| Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian”, în proces de modernizare | Unul dintre cele mai importante proiecte din învățământ ale Consiliului Județean Botoșani a intrat în implementare. Este vorba de modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian”, proiect în valoare de 3,7 milioane de euro, derulat prin intermediul CNI. |
| | Tănăr fără permis, reținut de către polițiștii botoșăneni, după o urmărire ca în filme - VIDEO | La data de 25 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29D, în comuna Durnești, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate. Acesta a declarat polițiștilor că nu are asupra sa documentele persoanale. |
| | Mașină făcută scrum în miez de noapte. Focul a fost pus intenționat - FOTO | Un localnic din localitatea Prisăcani, orașul Flămânzi, a rămas fără autoturism în urma unui incendiu. În momentul producerii evenimentului, mașina era parcată în fața gospodăriei, în apropierea casei. |
| | Bărbat dat dispărut. S-a externat din spital și nu a mai ajuns acasă | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 54 de ani, din localitatea Petricani. |
| |
| DOROHOI - Expoziția temporară „Specii invazive din România de interes pentru Uniunea Europeană”, la Muzeul de Științele Naturii din municipiu | Muzeul de Științele Naturii Dorohoi, în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, organizează în perioada 28... |
| | Tabăra de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în... |
| | Pirat auto sancționat de către polițiști! | La data de 25 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto... |
| | Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiști, în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore polițiștii botoșăneni au intervenit la 44 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
| | Comunicat: PMP nu discută fuziunea cu PNL. „Liberalii sunt, în acest moment, doar chelnerii de la masa PSD” | În urma apariţiei unor intoxicări în presă conform cărora Partidul Mişcarea Populară ar discuta o alianţă sau o fuziune cu PNL, facem următoarele... |
| | 31 de misiuni ale pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore. Rulotă în flăcări și bărbat salvat din beci, două dintre intervențiile salvatorilor - FOTO | Pompierii botoșăneni au fost la datorie în ultimele 24 de ore pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel local.
... |
| | APEL UMANITAR - La doar 6 anișori Ioana înfruntă cancerul. Tratament administrat de urgență în Italia | Ioana are șase anișori. Îi place să deseneze, să picteze, să asculte povești seara înainte de culcare, dar cel mai mult iubește să se joace cu... |
| | Acțiuni ale polițiștilor în zona lacului de acumulare Stanca - Costești | În zilele de 23 și 24 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei ai Sectorului Poliției... |
|
|
| DAS Dorohoi - Nunta de Aur: Anunț privind cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie în anii 2022 - 2023, căsătorite în Dorohoi sau în alte localități, cetățeni ai urbei noastre | Seniorii noștri au construit cu răbdare, pricepere și loialitate România Centenară. Ne-au arătat drumul corect către un viitor mai bun, mai prosper, ne-au învățat să ne ajutăm semenii, să ne iubim țara, să ne apărăm interesele naționale, să rămânem loiali tradițiilor și valorilor morale. |
|
|
| Seminarul Teologic din Dorohoi la centenar (1923 – 2023) - FOTOGALERIE | În data de 23 septembrie 2023, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a aniversat 100 ani de la înființare și 30 ani de la redeschiderea cursurilor, moment marcat printr-o serie de evenimente festive. |
|
|
| Peste 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii botoșăneni, în ultimele 48 de ore | În ultimele 48 de ore, pe raza întrgului județ, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere și au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| DAS Dorohoi organizează concurs pentru angajare! | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice, aprobat prin... |
|
|
| O persoană decedată și alta spitalizată în urma unui accident rutier petrecut în această noapte | Un bărbat în vârstă de 55 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a ajuns în afara părții carosabile. Evenimentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 02:00, pe raza localității Podriga, comuna Drăgușeni. |
|
|
| Sucevean rămas fără permis, amendat și cu lemnele confiscate | Un tânăr de 27 de ani, din județul Suceava a rămas fără permis, fără lemnele pe care le transporta și fără 2.000 de lei, după un control al polițiștilor din Bucecea. |
|
|
