| UMANITAR - Viața Sofiei se scurge cu fiecare oră. Boala agresivă nu așteaptă | La doar 3 anișori Sofia a fost diagnosticată cu cancer cerebral. Fetița a fost internată de urgență într-o clinică din Turcia, dar costurile tratamentului sunt peste puterile financiare ale familie sale. Sofia locuiește împreună cu tatăl ei și cu bunica într-o localitate din nordul Moldovei. |
| | UMANITAR - Viața unui tânăr student de 20 ani atârnă de un fir de ață. Ștefan are nevoie de sprijinul nostru | O banală durere de măsea s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire. Un tânăr de numai 20 de ani din Vaslui a aflat că suferă de cancer limfatic după o vizită la dentist. |
| | Elevii și profesorii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi au dăruit “lichidul vieții” - FOTOGALERIE | Luna decembrie, timpul din an care ne apropie mai mult de faptele bune și nevoile celor din jurul nostru, este prilej de colaborări și parteneriate frumoase. Fiecare dintre noi are ceva de oferit. Iar bucuria pe care-o simți atunci când faci un bine nu se compară cu nimic. |
| | Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, gazdă a evenimentului cultural „Poeți în dialog”, organizat de Memorialul Ipotești | Joi, 17 noiembrie 2022, la ora 12.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii noiembrie sunt poeții Radu Vancu (Sibiu) și Dan Coman (Bistrița). Evenimentul va avea loc în incinta Liceului „Regina Maria” din Dorohoi și va fi moderat... |
| |
| UMANITAR - Viața unei tinere de 17ani atârnă de un fir de ață. Andreea strigă după ajutor! | 2,7 milioane de oameni din Uniunea Europeană au fost diagnosticate cu cancer, într-un singur an. 1,3 milioane au murit din această cauză. Un studiu... |
| | UMANITAR - După ce a salvat sute de vieți, Simona are acum nevoie de sprijinul nostru! | Simona Enciu are 42 de ani și este biochimist la Spitalul de Arși din Capitală. În urmă cu 24 ani, chiar la vârsta majoratului, Simona a simțit... |
| | Testări gratuite Babeș Papanicolau, pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, în municipiul Botoșani | În data de 16 septembrie 2022, începând cu ora 10,00, în municipiul Botoșani, pe Pietonalul Unirii, în zona Muzeului Județean, Direcţia de Sănătate... |
| | UMANITAR - O banală operație de polipi s-a transformat într-un coșmar pentru un adolescent de 17 ani | O banală operație de polipi s-a transformat într-un coșmar pentru un adolescent de 17 ani. În urma biopsiei unui polip natal, Mircea a aflat că suferă... |
| | UMANITAR - Lupta cu cancerul văzută prin ochii unui copil de numai 2 ani | Sofia are doar doi ani, însă inteligența ei emoțională este extrem de dezvoltată. De mai bine de un an de zile stă prin spitale cu tăticul ei de... |
| | UMANITAR - Disperarea unei mame. Și-a scos casa la vânzare pentru ședințe de chimioterapie | Florentina Radu, o constănțeancă de 45 de ani, mamă a doi copii, se luptă pentru viața ei și pentru a fi, în continuare, alături de familia sa.... |
| | 14 iulie 2022 - Zi de testări gratuite pentru prevenirea cancerului de col uterin pentru femeile din municipiul Dorohoi | Testările vor avea loc în cadrul proiectului „ONCOPREV - Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce... |
| | Ziua Mondială a Sănătății a fost marcată la Vorona | Cu ocazia Zilei Mondială a Sănătății la Centrul Cultural din Vorona s-a desfășurat o acțiune de informare privind importanța prevenției și prezentarea... |
|
|
| Campania umanitară a Protopopiatului Dorohoi a dăruit ”Speranță micuței Carina Elena”! | Protopopiatul Dorohoi, prin Biroul Pro Vita, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, a desfășurat în această perioadă o campanie umanitară care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru tratamentul la o clinică specializată din Franța a unei fetițe din municipiul Dorohoi, Carina Elena Rotariu, diagnosticată... |
|
|
| UMANITAR - Apel la solidaritate și rugăciune pentru a da ”Speranță micuței Carina Elena”! Campanie umanitară a Protopopiatului Dorohoi | Protopopiatul Dorohoi, prin Biroul Pro Vita, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, la inițiativa Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Trestiana, desfășoară în această perioadă o campanie umanitară care are ca scop strângerea de fonduri pentru tratamentul unei fetițe din municipiul Dorohoi, diagnosticată cu o... |
|
|
