| Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI! Campanie dusă de către polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară | În săptămâna premergătoare vacanței, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 220 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar. |
| | Ceasuri şi portcarduri ascunse şi nedeclrate descoperite la controlul de frontieră | Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni a descoperit într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova, ceasuri şi portcarduri ascunse, în scopul sustragerii de la controlul vamal, aparţinând unui cetăţean din Republica Moldova. |
| | Proiect european de amploare la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoșani - „Lucrând în / cu o orchestră şcolară” - GALERIE FOTO | „Donde hay música no puede haber cosa mala / Unde-i muzică, nu poate fi nimic rău”, este una dintre celebrele replici pe care Cervantes le rosteşte prin gura la fel de celebrului său personaj, Sancho Panza, în capitolul XXXIV din „Don Quijote de la Mancha”, partea a doua. Replica aceasta nu este singura pe care scriitorul, considerat... |
| | Campanie de prevenire a violenței în rândul elevilor, desfășurată de către polițiștii botoșăneni în școlile gimnaziale din Manoleasa și Miorcani | În ziua de 21 octombrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de prevenire a bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar, cu elevii Școlilor Gimnaziale din localitățile Manoleasa și Miorcani.
|
| |
| Lansarea proiectului cu finanțare europeană „History and Music – Values that Bring us Together”, prin care Casa Memorială „George Enescu” din Liveni va fi reabilitată | În data de 22.10.2022, în cadrul complexului Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” din Republica Moldova a avut loc lansarea oficială a... |
| | Dorea să ajungă ilegal în Franţa şi s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Turcia care a prezentat... |
| | Prins conducând o mașină cu numere de înmatriculare expirate | La data de 22 octombrie 2022, politstii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit, pentru control, pe D.J. 208 C, în localitatea... |
| | Înscrieri pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă. Vezi condițiile | 300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel... |
| | Femeie dată dispărută. Cine a văzut-o, să anunțe poliția! | La data de 23 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 59 de ani, din comuna Durnești,... |
| | Prejudiciu de 73.000 de lei, recuperat de către polițiști în urma unei percheziții | La data de 22 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au pus în executare o percheziție domiciliară, la locuința... |
| | Material lemnos confiscat de către polițiștii dorohoieni | La data de 21 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 298,... |
| | Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi s-a îmbogățit cultural - FOTOGALERIE | În ceasul zilelor de toamnă, când gradele de afară coboară până în inima pământului, oamenii își găsesc Acasă locul cald, confortabil și... |
|
|
| Vino în echipa JANDARMERIEI! | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române. |
|
|
| Dumnezeu să îl odihnească! |
|
|
| SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA - TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC PENTRU PRODUSE ALIMENTARE ȘI MESE CALDE | Sprijinul material pentru categoriile de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta Ordonanţă de urgenţă nr. 63 din 9 mai 2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe... |
|
|
| Bunuri recuperate de către polițiști, în urma unei percheziții domiciliare | Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, comisă la data de 27 septembrie 2022, de la locuința unui bărbat, din localitatea Chișcăreni, constând în sustragerea mai multor unelte electrice, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, au pus în executare un mandat... |
|
|
| Polițiștii au fost în vizită la Școala nr. 6 din municipiul Botoșani - FOTO | Astăzi, 20 octombrie 2022, polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat o activitate informativ-preventivă, cu elevii clasei pregătitoare ”Licuricii”, din cadrul Școlii Gimnazială nr. 6 Grigore Antipa, Botoșani. |
|
|
| Lucian Trufin anunță înființarea a 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în Botoșani. „Cele mai frumoase vorbe sunt faptele” | În județul Botoșani vor fi înființate 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în valoare de peste 3 milioane de euro, în urma suplimentării programului național aflat în derulare pe această linie. Investiția a fost obținută prin eforturile comune depuse de autoritățile județene și senatorul PSD Lucian Trufin, care a vorbit... |
