| Alertă maximă în întreg judeţul din cauza pestei porcine africane – restricţii de mişcare şi comercializare a suinelor vii | Măsuri severe de control la vămi, interzicerea comercializării porcilor în judeţ şi comisii mixte de control sunt primele măsuri ce se vor lua pentru prevenirea intrării virusului pestei porcine africane în Botoşani. Din păcate, judeţul este cel mai apropiat punct românesc faţă de ultimul focar de pestă porcină declarat. Este vorba... |
| Prefectul Dan Nechifor: Evoluţia numărului de îmbolnăviri de hepatită arată că focarul este aproape stins | Prefectul judeţului a convocat joi, 5 mai, o întâlnire a reprezentanţilor principalelor instituţii implicate în gestionarea focarului de hepatită din cartierul Parcul Tineretului, ocazie cu care a dispus ultimele măsuri pentru stingerea cât mai urgentă a acestuia. |
| SRI: 38.000 de atacuri cibernetice asupra României, în doar 2 zile. Toţi românii care au card bancar pot fi „atacaţi” de virusul Tinba v3 | Virusul Tinba v3, asupra căruia compania IBM a avertizat că a fost configurat special pentru a ataca piaţa bancară românească, se află în atenţia SRI, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Sava, însă virusul nu a făcut până în prezent victime. |
| PROGRAM SPION complex, supervizat probabil de un stat: "A provocat breşe de securitate în zece ţări". Care sunt ŢINTELE vizate | Grupul informatic american Symantec a anunţat, duminică, în Franţa, că a descoperit un malware, operaţional din 2008, a cărui complexitate tehnică sugerează că elaborarea sa a fost cel puţin supervizată de serviciile de informaţii ale unui stat. |
| |
Atenţie, calculatoarele din România, ţinta unui ATAC CIBERNETIC legat de războiul din Ucraina | Mii de români au căzut victimă pe internet unui atac cibernetic care explotează criza din Ucraina, potrivit unui raport Bitdefender. |
| Adrian Streinu Cercel, vizită la Spitalul Municipal Dorohoi pentru includerea unităţii medicale într-un proiect transfrontalier | Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş a fost prezent joi la amiază la Spitalul Municipal... |
| Virus cibernetic de spionaj atribuit Rusiei vizează reţele guvernamentale ale ţărilor NATO | Un program de spionaj informatic pe care specialiştii îl consideră opera serviciilor secrete ruse vizează reţelele guvernamentale ale statelor membre... |
| Suceava: Şapte copii internaţi cu meningită acută virală | În Secţia de boli infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Suceava sunt internaţi şapte copii, cu vârste între 6 şi 16 ani, diagnosticaţi cu... |
| 11 milioane de lei alocaţi pentru vaccinarea antigripală gratuită a un milion de persoane | Ministerul Sănătăţii pregăteşte, pentru sezonul 2012-2013, vaccinarea antigripală gratuită pentru un milion de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire,... |
| Botoşaniul depăşit doar de judeţul Suceava la numărul persoanelor afectate de meningită | Aflat în Botoşani pentru a vedea amploarea cazurilor de meningită apărute în ultima perioadă, conf. dr. Molnar Geza, consilier în Ministerul Sănătaţii,... |
| Virusul care îți blochează calculatorul și îți cere 50 de euro lovește în România | Atenție! Un virus care blochează complet accesul la PC face tot mai multe victime în rândul internauților. Prin intermediul acestui program, utilizatorilor... |
| Atac informatic la un post de televiziune: Un mesaj spam a anunţat moartea preşedintelui Băsescu | O adresă de e-mail atribuită postului de televiziune Antena 3 a fost folosită într-un atac informatic care anunţă moartea preşedintelui Traian Băsescu.... |
|
|
| Autorităţile judeţene în alertă din cauza febrei aftoase. S-au dispus măsuri urgente pentru prevenirea apariţiei bolii |
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Botoşani s-a întrunit astăzi, 11 ianuarie 2011, în şedinţă extraordinară, pentru a lua măsuri în vederea prevenirii apariţiei febrei aftoase la animale pe teritoriul judeţului. Decizia a fost luată după ce autorităţile bulgare au depistat această boală la trei porci... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 372 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|