| Clădiri reprezentative pentru județ, iluminate în roz pentru a marca Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului de sân | Patru clădiri reprezentative pentru județul Botoșani vor fi colorate în roz, vineri seară, începând cu ora 20:00, pentru a marca Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului de sân, în cadrul unei acțiuni de conștientizare a ceea ce se poate face pentru a preveni cancerul de sân, inițiată de către Consiliul Județean Botoșani.... |
|
|
| UMANITAR - ”Îi putem oferi Cosminei o nouă șansă la viață, un alt început, un viitor” - Povestea Cosminei | Nu am întâlnit până acum un om care să meargă voios la stomatolog, chiar dacă anestezia te face să nu simți aproape nimic din ce face medicul cu dantura ta. Cu toții abia așteptăm să se termine „oroarea” și să ne reluăm viața cât mai rapid cu putință. |
|
|
| UMANITAR - Să o ajutăm pe Diana! Un SMS de 2 euro îi va schimba viața | ”Astăzi am fost la controlul ortopedic. Medicii spun că totul merge bine după operație și că Diana va putea reîncepe chimioterapia. De mâine se va relua tratamentul cu a doua cură de citostatice din cele șase. Vă rugăm din suflet să-i fiți alături Dianei în lupta ei pentru viață!” |
|
|
| ALERTĂ - Tulpini noi de Covid-19 în județ. Un caz este la Dorohoi. Conducerea DSP Botoșani nu exclude, ca în cazul pacientului de la Dorohoi, să fie vorba de tulpina braziliană sau africană | Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani face cunoscut faptul că astăzi s-au primit rezultatele analizelor considerate suspecte și trimise la laboratorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava. |
|
|
| UMANITAR - Îngenuncheată de durere, mama lui Nicolae s-a rugat la sfinți să-i arate calea prin care își poate salva băiatul de 11 ani. Un simplu SMS la 8832 mesaj Nicolae îi poate salva viața | Îți dai seama de cât de mult e iubit un copil din cuvintele mamei sale. E persoana care îl cunoaște cel mai bine, care i-a fost aproape încă dinainte de a fi venit pe lume și care ar sacrifica orice pentru a-i fi bine pruncului ei. |
|
|
| UMANITAR - Prea multă suferință pentru atâta inocență. Un simplu SMS la 8832 mesaj Vladimir îi poate salva viața! | Când lovește, boala nu ține cont de nimic, nici măcar de o vârstă prea fragedă pentru a îndura durere. Vedem asta și în viața lui Vladimir Cobasnian, un băiețel de 3 anișori chinuit de o boală cumplită. |
|
|
| DSP Botoşani demarează acţiuni de screening populaţional în mediul rural, pentru depistarea cancerului de col uterin | Directia de Sănătate Publică Botoșani prin Compartimentul de Asistenta Medicala Comunitara în parteneriat cu Intitutul Regional de Oncologie Iasi deruleaza în cadrul Subprogramului national de screening pentru depistarea activă a cancerului de col uterin- testarea gratuită Babeș Papa Nicolau - a populației feminine eligibile, cu varsta... |
|
|
| UMANITAR - O fetiță de 11 luni cere ajutorul oamenilor în lupta cu CANCERUL | Astfel de cuvinte nu ar trebui niciodată rostite de un părinte, cu atât mai mult de mama unui copilaș mai mic de 1 an! Și totuși, într-o astfel de realitate se găsește Cristina după ce a aflat că fiica ei, Elena, suferă de neuroblastom. Tumora canceroasă localizată în creier i-a refuzat micuței șansa unei copilării normale. Păpușile,... |
|
|
| UMANITAR - Trimite “Darius” la 8832 şi donează 2 Euro. Cu un simplu SMS îi oferim speranţă la viaţă lui Darius! Ajută-l şi TU să învingă CANCERUL! | E greu să vezi cât de frumos e afară și să nu poți ieși să te bucuri de viață în aer liber. Izolarea impusă de autorități în această criză generată de noul coronavirus ne amplifică frustrarea pe zi ce trece. Însă și mai greu e să fii copil și să suporți o altfel de izolare - să fii închis între pereți albi și reci de spital,... |
|
|
| Coronavirus: Numărul deceselor la nivel naţional a ajuns la 146. Toţi sufereau de afecţiuni în fază terminală. Oficial au murit de COVID 19... | Potrivit ultimei informări făcută de Grupul de Comunicare Strategică, numărul pesoanelor decedate ca urmare a complicaţiiilor provocate de covid 19 a ajuns la 146. |
|
|
| Încă trei decese, asociate coronavirusului, înregistrate în această seară | Grupul de Comunicare Strategică a anunţat în urmă cu puţin timp decesul a încă trei persoane. Toate sufereau de diferite afecţiuni dintre cele mai grave, hipertensiune arterială, cancer, insuficienţă cardiacă.
