Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals. |
| Cetăţean român depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care conducea un autoturism radiat din circulație. |
| Permis de conducere fals, descoperit la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Rusia, despre care există suspiciuni că ar fi fals. |
| Asigurare falsă, descoperită de polițiștii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, pentru autoturismul la volanul căruia se afla, o asigurare tip “carte verde” falsă. |
| |
Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean care a prezentat... |
| Ucrainean prins la frontieră cu permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean ucrainean... |
| DOROHOI: Botoşănean depistat la volan, fără permis | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic la... |
| | El este militarul care a fost ucis, ieri, în Afganistan, în explozia din Kabul | Militarul român care şi-a pierdut viaţa ieri, 5 septembrie, în Afganistan este caporalul cls. a III-a Cipirian-Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția... |
| | Bărbat prins băut la volan de către poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi... |
| Depistat la volan fără permis, s-a prezentat drept altă persoană | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a fost... |
| Accident mortal la Carasa | Un cumplit accident de circulaţie a avut loc ieri după-amiază în judeţul Botoşani, când un bărbat a murit, unul a fost grav rănit şi alte două... |
| | Fără permis la volan | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova care... |
|
|
| La volan, fără permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere. |
|
|
| Tânăr depistat de poliţiştii de frontieră la volanul unui autoturism neînmatriculat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galaţi efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autovehicul cu numere de înmatriculare expirate.
|
|
|
| Tânără depistată de poliţiştii de frontieră dorohoieni la volanul unui autoturism „expirat” | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la o tânără care conducea un autovehicul cu numere de înmatriculare expirate. |
|
|
| Dorohoi: Tânăr depistat la volanul unui autoturism fără numere de înmatriculare | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, judetul Botosani, efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un autovehicul fără numere de înmatriculare. |
|
|
| Autoturism de lux căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră | Poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat un cetățean român, la volanul unui autoturism marca Mercedes S350 L SE Line Bluetec ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Marea Britanie. |
|
|
| Dorohoi - Bărbat din Neamţ prins băut la volan pe Bulevardul Victoriei | La data de 27 ianuarie, în jurul orei 04.00, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 35 de ani, din comuna Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Șofer sub influenţa băuturilor alcoolice, depistat de polițiștii de frontieră dorohoieni la volanul unui Mereceds Benz | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, deși emana halenă alcoolică. |
|
|
| Trei personae rănite la Ipoteşti, după ce s-au răsturnat cu maşina pe câmp | Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat pe câmp. |
|
|
| Bărbat rănit după ce a intrat cu tractorul într-un copac | Un bărbat a ajuns, miercuri, la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Acesta se afla la volanul unui tractor şi la un moment dat a pierdut controlul volanului şi s-a izbit într-un copac. |
|
|
| Băut la volan, a tamponat o maşină | La data de 9 ianuarie, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada O. Onicescu , dinspre Calea Naţională spre strada Primăverii, ajuns la intersecţia cu Bulevardul Mihai Eminescu, nu păstrează distanţa corespunzătoare faţă de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, care se afla... |
|
|
| Şofer din Coşula prins băut la volan pe raza localităţii Huţani | La data de 8 ianuarie, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din localitatea Coşula, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe raza localităţii Huţani. |
|
|
| OPINII - Celălalt stat | Văd extrem de multă lume confuză în faţa a ceea ce generic este numit „stat paralel” sau „stat subteran”. În timp ce unii - din naivitate sau ticăloşie - îi neagă existenţa, alţii se simt exasperaţi, sufocaţi de el, astfel încât uneori realmente simt nevoia să urle. Care să fie adevărul? În ce tabără ar trebui să ne situăm?... |
|
|
| Sute de comprimate cu substanţe anabolizante, descoperite la Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un spaţiu special amenajat într-un autoturism, 600 comprimate substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008. |
|
|
| Autoturism neînmatriculat, depistat la Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut au depistat în trafic un cetățean român aflat la volanul unui autoturism radiat din circulaţie.
|
|
|
| Bărbat din Mihăileni prins băut la volan | La data de 13 noiembrie, în jurul orei 01.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitatea Mihăileni, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul judeţean DJ 291 B. |
|
|
| Semiremorcă radiată din circulaţie din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat de cetățenie R. Moldova care se afla la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă. Cea din urmă era radiată din circulaţie de autorităţile din Germania. |
|
|
| Autoturisme radiate din circulaţie, descoperite la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la mai mulţi cetăţeni, care au fost identificaţi la controlul de frontieră la volanul unor mijloace de transport radiate din circulaţie. |
|
|
| Tânăr de 19 ani prins băut la volan | La data de 29 octombrie, în jurul orei 06.30, a fost depistat în trafic un bărbat de 19 ani, din oraşul Săveni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani. |
|
|
| Ţigări de contrabandă găsite într-un BMW la Rădăuţi Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat sub bancheta unui autoturism 8600 ţigarete marca Ashima, în valoare de 4891 lei. |
|
|
| Paşaport fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un paşaport biometric fals, pe care un bărbat din Republica Moldova urma să îl transporte în Anglia, în schimbul unei sume de bani. |
|
|
| Camioane radiate din circulaţie din Lituania, oprite la Stânca, din drumul spre Moldova | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni moldoveni, angajaţi ai unei firme de transport din Republica Moldova, care au fost identificaţi la controlul de frontieră la volanul unor camioane radiate din circulaţie. |
|
|
| Consumul de alcool la volan le-a adus dosare penale | Duminică, 3 septembrie, în jurul orei 07.40, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani din localitatea Pădureni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareş din municipiul Botoşani. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 367 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 363 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|