Tânăr depistat conducând fără permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un tânăr depistat în trafic, la volan, deşi nu deţinea permis de conducere. |
| | Au început vaccinările în centrul drive-thru din Parcul de Agrement Cornișa din Botoșani | Vineri la amiază s-a deschis centrul de vaccinare drive-thru din Parcul de Agrement Cornișa al Municipiului Botoșani. Cortul instalat de Inspectorsatul pentru Situații de Urgență a fost echipat cu cele necesare, personalul medical și-a preluat rolurile și începând cu ora 12 a fost administrat primul vaccin la volan. |
| | Mijloacele de transport școlar verificate de polițiști | În perioada 12 - 13 mai 2021, sub coordonarea Biroului de Siguranță Școlară, polițiștii de ordine publica și polițiștii rutieri au acționat pentru verificarea mijloacelor de transport școlar, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine si siguranță publică in zona unităților de învățământ. |
| | Percheziție la domiciliul unui minor bănuit de infracțiuni informatice | La data de 13 mai 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui minor de 16 ani, din județului Satu Mare. |
| |
| CNSC a respins contestația depusă la licitația pentru lotul 2 din Drumul Strategic | Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins plângerea depusă de asocierea Mavgo Holding – Aqua Parc – Hydrostroy AD, referitoare... |
| | Vrei să devii jandarm? Încep înscrierile pentru concursurile de admitere | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura, până la data de 24.05.2021, activităţi de recrutare a candidaţilor, în vederea participării... |
| | DOROHOI - Viceprimarul Cristian Dogaru preia coordonarea SPL. Directorul Dragoș Popoi și-a dat demisia | Cristian Dogaru, viceprimarul municipiului Dorohoi, va prelua de vineri, 14 mai, coordonarea societății Servicii Publice Locale S.R.L., societatea subordonată... |
| | RELAXAREA RESTRICȚIILOR, de sâmbătă 15 mai: FĂRĂ MASCĂ în aer liber, cu unele excepții, circulație fără restricții pe timp de noapte. Vezi celelalte măsuri de relaxare anunțate de președintele Iohannis | Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această seară că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba... |
| | Dorohoian reținut de polițiști după ce a fost acuzat de viol și agresiune sexuală asupra propriilor fiice vitrege, minore - UPDATE: Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile | Un bărbat din municipiul Dorohoi, care și-a abuzat timp de aproape doi ani fiicele vitrege, a fost reținut miercuri, pe 12 mai a.c., de polițiștii... |
| | Alege să fii salvator! Înscrieri în sistemul militar de învățământ | 260 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale... |
| | Maraton de vaccinare la Dorohoi, sâmbătă și duminică, în fața primăriei. Sunt pregătite 300 de doze de vaccin Pfizer | Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Dorohoi s-a întrunit astăzi la ora 10.00, în sala de ședințe a primăriei, pentru a stabili modul... |
| | Slujbă de pomenire cu ocazia Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste | Asociația „Scut botoșănean” și Corul Misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, organizeaza o slujbă de pomenire a eroilor anticomuniști din... |
|
|
| COMUNICAT - Finalizare Proiect POCU- SMIS 114921 "Comunitatea Marginalizată Plevna-Dorohoi - program integrat de măsuri de intervenție (CMP-DH)" | UAT Municipiul Dorohoi in calitate de Beneficiar, in parteneriat cu Fundatia Corona Iasi, Gradinita cu Program Prelungit "Stefan Cel Mare si Sfant"Dorohoi, Directia Asistenta Sociala Dorohoi si Scoala Gimnazială "Mihail Kogălniceanu" Dorohoi, anunta finalizarea proiectului POCU/140/4/2/114921, Cod SMIS 114921, proiect cofinanțat din Fondul Social... |
|
|
| Rusia l-a expulzat pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei României | Federația Rusă a anunțat ieri că a declarat un diplomat român persona non-grata, ca răspuns la decizia României de a îl expulza pe adjunctul atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. |
|
|
| Asfalt turnat pe DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni | Botoșănenii vor circula pe drum asfaltat între comunele Dimăcheni și Corlăteni. Constructorul care a câștigat lucrarea de modernizare a drumului județean 292A a început să toarne primul strat de asfalt pe sectorul de drum care leagă cele două comune. |
|
|
| A luat calul unui bătrân de 84 de ani, dar a dat nas în nas cu poliţiştii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au sprijinit un bătrân de 84 de ani, din localitatea Sinăuţi, judeţul Botoşani, să intre in posesia cabalinei, care dispăruse din curtea sa.