|
|
|
| Streinu-Cercel și autoritățile, desființate de un medic militar din Craiova: „Lasă-ne! Opriți acest joc pervers! „Spălați-vă pe mâini, noi vă spălăm creierul” | Doctorul Alexandru Cezar Andriţoiu a scris până acum zeci de mesaje pe Facebook împotriva modului în care autorităţile încearcă să gestioneze criza coronavirusului. În ultima postare, însă, într-un limbaj vulgar, cere „să se înceteze cu declararea deceselor din cauza COVID“. |
|
|
| Primele două decese în România din cauza coronavirusului | Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. |
|
|
| UMANITAR - Un simplu SMS ii poate salva VIATA | Sarcom... Un cuvânt de care cei mai mulți dintre noi suntem străini. Nu știm ce înseamnă, iar asta ne face cu adevărat binecuvântați. Nicoleta Milea știe, însă, pe deplin ce reprezintă acest cuvânt, pentru că este diagnosticul care i-a schimbat viața radical. Tânăra de 16 ani are cancer osos, boală descoperită vara trecută, în... |
|
|
| 6 din 10 oameni au telefoane mobile. Cât de nocive sunt aceste dispozitive? | Peste 61% dintre locuitorii planetei, adică 4,78 miliarde de persoane, dețin un telefon mobil, iar 45,12% (3,5 miliarde) au un smartphone, cu peste 1 miliard mai multe persoane decât în anul 2016, potrivit Statista.com. |
|
|
| Campanie de donare de sânge, făcută de pompierii botoşăneni | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă \"Nicolae Iorga\" al județului Botoşani derulează, timp de cinci zile, o noua campanie de donare de sânge la care vor participa zeci de pompieri militari și voluntari, dar și voluntari din cadrul programului național \"Salvatori din pasiune\". |
|
|
| „Donează sânge și salvează 2 vieți!”- Campanie de donare a sângelui în Botoșani | În perioada 21-25 octombrie, PLUS Botoșani organizează ediția a doua a campaniei de donare de sânge „Donează un pic în PLUS” pentru a veni în sprijinul pacienților din spitale, care au nevoie de transfuzii pentru a supraviețui. |
|
|
| Deputat PSD Tamara Ciofu: „Propun program național de vaccinare anti-HPV ca metodă de prevenție complementară screening-ului și derularea de campanii de informare a părinților | Deputatul social-democrat botoșănean Tamara Ciofu, medic primar pediatru a propus Ministerului Sănătății dezvoltarea unui program național de vaccinare anti-HPV, virus responsabil de infecții genitale și de apariția cancerului de col uterin, și organizarea de campanii permanente de informare a părinților și tinerilor. |
|
|
| ALEGERI PARLAMENTARE 2016 - Tamara Ciofu: „PSD are măsuri clare pentru sănătate: acces la medicamente pentru toți pacienții și finanțarea integrală a programelor naționale ” | Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că PSD a prevăzut în programul de guvernare instrumente prin care să asigure medicamente pentru toți pacienții din programele naționale. |
|
|
| UMANITAR: Unul dintre cei mai mari pictori din România, dorohoianul Daniel Relenschi, diagnosticat cu cancer de piele. Are nevoie de ajutorul nostru! | Pictorul român de 30 de ani, Daniel Relenschi, născut în Dorohoi, recunoscut la nivel internaţional pentru unicele sale tablouri 3D şi o personalitate activă în campanii pentru salvarea copiilor grav bolnavi, a primit o veste cruntă din partea medicilor de la Institutul Oncologic din Iaşi: are cancer de piele. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1279 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 851 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 760 |
| A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României | 609 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 570 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 529 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 456 |
| Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava | 410 |
| Drone aeriene deasupra județului Botoșani. Avertizare RO-Alert transmisă locuitorilor | 407 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 351 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|