Pescari sancţionaţi pentru nerespectarea perioadei de prohibiţie | În luna mai a.c., jandarmii au axecutat două acțiuni pe râul Prut, care au vizat respectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura, în cooperare cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. |
| | 400 kg de tutun pentru narghilea ascunse într-un autocar | În P.T.F. Albiţa, echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit, ascunse în diverse spații dintr-un autocar, 400 kg de tutun aromat pentru narghilea.
|
| | Lemne fără documente, confiscate de poliţişti | La data de 13 mai, orele 18:00, A.D. de 64 de ani, din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani. |
| | Deputatul PSD Răzvan Rotaru va cere sancționarea ziaristului din Suceava care i-a jignit pe botoșăneni | Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat joi că va formula o plângere către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva ziaristului din Suceava care a făcut remarci degradante cu privire la comunitatea botoșăneană. |
| |
| Deputatul PSD Răzvan Rotaru va cere sancționarea ziaristului din Suceava care i-a jignit pe botoșăneni | Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat joi că va formula o plângere către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva ziaristului... |
| | Material lemnos fără documente legale, confiscat de poliţişti | La data de 10 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice ,împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Botoşani,... |
| | 37.000 euro ascunşi în bagajele unei tinere din Bucureşti, descoperiţi de poliţiştii de frontieră | Echipa comună de control de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița a descoperit, ascunsa in bagajele personale ale unei tinere din Bucuresti, suma... |
| | Transport ilegal de material lemnos depistat de poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat o autoutilitară marca Mercedes Benz, care transporta material... |
| Prins cu Marlboro de contrabandă la Vama Stânca - FOTO | La Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, echipa comună de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în locuri special amenajate în bara spate,... |
| | Material lemnos confiscat de poliţiştii botoşăneni | La data de 26 aprilie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoșani au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii... |
| | Autoturisme „blindate” cu ţigări de contrabandă depistate la frontieră | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au confiscat 62.380 ţigarete de contrabandă ascunse sub scaunele și bancheta unui autoturism şi în podeaua... |
| | Consum de băuturi alcoolice sancționat de jandarmi | Consumul de băuturi alcoolice le-a purtat ghinion unor botoșăneni, care au fost sancționați contravențional de jandarmi în prima zi a week-end-ului... |
|
|
| Marius Budăi: „Prin legea prevenției peste 75 de milioane de euro pe an vor rămâne în buzunarele antreprenorilor români” |
„Prin legea prevenției peste 75 de milioane de euro pe an vor rămâne în buzunarele antreprenorilor români. În urma răspunsurilor pe care le-am primit la o serie de întrebări trimise către ministerele care asigură cadrul legal pentru funcționarea activității agenților economici din țara noastră am constatat că au fost aplicate... |
|
|
| Aproape 300 de şoferi verificaţi cu etilotestul în trei zile | În perioada 24-27.03.2017, poliţiştii botoşăneni au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. |
|
|
| Sancțiuni pe linie silvică aplicate de jandarmi | Jandarmii botoșăneni au aplicat amenzi în valoare de 20000 de lei, în urma unei acțiuni pe linie silvică executate sâmbătă, 18 martie a.c., la târgul săptămânal organizat în comuna Copălău. |
|
|
| Zi cu ghinion pentru un cetăţean din Republica Moldova | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit ascunse într-un loc special amenajat în bara de protecţie faţă a unui autoturism condus de un cetăţean din Republica Moldova, 2.600 ţigarete de contrabandă, în valoare totală de 1500 lei. |
|
|
| Scandalagii sancționați de jandarmi | Amenzi în valoare de 800 de lei au primit trei bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice, care în seara zilei de joi, 09 martie, nu au avut ceva mai bun de făcut decât să adreseze injurii celor care treceau prin apropierea intersecției străzilor Octav Onicescu și Pacea și să tulbure liniștea publică prin larma făcută. |
|
|
| Autoturisme „blindate” cu ţigări de contrabandă depistate la Horlăceni, Bucecea şi Lunca - FOTO | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit, ascunse în trei autoturisme conduse de cetăţeni români, 7.580 ţigarete de contrabandă, în valoare totală de 3600 lei. |
|
|
