| Pompier dorohoian decedat astăzi dimineață, la doar 45 de ani. Mesajul colegilor la vestea tragică | A luptat până în ultima clipă ... a vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat în Împărăția Cerurilor, mult prea devreme ... |
| | Spitalul Municipal Dorohoi ANGAJEAZĂ asistenți medicali. Vezi condițiile de concurs! | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul în municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei, nr. 75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
| | Bărbat dat dispărut de către familie. Polițiștii cer sprijinul populației | La data de 28 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 69 de ani, din comuna Frumușica, a părăsit domiciliul, la data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 17:00, iar până în prezent nu a revenit. |
| | Femeie gasită moartă într-un pârâu. Ea fusese dată dispărută în urmă cu câteva zile | O femeie în vârstă de 76 de ani, din comuna Tudora, a fost găsită decedată, vineri, într-un pârâu din localitate, de către polițiști. |
| |
| Zilele Eminescu, ediția ianuarie 2015, la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în... |
| | Pisoi salvat de pompieri dintr-un tei, de la înălțimea de opt metri - FOTO | Speriat și obosit după ce și-a petrecut toată ziua într-un tei, la aproximativ opt metri înălțime. Așa a fost găsit un pui de pisică de pompieri... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE DIN PERIOADA 6 - 8 IANUARIE 2023! | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 6 - 8 IANUARIE 2023! |
| | ACTUALIZARE - Bătrân din Broscăuți, plecat către o unitate medicală din Dorohoi, dat dispărut de familie - Bătrânul a fost găsit. Nu a fost victima vreunei infracțiuni! | Astăzi, 4 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 79 de ani, din... |
| | Mesaj de condoleanțe din partea cadrelor medicale ale Spitalului Municipal Dorohoi |
| | De Crăciun, pompierii vor fi la datorie | Pompierii botoșăneni vor fi la datorie și în perioada 24-27 decembrie a.c.. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în... |
| | Familie cu șase copii, rămasă fără casă în urma unui incendiu, ajutată de jandarmi și educatoare - FOTO | Miercuri după-amiază, jandarmii au vizitat o familie din comuna Coșula, împreună cu doamnele educatoare de la Grădinița cu program prelungit nr.... |
| | CINEMA MELODIA - FILMELE SĂPTĂMÂNII 23 - 29 decembrie 2022 | VEZI FILMELE CARE VOR RULA ÎN PERIOADA 23 - 29 DECEMBRIE 2022! |
|
|
| Incendiu de amploare la Botoșani. O casă și două mașini mistuite de flăcări - VIDEO&FOTOGALERIE | O familie cu patru copii din municipiul Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, pe strada Popa Șapcă. |
|
|
| Femeie plecată de acasă, dată dispărută de către familie! | Luni, 12 decembrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați că o femeie, de 54 de ani, din comuna Sulița, a părăsit în mod voluntar domiciliul, la data de 11 decembrie a.c., iar până la data sesizării nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Tânăr plecat în Germania din septembrie, dat dispărut de către familie |
|
|
| Comunicat: S.O.S. transmis de U.S.R. Flămânzi pentru sănătatea concetățenilor | Orașul Răscoalei se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește serviciile de medicină de familie. Decesul și ieșirea la pensie a unora dintre medicii din oraș, dar și modul în care a fost organizat sistemul medical în ultimii ani, vor duce ca sănătatea celor peste 10000 de locuitori să rămână în grija unui singur medic de... |
|
|
| Femeia dată dispărută în această după amiază a fost găsită! | Polițiștii botoșăneni au comunicat în urmă cu puțin timp că femeia care a fost dată dispărută de către familie a fost găsită. |
|
|
| Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție | La data de 29 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de proecție, violență în familie, distrugere, amenințare și... |
|
|
| Femeie din Curtești, plecată de acasă, dată dispărută de către familie! | Astăzi, 30 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 66 de ani, din comuna Curtești, a părăsit domiciliu, în mod voluntar, în aceeași zi, în jurul orei 06:30, iar până în acest moment nu a revenit. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe din partea conducerii CSM Box Dorohoi la moartea antrenorului coordonator Savin Duțu |
|
|
| Tragic! Femeia din Botoșani dată dispărută a fost găsită. Decedată! | Femeia din municipiul Botoșani, dată dispărută de către autorități în cursul zilei de astăzi a fost găsită fără suflare. |
|
|
| Bărbat reținut după ce și-a lovit fratele cu bâta. Pentru reținere polițistul a folosit armamentul din dotare | La data de 24 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din comuna Tudora, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. |
