Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: dosar penal
Posibilă redeschidere a dosarului “Flota
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, înainte de şedinţa de plen a CSM, referitor la o posibilă redeschidere a dosarului "Flota", că "această împrejurare va fi avută în vedere", precizând că vor fi numeroase persoane care vor face "fel şi fel de solicitări".
Aflat sub influenţa alcoolului, un tânăr a intrat cu maşina într-un faeton nesemnalizat
La data de 28 octombrie, în jurul orei 18.20, în timp ce conducea un autoturism pe DC 49, în comuna Albeşti, judeţul Botoşani, un tânăr de 24 ani, din comună, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care acroşeaza un atelaj hipo nesemnalizat, cu care se deplasau două persoane.
Bărbaţi bănuiţi de comiterea unei agresiuni, identificaţi şi reţinuţi de poliţişti
Şase bărbaţi au fost identificaţi şi reţinuţi de către poliţişti, pentru comiterea de fapte cu violenţă.
Vasile Şelaru, fostul procuror botoşănean, trimis în judecată de DNA. Vezi de ce este acuzat
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată: în stare de arest preventiv a inculpatului ȘELARU VASILE, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
Cercetaţi pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de...
S-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând fără permis mopedul
La data de 17 septembrie, în jurul orei 10.00, a fost depistat în trafic, pe DJ 294 A, în comuna Avrămeni, un bărbat de 34 ani, din comună, în timp...
Depistaţi în timp ce transportau ţigări de contrabandă
La data de 17 septembrie, în jurul orei 13.10, poliţiştii din comuna Stăuceni au depistat, pe raza comunei, un autoturism în care se aflau C. R. ...
Prins de poliţişti băut la volan, a refuzat testarea cu etilotestul şi a rupt-o la fugă
La data de 04.09.2014, în jurul orei 22.20, a fost oprit în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un...
Cu mopedul, fără permis de conducere
În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal...
Percheziţie a poliţiştilor botoşăneni în Penitenciarul Craiova, pentru probarea unor înşelăciuni prin telefon
Poliţiştii botoşăneni au efectuat miercuri o percheziţie în Penitenciarul Craiova, pentru identificarea unui bărbat bănuit de înşelarea mai multor...
Percheziţie a poliţiştilor botoşăneni în Penitenciarul Craiova, pentru probarea unor înşelăciuni prin telefon
Poliţiştii botoşăneni au efectuat miercuri o percheziţie în Penitenciarul Craiova, pentru identificarea unui bărbat bănuit de înşelarea mai multor...
Oprit de poliţişti, a refuzat recoltarea probelor biologice şi s-a ales cu dosar penal
La data de 5 august, în jurul orei 03.30, a fost oprit în trafic, pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr...
Dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
La data de 19 mai, în jurul orei 12.00, a fost depistat în trafic, pe Calea Națională din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un bărbat de 37 ani, din municipiu.
S-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volan
La data de 16 mai, în jurul orei 00.05, a fost oprit în trafic, pe DJ 208 H, un autoturism condus de un bărbat de 45 ani, din municipiul Botoșani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat; acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i-au...
Reţinut pentru contrabandă cu ţigări la Dersca
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat care intenţiona să introducă ilegal pe teritoriul României 30.000 ţigarete cu timbru de acciză R. Ucraina. Ţigaretele în valoare de 13.332 lei au fost reţinute în vederea confiscării.
Opel oprit din drumul spre Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Italia, pentru care a prezentat la control documente expirate.
Autoturism oprit din drumul spre Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Germania ce avea numere de înmatriculare provizorii expirate.
Accident mortal la Dersca! Căruţas spulberat de un şofer băut!
Un barbat in varsta de 74 de ani si-a pierdut viata, miercuri seara, dupa ce a fost implicat intr-un accident pe raza localitatii Dersca.
Depistaţi la volan fără permis de conducere
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Româneşti au întocmit dosare penale unor bărbaţi care au fost depistaţi în trafic conducând fără a avea permis de conducere sau cu permis de conducere falsificat.
Peştele fără documente i-a adus un dosar penal
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol unui bărbat, care transporta aproximativ 100 kilograme de peşte fără a deţine documente legale.
BMW cu documente false oprit din drumul spre Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Spania, pentru care a prezentat la control documente false.
Captură uriașă de țigări de contrabandă, după o urmărire de 20 de kilometri
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, împreună cu cei de la S.T.P.F Botoşani, au depistat şi reţinut un cetăţean român care transporta 33.740 pachete ţigări de contrabandă cu un autovehicul Mercedes Vito ce figurează radiat din circulaţie în Olanda.
Bănuit de comiterea unui furt calificat, depistat în flagarant la Dorohoi
În noaptea de 14 spre15 martie, în jurul orei 03.00, Poliția Municipiului Dorohoi a fost sesizată prin apel de urgenţă cu privire la faptul că în incinta unui magazin alimentar situat pe strada George Enescu din municipiul Dorohoi, a fost surprins în flagrant un bărbat, în timp ce sustrăgea bunuri din magazin.
RAZIE la Dorohoi!
În zilele de 12-13.03.2014, poliţiştii de investigare a fraudelor – Poliţia municipiul Dorohoi au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii comerțulul ilicit cu băuturi alcoolice, produse din tutun și alte mărfuri.
Vauxhall cu documente false depistat la Darabani
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Darabani au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie, ce avea documente false.
Accident grav pe "drumul morţii"! Trei tineri s-au dat peste cap cu un BMW!
Un grav accident de circulaţie s-a produs, în noaptea de luni spre marţi, pe drumul naţional Botoşani-Suceava, după Baisa. Trei tineri din Suceava au ajuns cu multiple traumatisme la spital, iar maşina cu care se deplasau, un BMW, a fost făcută praf, după ce s-au răsturnat pe câmp.
La volan, fără permis de conducere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul, deşi nu avea permis de conducere.
Autoturism cu numere expirate descoperit la Păltiniş
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Darabani au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul cu numere de înmatriculare expirate.
BMW cu ITP expirat oprit din drumul spre Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul înmatriculat în Italia ce avea ITP-ul expirat.
Țigări confiscate de poliţişti
În data de 13.02.2013, ofiţeri din cadrul S.I.F. au identificat în piaţa centrală Botoşani un bărbat de 31 ani din mun. Botoșani, care deținea în vederea comercializării în autoturismul său cantitatea de 2.000 țigarete, respectiv 100 pachete țigarete, toate de proveniență Republica Moldova.
Ford cu numere expirate oprit la Româneşti
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autovehicul ce avea numere de înmatriculare expirate.
A trecut Prutul îngheţat pentru un loc de muncă în România
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean moldovean, care a trecut ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, peste râul Prut, cu intenţia de a găsi un loc de muncă în România.
Autoturism cu documente false descoperit la P.T.F. Rădăuţi Prut
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism ce avea asigurarea tip carte verde şi inspecţia tehnică periodică falsificate.
Autoturism cu documente expirate oprit la graniţa cu Moldova
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au întocmit dosar penal unui bărbat, care conducea un autoturism ce avea asigurarea tip carte verde şi inspecţia tehnică periodică falsificate.
Pagina 18/25  
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
620
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
539
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
476
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
393
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
383
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
379
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
378
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
357
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
345
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
342
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord