| Ședință la Prefectură pentru evaluarea și prezentarea măsurilor necesare gestionării epidemiei de COVID-19 | Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, la sediul Instituției Prefectului, în sala Ștefan Luchian, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor necesare pentru gestionarea epidemiei de COVID-19. |
| | Mamele și nou-născuții din familii vulnerabile beneficiază de sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală | Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a anunțat astăzi că a fost adoptat de către Guvern actul normativ care prevede măsuri concrete pentru susținerea mamelor și nou-născuților care provin din medii defavorizate și au nevoie în primul rând de produse pentru îngrijire, cât și de consiliere în alăptare, educație sanitară... |
| | 62 de misiuni ale pompierilor în acest sfarșit de săptămână. Incendiu puternic la Broscăuți - FOTO | Pompierii din județul Botoșani au avut 62 de misiuni de protejare a vieții, mediului și valorilor materiale, în acest sfârșit de săptămână. |
| | Administrația Piețelor și Oborului Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI spații/terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
| |
| Drumurile care leagă Dorohoiul de Racovăț, Botoșani și Suceava, în atenția autorităților, în contextul redeschiderii vămii de la Racovăț | Autoritățile județene din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București... |
| | Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni. Amenzi în valoare de 42.000 de lei | În zilele de 2 și 3 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au desfășurat acțiuni în întreg județul, pentru asigurarea unui climat de ordine și... |
| | Avertisment al pompierilor pe timpul campaniei agricole de recoltare a cerealelor | Campanie de recoltare a cerealelor este în plină desfășurare și de aceea este foarte important ca pe timpul efectuării acestei activități să fie... |
| | AJOFM Botoșani - În atenţia absolvenţilor promoția 2022! | Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze... |
| | Dan Șlincu: „PSD vine cu măsuri concrete în Parlament și în Guvern pentru a susține populația să facă față situației actuale” | „PSD își respectă angajamentele și implementează fiecare măsură inclusă în pachetul „Sprijin pentru România” de care vor beneficia 3 milioane... |
| | Acțiuni antibraconaj executate de către jandarmii botoșăneni pe râul Prut și acumulările Bucecea și Rogojești | În minivacanța de Rusalii, pe lângă misiunile de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările religioase cu participare numeroasă... |
| | Proiecte de alimentare cu gaz de peste 200 milioane de lei, aprobate pentru comune botoșănene | Proiectele de alimentare cu gaze naturale a trei comunități botoșănene vor fi finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel... |
| | Deputatul Alexandra Huțu: „La șase luni de când a intrat la guvernare, PSD a venit în fața românilor cu un bilanț sincer și argumentat” | Partidul Social Democrat a prezentat ieri la Palatul Parlamentului bilanțul primelor 6 luni de guvernare. În cadrul evenimentului au fost detaliate măsurile... |
|
|
| DAS Dorohoi – Ajutoare financiare de urgență, de la Guvern, pentru trei familii din Dorohoi | Conform HG nr.627 din 11.05.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. MO nr. 479 din 13.05.2022, pentru municipiul Dorohoi au fost aprobate un număr de 3 dosare în sumă totală de 6500 lei, dintr-un număr total de 6 de dosare aprobate pentru județul Botoșani, privind acordarea unor ajutoare de urgență guvernamentale, din creditele bugetare... |
|
|
| Dan Șlincu: „PSD a propus noi stimulente financiare pentru combaterea scumpirilor începând cu 1 iulie 2022” | „La inițiativa PSD, coaliția de guvernare va implementa un nou pachet de măsuri pentru sprijinirea populației și accelerarea absorbției fondurilor europene în valoare de 1,1 miliarde de euro. Așa cum au procedat de fiecare dată în cele 6 luni de guvernare, miniștrii și parlamentarii social-democrați au venit permanent cu soluții concrete... |
|
|
| 25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual | 7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori. |
|
|
| Creșteri de pensii și salarii promise de către Guvern | Coaliția de guvernare a decis, luni seară, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice, denumit “Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro, potrivit Guvernului României. Guvernanţii nu au precizat, însă, şi care sunt sursele de finaţare. |
|
|
| Comunicat USR Botoșani: PSD+PNL fac la Botoşani administraţie pe furiş. „Miroase de la o poştă a corupţie, incompetenţă şi practici nedemocratice” | Administraţia locală care conduce judeţul şi localităţile judeţului Botoşani a ajuns la o lipsă de transparenţă a propriei activităţi fără egal în ultima lungă perioadă de timp, iar situaţia, probabil, este la fel şi în alte judeţe ale ţării. Multe primării din judeţ, în frunte cu cele din municipii, dar şi cu Prefectura... |
|
|
| Întâlnire româno-ucraineană pentru redeschiderea Vămii Racovăț, desfășurată la Siret. A participat și primarul Alexandrescu - FOTOGALERIE | Autoritățile județene și locale din Botoşani și Suceava, autorități locale din regiunea ucraineană Cernăuți, reprezentanți ai guvernelor de la București și Kiev, ai diplomației și ai structurilor vamale din cele două state au participat, în această după amiază, la Siret, la o întâlnire menită să identifice soluțiile cele mai... |
|
|
