Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: ceremonie
Eroul Martir dorohoian, sublocotenentul Sorin Dumitraş, comemorat la 26 de ani de la moarte. VIDEO/FOTOGALERIE
Ca în fiecare an, pe data de 22 decembrie, sublocotenentul post-mortem Sorin Dumitraş, mort în timpul Revoluţiei din 1989, a fost comemorat de familie, administraţia locală şi reprezentanţii Asociaţiei „22 Decembrie 1989”.
Aniversare la 93 de ani, cu 29 de cărţi şi zeci de prieteni/FOTO
Colonelul în retragere Ilie Pascal a avut parte de o zi specială joi, 3 decembrie, cu ocazia împlinirii a 93 de ani. Prefectul Costică Macaleţi, împreună cu familia şi prietenii, au fost alături de prolificul scriitor mitocean, organizându-i o aniversare cu fast.
România, prin Jandarmeria Română, a prezidat Ceremonia de schimbare a comandantului EUROGENDFOR
Cu prilejul ceremoniei de schimbare a Comandantului Forţei de Jandarmerie Europene (EUROGENDFOR), inspectorul general al Jandarmeriei Române a transmis din partea domnului Gabriel OPREA, prim-ministru interimar al Guvernului României, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne,aprecierile pentru buna cooperare...
ALARMĂ de raid aerian cu rachete la baza militară românească din Kandahar. Ponta şi miniştrii au fost adăpostiţi în buncăr
Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete la baza din Kandahar, unde premierul Victor Ponta este prezent pentru începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, şeful Guvernului şi miniştrii fiind adăpostiţi rapid într-un buncăr. Alarma a fost ridicată, parţial, după aproximativ 20 de minute, iar oficialii români...
Şase aeronave CF-18 Hornet ale Forţelor Aeriene ale Canadei au ajuns în România
Şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, cu personal navigant şi tehnic, au ajuns, miercuri, la Baza 71...
Noii miniştri ai Guvernului Ponta au depus jurământul. Băsescu: "Mă impresionează numărul mare de miniştri tineri"
Noii miniştri ai Guvernului Ponta au depus, miercuri seară, jurămintele de învestitură în funcţii, în prezenţa şefului statului, a premierului...
Primăria Municipiului Dorohoi – o nouă deschidere europeană
Sub semnul cooperării și al solidarității europene, o delegație condusă de primarul municipiului Dorohoi, dl. Dorin Alexandrescu, a participat la...
Poliţiştii la datorie de Ziua Naţională
Peste 170 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine pentru buna desfăşurare a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României...
Senatorul Doina Federovici: Sunt mândră că reprezint comuna Lozna in Senatul României
Duminica, 10 noiembrie 2013, locuitorii comunei Lozna au avut motive de sarbatoare: s-au sarbatorit 10 ani de la reinfiintarea comunei, dupa ce, inainte...
Scriitoarea Lucia Olaru Nenati decorată de Preşedintele Republicii Moldova
În aceste zile de început de toamnă scriitoarea Lucia Olaru Nenati a răspuns invitaţiei de a participa din nou la Congresul Mondial al Eminescologilor...
Anunţul Vaticanului: Papa Ioan Paul al II-lea, declarat sfânt
Papa Ioan Paul al II-lea a fost declarat sfânt de către Biserica Catolică, anunţă Vaticanul, potrivit Corriere de la Serra. Potrivit aceleiaşi surse,...
Slujbă religioasă şi depuneri de coroane de Ziua Eroilor
Peste 200 de persoane au participat joi la Cimitirul Eroilor la ceremonia depunerii de coroane cu ocazia sărbătorii Îmălţării Domnului, consacrată...
Jandarm botoşănean decorat de ministrul Afacerilor Interne Radu Stroe
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, i-a decorat luni, 27 mai a.c., la sediul M.A.I., pe membrii celui de-al patrulea contingent de jandarmi, care s-au întors din misiunea de instruire a forţelor de ordine publică din Afganistan - N.A.T.O. Training Mission, contigent din care a făcut parte şi maiorul Marius Chiaburu din Inspectoratul de Jandarmi...
Proiect european recepţionat în prezenţa prefectului
Trei obiective în valoare de 2 milioane de euro au fost recepţionate la sfârşitul săptămânii trecute în prezenţa prefectului Costică Macaleţi. Este vorba despre componentele unui proiect finanţat din fonduri europene de care beneficiază începând de acum cei peste 2000 de locuitori ai comunei Mihălăşeni. Pachetul de lucrări a inclus,...
Ambasadorul Elveţiei prezent la ceremonia de deschidere a proiectului “Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române
Ieri, 13 martie a.c., începând cu ora 11.00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în prezenţa Excelenţei Sale domnul Jean - Hubert LEBET, Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, a avut loc inaugurarea oficială a proiectului “Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române.
De Bobotează jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea la slujbele religioase
Duminică, 06.01.a.c., jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, la 17 biserici din municipiile Botoşani, Dorohoi şi oraşele Darabani şi Săveni, iar luni vor asigura ordinea publică în zona bisericii Sfântul Ioan din municipiul...
Jandarmi medaliaţi şi avansaţi în grad de ministrul Mircea Duşa
Luni, 26 noiembrie a.c., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a participat la Ceremonia de medaliere a Detaşamentului de Jandarmi care a executat misiuni de pregătire sub egida NATO, în Afganistan.
Paradă militară, oficiali şi puzderie de lume la Ziua Armatei
Cimitirul Pacea din Botoşani s-a îmbrăcat în dimineaţa zilei de 25 octombrie în straie de sărbătoare. S-a sărbătorit Ziua Armatei Române iar acţiunea a adunat în zonă oficialităţile judeţului, politicieni, cadre militare dar şi oameni de rând.