| Rezervor „alimentat” cu ţigări de contrabandă | Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut împreună cu lucrători vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul unui autoturism, 8.200 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 4.700 lei. |
|
|
| DAS Dorohoi: În atenţia cetăţenilor Municipiului Dorohoi, titulari de beneficii sociale |
Având în vedere modificările legislative, privind majorarea veniturilor (salarii, pensii, indemnizație lunară pentru pentru creșterea copilului, stimulent de inserție, etc.), reamintim titularilor de beneficii sociale - alocaţie pentru susţinerea familiei, venit minim garantat, ajutor pentru încălzirea locuinţei, obligativitatea... |
|
|
| Ţigări de contrabandă ascunse în butelia de gaz a unui autoturism - FOTO | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse într-un spațiu special amenajat în butelia de gaz a unui autoturism, aproximativ 16.500 ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova. |
|
|
| Amenzi mai mari pentru şoferi de la 1 februarie | În prezent, un punct-amendă este 125 de lei, dar de la 1 februarie acesta va creşte până la 145 de lei. |
|
|
| Audi ticsit cu ţigări de contrabandă - FOTOGALERIE | Echipa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit peste 1.000 pachete de ţigări cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în diferite spații, într-un autoturism marca Audi, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră. |
|
|
| Femeie din Republica Moldova depistată cu ședere ilegală în Botoșani | Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Botoşani au desfăşurat, la data de 31 decembrie 2016, o acţiune pe linia combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă. |
|
|
| Cetățean moldovean depistat cu ședere ilegală în Botoșani | Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au |
|
|
| Țigări ascunse în componentele unui autoturism, descoperite la Rădăuţi Prut | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 5900 țigarete, pe care un bărbat cu dublă cetățenie română – R. Moldova, intenționa să le introducă ilegal în România, ascunse în diferite componente ale autoturismului pe care îl conducea. |
|
|
| Conflict spontan aplanat de jandarmi | Un gest cu mâna făcut în glumă s-a terminat în mod neplăcut pentru un tânăr de 27 de ani, care s-a ales cu un pumn în față. |
|
|
| „FOC DE ARTIFICII” - 2016 - REGIMUL OBIECTELOR PIROTEHNICE | În perioada 15 noiembrie a.c. – 03 ianuarie 2017, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă. Sunt vizate atât combaterea comerţului ilegal cu articole pirotehnice, cât şi folosirea... |
|
|
| Peste 7.500 ţigarete ascunse, depistate la controlul de frontieră | Echipele comune de control din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Sculeni şi Albiţa au descoperit 7.580 ţigarete pe care trei bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară prin sustragerea de la controlul de frontieră. |
|
|
| Meci de handbal la Sala Polivalentă vegheat de jandarmi | 30 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul de handbal disputat de echipele C.S.U. Suceava și C.S.M. Focșani la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă” din municipiul Botoșani, în seara zilei de miercuri, 12 octombrie a.c., începând cu ora 18.00. |
|
|
| Sancțiuni aplicate de jandarmi la legea fumatului | Șase botoșăneni care au încălcat reglementările legale privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun au fost sancționați contravențional de jandarmii botoșăneni. |
|
|
| 39 de sancţiuni contravenţionale aplicate de jandarmi în ultima zi a săptămânii trecute | În ultima zi a week-end-ului care s-a încheiat, jandarmii botoşăneni au aplicat nu mai puţin de 39 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcări ale prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ sau pe linie silvică. |
|
|
| Sancțiuni aplicate de jandarmi în ultima zi de week-end | Ultima zi a săptămânii care s-a încheiat va scoate din buzunarele câtorva botoșăneni suma de 9700 de lei, în urma amenzilor primite de la jandarmi pentru fapte de încălcare a ordinii și liniștii publice, a legislației privind actele de comerț sau a legii privind desfășurarea activităților de picnic. |
|
|
| Cetățeni moldoveni depistați cu ședere ilegală în Botoșani | Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au desfăşurat, la data de 01 septembrie a.c., o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a traficului de migranţi, pe raza de competenţă. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 391 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 381 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 377 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|