| Căutat de autoritățile din România, depistat de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat şi predat autorităţilor competente, în vederea dispunerii măsurilor legale, un cetățean din Republica Moldova, căutat de autorităţile din România pentru executarea unei pedepse privative de libertate ca urmare a săvârșirii infracţiunilor de contrabandă... |
|
|
| Bicicliști din Ungheni așteptați să sosească în fața primăriei Dorohoi - FOTO | Dorohoienii sunt așteptați astăzi, în jurul orei 17.00, în număr cât mai mare, să-i întâmpine pe cei aproape 30 de locuitori ai municipiului Ungheni, din Republica Moldova, participanți la maratonul pe bicicletă, organizat în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității. |
|
|
| Bărbat din Botoșani reținut pentru agresiune sexuală! | La data de 21 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. |
|
|
| Efective de jandarmi sporite pentru a face față multitudinii de manifestări publice din acest weekend | Diversitatea manifestărilor publice organizate la sfârșitul acestei săptămâni a determinat suplimentarea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, angrenate în misiunile de asigurare a ordinii publice, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru participanți. |
|
|
| Tânăr din județ trimis în judecată după ce a încercat să mituiască polițiștii rutieri | Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal în care, la data de 14.09.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în... |
|
|
| Tinerii instituționalizați din Dorohoi consiliați de către polițiști cum să evite consumul de droguri | La data de 20 septembrie 2023, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani și cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani au desfăşurat o serie de activități... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Dorohoi | La data de 20 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea acccidentelor rutiere în zona de competență. |
|
|
| Lemne confiscate la Ștefănești | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit miercuri, 20 septembrie, pentru control, pe drumul național D.N. 24 C, în orașul Ștefănești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate, care transporta peste doi metri cubi de material lemnos. |
|
|
| Bărbat din Mileanca reținut după ce a furat și ulterior sacrificat în curte o vacă | La data de 20 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 56 de ani, din comuna Mileanca, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| USR Botoșani: Economia românească, lovită din greu de guvern. Creșterea taxelor va exploda prețurile din nou! | Noile măsuri fiscale, anunțate de Guvernul Ciolacu, vor lovi crunt mediul privat! Cel mai tare vor fi afectate microîntreprinderile, care ar putea plăti chiar și de 2-3 ori mai mult la stat. |
|
|
| Fermierii pot depune cereri pentru subvenția suplimentară de 2 lei pe litrul de motorină utilizată în agricultură | Senatorul Lucian Trufin aduce la cunoștința fermierilor oportunitatea de a solicita subvenția-bonus în valoare de 2 lei pe litru de motorină utilizată în agricultură. Această inițiativă a Guvernului Ciolacu a fost promovată prin Hotărârea de Guvern nr. 845/2023 privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și... |
|
|
| O femeie din Republica Moldova depistată în ședere ilegală de către polițiștii de imigrări | O femeie din Republica Moldova aflată în ședere ilegală a fost depistată ieri de polițiștii de imigrări din Botoșani. Femeia a fost îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere. |
|
|
| 3 Sud Est și Feli&Band, în concert la Zilele Municipiului Dorohoi. Vezi programul complet | Primăria și Consiliul Local Municipal pregătesc un eveniment special în zilele de 29 - 30 septembrie și 6 octombrie sub numele de „Zilele Municipiului Dorohoi”, marcând astfel 616 ani de atestare documentară. Iată programul detaliat al acestor festivități: |
|
|
| Bărbat căutat de autoritățile italiene pentru viol, lipsire de libertate și furt, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova căutat de autorităţile din Italia, care este cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra unei persoane și bunurilor ei, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| Urmărit pentru spargeri de locuinţe în Portugalia, depistat de poliţiştii de frontieră botoșăneni, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un cetăţean cu dublă cetăţenie, bulgară şi R. Moldova, căutat de autorităţile din Portugalia pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul acestui stat. |
|
|
| Și-a reparat singur mașina avariată după un accident. Acum s-am ales cu dosar penal | La data de 19 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism care avea modificări vizibile ale caroseriei la partea din față, condus de un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 374 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|