|
|
|
| Dorohoi – De mâine dorohoienii se pot vaccina „la liber”, la Centrul de vaccinare de pe strada G. Enescu. Cei peste 60 de ani au prioritate | Primăria Dorohoi aduce la cunoștință că, începând cu data 12.05.2021, cetățenii care doresc să se vaccineze se pot adresa direct la Centrul comunitar de vaccinare, iar vaccinarea se face la liber, în funcție de disponibilitatea dozelor din Centru și de capacitatea de vaccinare. |
|
|
| Botoșănean, plecat de 15 ani din țară, dat dispărut de familie după opt ani în care nu a dat niciun semn de viață | La data de 10 mai 2021 polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani din municipiul Botoșani care este plecat de 15 ani in străinătate și a păstrat periodic legătura cu familia, din anul 2013, nu a mai putut fi contactat și nici nu a mai luat legătura cu aceștia. |
|
|
| Lucian Trufin: “USR și PNL vor să dea la liber achiziția de teren agricol” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, trage un semnal de alarmă în legătură cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL care, teoretic, relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole. |
|
|
| DOROHOI - ANUNȚ IMPORTANT: CALENDARUL de desfăşurare a Programului ,,Euro 200 ” | Conform H.G.nr.191/2019 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achizitionarii de calculatoare de către elevi şi studenti, vă prezentăm CALENDARUL de desfăşurare a Programului ,,Euro 200 ”. |
|
|
| Plase monofilament îndepărtate din râul Prut de polițiștii de frontieră botoşăneni | Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, pe suprafaţa râului Prut, o plasă monofilament de aproximativ 55 metri lungime, care a fost îndepărtată de pe luciul de apă. |
|
|
| "Un cămin sigur pentru copilul tău" - Atenție la obiectele mici care pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas! | Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, vor să experimenteze lucruri noi. De aceea este foarte important ca aceștia să fie supravegheați în permanență, mai ales în primii ani de viață, când au tendința de a duce la gură sau la nas toate obiectele pe care le găsesc. |
|
|
| Amenzi aplicate de jandarmi pentru nerespectarea legii picnicului | Sfârșitul de săptămână cu vreme frumoasă a fost un bun prilej pentru botoșăneni de a încinge grătarele în locurile special amenajate în acest sens. |
|
|
| Prefectul Dan Nechifor: Îi rog pe domnii primari să se asigure că persoanele defavorizate chiar primesc mâncare caldă | 200 de noi firme s-au înscris în programul ce oferă masă caldă personelor vârstnice defavorizate și celor fără adăpost. Numărul firmelor interesate să vândă mâncare gătită nevoiașilor a ajuns astfel la aproape 400 la nivelul județului Botoșani, față de 193, cât era în luna octombrie 2020, când a demarat programul. |
|
|
| Ziua Europei. Un plan european pentru România - FOTOGALERIE | Astăzi, de Ziua Europei, Organizația Județeană PSD Botoșani împreună cu Organizația PES activists Botoșani au organizat o acțiune menită să sublinieze importanța apartenenței României la Uniunea Europeană. |
|
|
| Femeie de 87 de ani din Dorohoi salvată de pompieri, cu ajutorul scării culisabile, de la etajul trei | Misiune contracronometru a pompierilor dorohoieni pentru salvarea unei bătrâne care nu a mai răspuns la ușa, dar nici la telefon, de la amiază. |
|
|
| Intervenție riscantă a pompierilor dorohoieni. Câine salvat din mâlul rămas după secarea iazului Polonic | Un câine a fost salvat, în urmă cu puțin timp, de pompierii dorohoieni, după ce a rămas blocat în mâl, în apropiere de municipiul Dorohoi. Un localnic care se plimba cu familia pe malul iazului Polonic, unde nu mai există apă deoarece urmează să se efectueze lucrări, a observat chinul patrupedului de a se elibera și a solicitat sprijinul... |
|
|
| Deputatul dorohoian Dan Șlincu a cerut părerea locuitorilor municipiului, în cadrul unei acțiuni organizate de PSD, de ziua Europei - FOTOGALERIE | „Să nu vindem pămâturile României străinilor”, „Libertate, să ne decidem noi viitorul”, „Să ne păstrăm credința”, „Viitor mai bun, salarii ca în Europa” sau „Să ne păstrăm familia creștină, valorile ei adevărate!”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise de dorohoieni, pe panoul instalat pe Pietonal, astăzi, 9... |
|
|
| Minoră dispărută de acasă noaptea trecută. Familia a cerut sprijinul polițiștilor pentru a o găsi | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru identificarea unei minore de 15 ani din comuna Curtești. |
|
|
| Casă cuprinsă de flăcări la Darabani. Pompierii din oraș, ajutați de cei din Dorohoi, au lichidat incendiul după cinci ore | Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani au intervenit în această noapte și dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie de pe strada Armeană din oraș.
|
|
|
| Alertă în Botoșani. Un tânăr şi-a sechestrat soţia, soacra şi fetiţa într-un apartament și a amenințat că se sinucide | O adevărată desfăşurare de forţe are loc în aceste momente într-un cartier din Botoşani. Mai multe echipaje de poliţie, pompieri, jandarmi, mascaţi şi cadre medicale s-au mobilizat din cauza unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, care ameninţă că îşi pune capăt zilelor. |
|
|
| Consiliul Județean a câștigat procesul cu Prefectura, privind bugetul pentru drumuri | Magistrații Tribunalului Botoșani au apreciat drept just și legal modul în care Consiliul Județean a împărțit banii alocați de Guvernul României pentru drumurile județene și comunale. |
|
|
| 15 perchezitii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă, din județele Botoșani și Suceava | La data de 07 mai 2021, având în vedere cercetările care se efectueaza într-un dosar privind infracțiunea de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau destinate săvârșirii... |
|
|
| Permis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi fals.
|
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 497 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 318 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|