|
|
| Alexandra Huțu: „Din 5 decembrie se pot depune la Ministerul Familiei cererile pentru includerea în Programul național de susţinere a natalităţii" | „Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a anunțat că pe 5 decembrie va fi deschiderea oficială a programlui de fertilizare pentru susținerea cuplurilor și femeilor singure care doresc să aibă copii. Așa cum am promis în urmă cu două săptămâni am revenit cu detaliile privind lansarea acestui program de stimulare a natalității.... |
|
|
| În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie! | Direcția de Asistență Socială Dorohoi, stabilește cetățenilor din Municipiul Dorohoi, dreptul la beneficii legale pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe din partea primarului Dorin Alexandrescu la decesul artistului plastic Aurelian Antal | Cu profundă tristețe am primit vestea plecării la cele veșnice a celui care a fost Aurelian Antal - personalitate a artei plastice, om deosebit, Cetățean de onoare al municipiului Dorohoi. |
|
|
| DAS Dorohoi – Începe distribuirea ajutoarelor cu produse alimentare, din cadrul programului POAD | Municipiul Dorohoi prin Direcţia de Asistentă Socială, aduce la cunoștința beneficiarilor că începând cu data de 17.11.2022, distribuirea ajutoarelor constând în pachete cu produse alimentare, pe listele inițiale, din cadrul programului POAD, se face în incinta fostei unităti militare de la Brazi ( corp clădire C8) din strada 1 Decembrie... |
|
|
| Alexandra Huțu: „Începe programul de stimulare a natalității prin decontarea procedurilor de fertilizare: sprijin de 15000 de lei pentru femeile între 20 și 45 de ani” | Regulamentul programului social de creștere a natalității a fost publicat pentru consultare, iar timp de 10 zile cei interesați pot trimite orice sugestie cu privire la acest regulament. Ulterior, Ministerul Familiei va anunța data deschiderii înscrierilor, dar până atunci tinerii își pot pregăti dosarele. |
|
|
| Marinarii militari promovează cariera militară la Dorohoi, Darabani și Botoșani! | Forțele Navale Române desfășoară, în perioada 8-10 noiembrie, o campanie de promovare a carierei militare în județul Botoșani, pentru a prezenta elevilor de gimnaziu și liceu ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ și formare profesională din Constanța și Mangalia. |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi s-a îmbogățit cultural - FOTOGALERIE | În ceasul zilelor de toamnă, când gradele de afară coboară până în inima pământului, oamenii își găsesc Acasă locul cald, confortabil și bine plăcut. Lângă cei dragi împărtășim poveștile, impresiile și emoțiile. Pentru cine este plecat în lumea dorului necurprins, lăsăm în locul lor o stea luminoasă de pe bolta cerească,... |
|
|
| SPRIJIN PENTRU ROMÂNIA - TICHETE SOCIALE PE SUPORT ELECTRONIC PENTRU PRODUSE ALIMENTARE ȘI MESE CALDE | Sprijinul material pentru categoriile de persoane vulnerabile prevăzute de prezenta Ordonanţă de urgenţă nr. 63 din 9 mai 2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă, suportate parțial din fonduri externe... |
|
|
| UMANITAR - Viața unei tinere de 17ani atârnă de un fir de ață. Andreea strigă după ajutor! | 2,7 milioane de oameni din Uniunea Europeană au fost diagnosticate cu cancer, într-un singur an. 1,3 milioane au murit din această cauză. Un studiu publicat în The Lancet arată că incidența cazurilor de cancer la adolescenți și adulți tineri (15-39 de ani) este de aproximativ 1,19 milioane. Statistici, veți spune! Nu și când printre cifre se... |
|
|
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal Dorohoi | Spitalul Municipal Dorohoi anunţă alăturarea în echipa sa medicală a încă doi medici specialişti care au ocupat posturile prin examen. |
|
|
| DOROHOI - În atenţia cetaţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinței | ... |
|
|
| În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, solicitanţi de ajutoare pentru încălzirea locuinţei | Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi anuntă că începând cu data de 10.10.2022 la sediul Biroul de Beneficii sociale din str. Dumitru Furtuna, Nr. 14, se primesc formularele de cerere-declaraţie pe propria răspundere în vederea acordarii ajutoarelor pentru încalzirea locuinţei pentru perioada sezonului rece: noiembrie 2022 - martie 2023.... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 372 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 371 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 369 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 354 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|