|
|
| Dorea să ajungă în Franţa cu paşaportul consăteanului şi s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document de identitate care nu-i aparţine. |
|
|
| Tabăra de artă fotografică Căutându-l pe Eminescu. Ediția a VII-a | Îl poți căuta pe Eminescu în poezia sa antumă sau postumă, în proză, în articolele din „Curierul de Iași”, „Timpul” sau „Fântâna Blanduziei”, îl poți căuta în documente de epocă, în manuscrise, în amintirile celor care l-au cunoscut, în fotografii și picturi. |
|
|
| Prins fără permis la volan, a încercat să fugă. A fost imobilizat de către polițiști | La data de 19 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 282, în localitatea Todireni, un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Albești, care în momentul în care a coborât din autoturism, a încercat să fugă, însă a fost prins și imobilizat... |
|
|
| Deținătorii de câini periculoși și agresivi din comuna Roma, verificați de către polițiști | La data de 18 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Roma au organizat o acțiune, pentru verificarea modului de respectare a legislației privind regimul de deținere al câinilor periculoși și agresivi, precum și a condițiilor de întreținere a acestora.... |
|
|
| Lemne fără documente, confiscate de către polițiști | La data de 17 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul communal, din localitatea Bălușeni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Cristești, care transporta material lemons. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI SPAȚII (domeniul PUBLIC) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| 900 de articole pirotehnice, țigări și alcool, confiscate de polițiștii din Darabani, în urma unei percheziții domiciliare | Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, la data de 16 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unei persoane, de 69 de... |
|
|
| Alexandra Huțu: „Din 1 noiembrie se lansează Programul de conectare la alimentare cu apă și canalizare pentru accesul la utilități al persoanelor cu venituri mici” | Administrația Fondului pentru mediu a anunțat public în urmă cu o zi lansarea primei etape din Programul Național de Redresare și Reziliență privind managementul apei, respectiv alocarea de fonduri pentru realizarea conectărilor la apă și canalizare publică a locuințelor familiilor și persoanelor care în prezent nu au acces la aceste... |
|
|
| Accident rutier cu două șoferițe | Două șoferițe, ambele în vârstă de 19 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, seara trecută, pe raza orașului Săveni. Una dintre tinere a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieși din mașină. |
|
|
| Tânăr reținut pentru că a încercat să sustragă bunuri de la o persoană fără adăpost | La data de 14 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la furt calificat. |
|
|
| Bărbat arestat preventiv pentru faptul că nu a respectat obligațiile controlului judiciar | La data de 14 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 9 Vlăsinești, au pus în executare un mandat de arestare emis de Judecătoria Săveni, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Vlăsinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești. |
|
|
| Bărbat din Pădureni preluat de la Dorohoi cu elicopterul SMURD. Acesta a suferit un infarct - FOTO&VIDEO | Elicopterul SMURD a fost chemat astăzi la Dorohoi pentru a transporta la Iași un pacient care a suferit un infarct miocardic. |
|
|
| Soț și soție spitalizați, cu arsuri pe față și mâini, în urma unui incendiu care le-a distrus casa | Două persoane, soț și soție, de 80 respectiv 76 de ani, au ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini, în urma unui incendiu care le-a cuprins casa. |
|
|
| Armă neletală descoperită de către polițiști în timpul unei percheziții domiciliare | Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, la data de 12 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei,... |
|
|
| Activități pentru prevenirea consumului de droguri organizate de către polițiști | La data de 12 octombrie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani au desfășurat activități preventiv-educative, cu elevii clasei a IX-a, ai Colegiului Economic ”Octav Onicescu”. |
|
|
| O casă a ars ca o torță din cauza unei butelii care a explodat! NU verificați cu flacără etanșeitatea buteliei, garniturilor sau a furtunului! - VIDEO | O casă din localitatea Hlipiceni a luat foc, în această după-amiază, după ce proprietarul a verificat cu un chibrit aprins dacă sunt scăpări de gaze de la o butelie abia montată. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 372 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|