi, un bărbat în vârstă de 27 de ani, cetățean moldovean, care apela în mod repetat și insistent la mila trecătorilor, sub pretextul unei presupuse invalidități, iar celor care îl refuzau le adresa cuvinte jignitoare.... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1280 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 852 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 763 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 610 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 574 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 531 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 458 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 411 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 408 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|