| Sunați la 112 dacă o vedeți pe Mirabela! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 16 ani, din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul în cursul zilei de 25 iunie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
| | DAS Dorohoi angajează patru medici școlari | ANUNȚ privind organizarea concursului în vederea ocupării a 4 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumatate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare. |
| | Bărbat plecat la muncă în Cehia dat dispărut | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 56 de ani, din comuna Mihai Eminescu, care în luna noiembrie 2023 a părăsit domiciliul pentru a se deplasa în Cehia, la muncă. |
| | Mall-ul din Botoșani evacuat din cauza unei posibile scurgeri de gaze - FOTO | Peste 300 de persoane au fost evacuate din mall-ul din municipiul Botoșani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze. Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. |
| |
| Minoră din Hilișeu Horia dată dispărută de către familie | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 17 ani, din comuna Hilișeu Horia, care a părăsit domiciliul în... |
| | Mașină făcută scrum, într-o localitate din județ, în urma unui incendiu provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit | O mașină parcată într-o gospodărie din localitatea Chiscovata a luat foc, în această dimineață. Flăcările au observate de proprietar, care a... |
| | Femeie de 37 de ani, plecată în Franța, dată dispărută | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 37 de ani, care la data de 11 iunie a.c. a părăsit domiciliul din... |
| | Post de îngrijitor scos la concurs la Jandarmeria Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de muncitor necalificat - îngrijitor, pe perioadă... |
| | Jandarmii la datorie mîine, de Ziua Eroilor, la diverse manifestări ce se vor desfășura în județ | În ziua de joi, 13 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în vederea desfășurării în siguranță a manifestărilor cultural-artistice... |
| | COD PORTOCALIU în această seară pentru Vorona, Corni, Tudora, Cristești și Curtești | ... |
| | DOROHOI - COD PORTOCALIU de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt puternic pentru Dorohoi și alte 25 de comune din vecinătate. Populația a fost alerată prin sistemul RO-ALERT |
| | Jandarmeria Botoșani angajează bucătar | ... |
|
|
| CJSU Botoșani: Măsuri dispuse la nivelul județului Botoșani pentru prevenirea unor situații de urgență, pe fondul instituirii codului portocaliu - FOTO | În contextul codului portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, membrii Comitetului Județean pentru Situații Urgență Botoșani cu responsabilități în gestionarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pentru adoptarea unor măsuri în vederea prevenirii apariției... |
|
|
| COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani. Sunt așteptate vijelii puternice, grindină, averse torențiale | Județul Botoșani se va afla sub o avertizare meteorologică tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, de astăzi, de la ora 15:00, până la ora 23:00. |
|
|
| Bărbat plecat de trei ani în Germania este dat acum dispărut | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 55 de ani, din comuna Cristinești, care în anul 2021 a părăsit domiciliul pentru a pleca în Germnaia, păstrând în mod constant legătura în familia. |
|
|
| Pericol de explozie eliminat de către pompierii dorohoieni, la un incendiu izbucnit la Șendriceni | Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. O bucătărie de vară a luat foc, cel mai probabil, de la jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. Când au observat flăcările, proprietarii au sunat după ajutor la 112. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri intravilane | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor: |
|
|
| COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru comunele Vorona și Tudora |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în cadrul planului BLOCADA, în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Femeie din Botoșani dată dispărută. A plecat de acasă astăzi dimineață și până acum nu a revenit | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 71 de ani, din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul astăzi, în jurul orei 06:30, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni, însoțiți de câinele Pih, în mijlocul elevilor școlii „Sfânta Maria” din Botoșani„ | În această dimineață, jandarmii botoșăneni au ,,profitat" de invitația conducerii Școlii Gimnaziale ,,Sfânta Maria" Botoșani și au discutat cu elevii pe marginea unor subiecte de interes privind siguranța în școală, consumul de substanțe cu efect psihoactiv, prevenirea implicării în fapte antisociale și consecințele nerespectării... |
|
|
| Fetiță de opt ani dată dispărută vineri seară. A plecat la o rudă și nu a mai revenit acasă | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 8 ani, din satul Jijia, comuna Albești, care în jurul orei 20:00 a părăsit domiciliul pentru a se deplasa la o rudă, care locuiește in apropiere, iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| DAS Dorohoi angajează patru medici școlari | Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării a 4 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumatate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare |
|
|
| Prevenirea furturilor din locuințe – Tema zilei a patra din Săptămâna prevenirii criminalității | În perioada 20-24 iunie a.c, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. |
|
|
| Minoră din Draxini dată dispărută. Anunțați autoritățile dacă o vedeți! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 13 ani, din sat Draxini, comuna Bălușeni, care astăzi, în jurul orei 7:00, a părăsit domiciliul pentru a se deplasa la școală, însă până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Proiectil perforant descoperit la un centru de colectare a fierului vechi din Botoșani | Un proiectil perforant a fost descoperit, astăzi, la un centru de colectare a fierului vechi din municipiul Botoșani. Un angajat a observat obiectul pe rampa de sortare a deșeurilor feroase. Acesta și-a dat seama că ar putea să fie muniție neexplodată și a cerut ajutorul autorităților. |
|
|
| Exercițiu de antrenament, organizat la Botoșani, pentru polițiștii din cadrul structurilor de intervenție din nouă județe și Republica Moldova - FOTO | Începând de astăzi, aproximativ 100 de polițiști din cadrul structurilor de intervenție din județele Botoșani, Suceava, Maramureș, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bacău, București și din Republica Moldova participă la exercițiul de antrenament integrat organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani în colaborare cu Inspectoratul... |
|
|
| Tânără căutată cu ajutorul poliției, după ce a fost dată dispărută de către familie | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 17 de ani, din satul Călugăreni Noi, comuna Ungureni, care a părăsit domiciliul la data de 18 mai a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Gest de omenie făcut de doi polițiști pentru o bătrână din județ - FOTO | La data de 18 mai a.c., o bătrână, de 80 de ani, din județul Botoșani a apelat 112 pentru a sesiza că nu mai știe nimic de fiul său și că nu l-a mai văzut de ceva timp. |
|
|
| Tânără din Hilișeu Horia dată dispărută! | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 31 de ani, din satul și comuna Hilișeu Horia, care a părăsit domiciliul la data de 15 mai a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Panică într-un bloc din Botoșani în urma unui incendiu izbucnit la subsol | Panică, în această după-amiază, pe scara unui bloc de pe Aleea Arcului din municipiul Botoșani, după ce la subsol a izbucnit un incendiu. |
|
|
| Incendiu în satul Poiana, comuna Brăești | Un incendiu violent a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din localitatea Poiana, comuna Brăești. Un foc aprins pentru distrugerea deșeurilor, lăsat nesupravegheat, s-a extins la depozitul de lemne. Îngrijorat că flăcările ar putea să ajungă la casă și celelalte contrucții, proprietarul a sunat după ajutor, la 112. |
|
|
| O oală cu mâncare uitată în cuptor, care a produs un fum dens, a provocat panică în rândul locatarilor unui bloc din Botoșani | Fumul dens a alertat, în această după-amiază, locatarii unui bloc de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani. Când și-au dat seama că ar putea să fie vorba despre un incendiu izbucnit într-un apartament situat la parter, vecinii au sunat la 112. Îngrijorarea acestora era și mai mare pentru că proprietara nu răspundea la ușă.... |
|
|
| Intervenții ale polițiștilor botoșăneni, în Dorohoi, Săveni, Darabani și Bucecea, în cadrul acțiunii BLOCADA | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 39 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 601 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 363 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 363 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 361 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|