| Lucian Trufin: Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene susține finanțarea externă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Țara de Sus” | Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, susține finanțarea externă a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ȚARA DE SUS”, dând asigurări că va include teritoriul în Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană, a anunțat senatorul botoșănean Lucian Trufin. |
|
|
| Primăria Dorohoi: Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| Sute de români cer azil la granița de sud a SUA susținând că Putin invadează România | Sute de cetățeni români au ajuns în ultimele două luni la granița de sud a Statelor Unite cu Mexicul, unde solicită azil pe motivul că Rusia invadează România, potrivit Breitbart News. |
|
|
| Bani nerambursabili pentru fermieri și procesatori | Senatorul Lucian Trufin îndeamnă fermierii, producătorii și procesatorii din județul Botoșani să acceseze schemele de sprijin financiar reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 61/2022, care are alocată un buget de 300 de milioane de euro în vederea susținerii sectorului agroalimentar. Ajutoarele de stat sunt consistente, iar apelurile... |
|
|
| Reprezentanții Avocatului Poporului vin mâine la Botoșani să acorde audiențe și să primească petiții de la cetățeni | În ziua de 10 mai 2022, începând cu ora 10.00, reprezentanții instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, vor acorda audienţe și vor primi petiții ale cetăţenilor județului Botoșani. |
|
|
| Ziua Europei, marcată la Instituția Prefectulu | Luni, începând cu ora 11.00, în clădirea Palatului Administrativ din Botoșani, în sala “Nicolae Iorga” se va desfășura o acțiune festivă prin care va fi evidențiată semnificația Zilei Europei, sărbătorită în data de 9 Mai. |
|
|
| Dezbatere despre voluntariat cu membrii clubului de jurnalism de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani | Sâmbătă, 7 mai, la clubul de jurnalism de la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, constituit la inițiativa doamnei profesoare Alina Iosub, a avut loc o dezbatere despre voluntariat pe marginea lucrării ”Ghidul voluntariatului” de David Herrera elaborată sub egida Asociației Young Inițiative (proiect Erasmus Plus). |
|
|
| Proiect de peste 13 milioane de euro aprobat pentru județ - FOTOGALERIE | Un proiect major al Consiliului Județean Botoșani a fost aprobat joi de către Guvernul României. Este vorba de proiectul de hotărâre privind construirea Ambulatoriului de Specialitate și Spitalizare de Zi la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”. |
|
|
| Veterani de război omagiați de către prefect | Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, le-a acordat joi, 28 aprilie, veteranilor de război, căpitan în retragere, Ilie Ciornohuz și căpitan în retragere, Ilie Siminiceanu, câte o Plachetă de Onoare, în semn de respect și prețuire pentru eroismul și sacrificiul de care au dat dovadă în cel... |
|
|
| Guvernul a aprobat astăzi finanțarea construcției Ambulatoriului Spitalului Județean Botoșani | La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, finanțarea construcției Ambulatoriului de specialitate și spitalizare de zi al Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani. |
|
|
| Echipa de la PSD Botoșani continuă să trimită profesioniști în administrația centrală prin detașarea Cristinei Anton la conducerea ANPIS | Începând cu 22 aprilie, directorul executiv al Casei de Pensii Botoșani, Cristina Elena Anton a fost detașată în funcția de director general la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție pentru o perioadă de șase luni. |
|
|
| Infracțiuni de braconaj piscicol constatate de către polițiștii de frontieră - FOTO&VIDEO | Poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit două dosare penale pentru infracțiuni de braconaj piscicol și au reținut în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de peste 2.750 de lei și 48,6 kg de pește. |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI terenuri (domeniul PRIVAT) | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact:
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 / +40(231)611310
e-mail:... |
|
|
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru concesiune bunuri; PRIVAT | 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail al autorităţii contractante : Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi , CUI 4112945, str. Grigore Ghica nr.34, municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,
Tel. / fax: +40(231)610133 /... |
|
|
| Dan Șlincu: „PSD a inițiat în cadrul Coaliției de Guvernare cel mai amplu program pentru susținerea IMM-urilor și antreprenorilor de la nivel local” | La inițiativa PSD s-a lansat programul „Sprijin pentru România” în valoare 3,5 miliarde de euro pentru 12,3 milioane de români. Este vorba atât despre măsuri de protecție a populației față de majorările de prețuri, cât și despre programe dedicate mediului de afaceri românesc. |
|
|
| Lucian Trufin: „Patru măsuri anunțate de Guvern pentru sprijinirea Agriculturii arată viziune și determinare!” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul Lucian Trufin, salută anunțul făcut de Guvernul României referitor la măsurile de sprijin pentru Agricultura românească. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1287 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 593 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 358 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|