Sărbătoare la Alba-Iulia: Se împlinesc 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari. Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae au sosit cu Trenul Regal
Câteva sute de persoane au participat la ceremonialul de primire a Trenului Regal în Alba Iulia, luni, la împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, membrii Casei Regale fiind primiţi cu urale, unii dintre participanţi strigând "Monarhia salvează România".
Jandarmii prezenţi la deshiderea noului an şcolar
Cu ocazia desfăşurării ceremoniei de începere a noului an şcolar, jandarmii botoşăneni au fost prezenţi la 25 de şcoli din municipiile Botoşani şi Dorohoi, precum şi în oraşele Darabani şi Săveni.
Ziua Pompierilor din România, sărbătorită şi la Botoşani
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani au marcat astăzi Ziua Pompierilor din România. Alături de pompierii botoşăneni au fost reprezentanţii autorităţilor publice locale, o delegaţie de specialişti din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a Ministerului...
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, în această seară. Sandra Izbaşa va purta drapelul României
Ceremonia de închidere a acestei ediţii a JO va fi transmisă duminică seară, de la ora 23.00, în direct la TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD şi jo2012.tvr.ro, fiind comentată de Alina Alexoi şi Sorin Hobana. La ceremonie sunt aşteptate numeroase vedete pop britanice, ca Spice Girls şi George Michael, dar şi mii de voluntari, anunţându-se un...
Ţurcanu a demisionat din Parlament, luni va fi instalat în fruntea CJ
Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, va fi instalat în funcţie luni, 18 iunie. Ceremonia de investire va avea loc la ora 14.00, în sala de şedinţe de la Consiliul Judeţean.
Comemorarea eroilor dorohoieni umbrită de unii politicieni
Aflaţi în plină campanie electorală, unii politicieni dorohoieni nu s-au putut abţine nici de sărbătoarea Înălţării Domunului, consacrată ca Ziua Eroilor. În timpul ceremoniei depunerii de coroane la monumentul din Cimitirul Eroilor, reprezentanţii câtorva partide au simţit nevoia să-şi afişeze apartenenţa la partidele din care fac...
Maestrul Aurelian Antal declarat Cetăţean de onoare al Dorohoiului
Artistul plastic Aurelian Antal a fost declarat Cetăţean de onoare al Dorohoiului. El s-a bucurat de o ceremonie deosebită, în timpul sărbătoririi Zilelor Municipiului Dorohoi, când pe scena instalată în centrul oraşului, primarul Dorin Alexandrescu i-a înmânat în faţa numeroşilor spectatori, diploma de Cetăţean de onoare şi o cupă....
Cupa Te iubesc Dorohoi la fotbal de sală şi-a desemnat câştigătorii
Sala Polivalentă de pe Bulevardul Victoriei, inaugurată sâmbătă în prezenţa primarului Dorin Alexandrescu, viceprimarului Alin Sorin Clim şi a deputatului Andrei Dolineaschi, a găzduit astăzi finala Cupei Te iubesc Dorohoi la fotbal de sală, desfăşurată între echipele reprezentative din şcolile şi liceele dorohoiene. În jurul orei...
Wikileaks: Băsescu l-a presat pe Boc să-l numească pe Baconschi la MAE
Preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat anterior dar căruia îi lipsea familiaritatea cu preşedintele, se arată într-o notă Wikileaks. Într-o notă clasificată, din 15...
Daniel Funeriu: Rezultatele examenului de bacalaureat ne arată că România este la răscruce
Rezultatele examenului de bacalaureat din acest an ne arată că România este la răscruce iar rezultatele şi comportamentele pe care le-au generat sunt oglinda societăţii româneşti, a declarat, luni, ministrul educaţiei, Daniel Funeriu. Ministrul i-a felicitat pe cei peste 90.000 de elevi care au promovat bacalaureatul, afirmând că pentru...
Ziua Eroilor comemorată la Dorohoi prin depunere de coroane
Ca în fiecare an, Ziua Eroilor a fost comemorată la Dorohoi printr-o ceremonie de depunere de coroane la monumentul din Cimitirul Eroilor. La manifestarea de joi, au participat peste 100 de persoane, printre care primarul Dorin Alexandrescu, viceprimarul Alin Sorin Clim, reprezentanţi din administraţie, instituţii, partide politice.
Sărbătoarea Paştelui la curţile domneşti
La curţile domneşti, Praznicul Învierii Domnului era sărbătorit în vechime cu mult fast. Domnul cu familia, clerul, boierii şi corpul de oaste îmbrăcaţi în veşminte scumpe participau la slujba Învierii de la biserica domnească. Sărbătoarea era marcată şi prin ospeţe şi lovituri de tunuri sau salve de puşti.
Şcoala Nr.8 ,,Mihail Kogălniceanu Dorohoi la cel de al doilea Certificat "European Language Label"
Vineri, 4 martie 2011, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), a avut loc festivitatea de decernare a premiilor în cadrul concursului European Language Label, ediţia 2010. Pentru Şcoala Nr.8 ,,Mihail Kogălniceanu, reprezentată la ceremonie de către prof. Iordana Mihai,...
Uniunea Social-Liberală se lansează oficial sâmbătă la Teatrul “Mihai Eminescu din Botoşani
Sâmbătă dimineaţă conducerile judeţene ale PSD, PNL şi PC vor semna la rândul lor protocolul privind constituirea Uniunii Social-Liberale. Deşi documentul parafat la centru nu mai trebuie ratificat şi în plan local, liderii celor trei organizaţii îşi vor pune totuşi iscălitura pe un act.
Pagina 2/2
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO
1280
FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin
852
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
764
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
610
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
580
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
532
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
466
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
412
Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor
411
Lemne confiscate la Cistinești
355
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Penitenciarul Botoșani angajează medic
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord