| Peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 52 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
| | Alcoolemii uriașe depistate de către polițiști la șoferi din județ | La data de 8 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat pe strada Vârnav, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate. |
| | Tânăr din Dângeni reținut și ulterior arestat preventiv după ce a fost prins conducând fără permis și sub influența alcoolului | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării... |
| | Accident rutier soldat cu pagube materiale provocat de un bărbat fără permis, aflat sub influența alcoolului | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au identificat duminică, 7 aprilie, pe drumul european DE 58, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr de 34 de ani, din aceeași localitate, care a provocat un accident soldat cu pagube materiale. |
| |
| Prins la volan cu permis de conducere fals. Nu deținea permis pentru nicio categorie | La data de 7 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282, din... |
| | Aproape 20 de permise reținute de către polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 8 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună... |
| | Peste 400 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 48 de ore | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună... |
| | Comunicat CJ - Începe modernizarea Blocului alimentar al Spitalului Județean Botoșani - FOTOGALERIE | Constructorii au demarat de astăzi lucrările de modernizare a clădirii în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria... |
| | DOROHOI - Tânăr depistat la volan, pe Bulevardul Victoriei, sub influența drogurilor | La data de 4 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au oprit în trafic pe Bulevardul Victoriei, din municipiul... |
| | Tânăr cercetat pentru conducerea unei mașini neînmatriculate | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit ieri pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani,... |
| | Olimpiadă gastronomică devenită tradiție la cea mai mare școală de meserii din Botoșani - FOTO | Începutul lunii aprilie a fost marcat printr-o competiție specială la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, cea mai mare școală... |
| | Bărbat din Hudești, fără permis, prins la volan pe o stradă din Dorohoi | La data de 3 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din... |
|
|
| Peste 160 de sancțiuni, în valoare de 80.000 de lei, aplicate de către polițiștii botoșăneni | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la aproximativ 60 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| DOROHOI - Acțiune de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, desfășurată la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” - FOTO | În data de 2 aprilie 2024, în Sala de Festivități „Pimen Mitropolitul” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi a avut loc o nouă activitate de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar derulată în cadrul Proiectului „Împreună prindem curaj”, inițiat de Ministerul Educației. |
|
|
| Prinși la volan fără a deține permis de conducere | La data de 1 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Răchiți, un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Mașină neînmatriculată depistată de către polițiști pe o stradă din Botoșani | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, la data de 1 aprilie, pe strada Sucevei din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Curtești. |
|
|
| Botoșănean surprins la volan sub influența alcoolului | La data de 24 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pe drumul național, DN 29D, în comuna Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Polițiștii care l-au găsit pe copilul dispărut, recompensați de către conducerea Poliției Române | Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan Mahmood, in timpul căutărilor desfășurate în pădurea din apropierea localității Tudora, au primit distincții din partea Inspectoratului General al Poliției Române. |
|
|
| Bărbat din Lozna depistat sub influența băuturilor acoolice la volan, pe o stradă din Dorohoi | La data de 17 martie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Lozna. |
|
|
| Peste 150 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ. |
|
|
| Președintele și Prim-Vicepreședintele Organizației Județene Pro România Botoșani revin în PSD, împreună cu majoritatea membrilor activi | Conducerea Organizației Județene Botoșani a PRO România dezaprobă alianța care urmeză a fi realizată, la nivel național, cu formațiunea politică AUR. În aceste condiții, liderii organizației, împreună cu majoritatea membrilor Biroului Executiv și organizațiilor din teritoriu, au aderat la PSD. |
|
|
| Aproximativ 600 de sancțiuni, în valoare de 300.000 de lei, aplicate de către polițiști în urma raziilor nocturne | Polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza
întregului județ. |
|
|
| A încercat să păcălească autoritățile din două state, dar s-a ales cu dosare penale | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere, însă dreptul acestuia de a conduce figura în bazele de date ca fiind suspendat. |
|
|
| Un tânăr care s-a prezentat singur la poliția Dorohoi să declare o avarie, a fost depistat pozitiv la alcooltest | La data de 12 martie 2024, la sediul Poliției Municipiului Dorohoi s-a prezentat un tânăr, de 20 de ani, din comuna Pomârla, pentru a declara faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, a provocat un accident de circulație soldat cu pagube materiale. |
|
|
| Mii de flori oferite doamnelor și domnișoarelor din Șendriceni de către conducerea organizației AUR din comună - FOTOGALERIE | Conducerea filialei Șendriceni a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a păstrat tradiția și în acest an și, cu ocazia zilei de 8 martie, a oferit flori doamnelor și domnișoarelor din comună. |
|
|
| Peste 40 de permise de conducere reținute în weekendul care a trecut | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 90 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Comunicat USR Botoșani - Sărăcia botoșănenilor – instrument de șantaj pentru PSD-PNL | Plecarea primarului Marinel Moruz de la USR este un gest de disperare al unui primar exasperat de politica bugetară a PSD-PNL. ”Comuna cea mai săracă din țară”, așa cum a fost numită de presa centrală comuna Dimăcheni, ar fi trebuit să beneficieze de fondurile necesare care să asigure locuitorilor de aici condițiile de trai decente:... |
|
|
| Posturi de medici, asistenți medicali și personal auxiliar, scoase la concurs de Spitalul Municipal Dorohoi | Spitalul Municipal Dorohoi a primit aviz favorabil de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru demararea procedurii de scoatere a următoarelor posturi la concurs prin memorandum conform art. VII alin. 4 din Ordonanța de urgență 115/2023, după cum urmează; |
|
|
| Aproximativ 50 de permise de conducere reținute de polițiști în acest week-end | În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 110 evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Comunicat Andrei Drancă, deputat USR: Guvernul a avizat negativ legea care interzice reclamele la jocurile de noroc | Ducând țara într-un dezastru financiar, coaliția PSD -PNL a ocupat agenda publică doar cu discuții despre comasări și alegeri, iar, în tot acest timp, promisiunile și declarațiile despre problemele populației se dovedesc vorbe goale și simple manipulări. |
|
|
| Autoturism radiat din circulație, descoperit la trecerea frontierei în PTF Rădăuți Prut | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Rădăuți Prut au depistat la controlul de frontieră un bărbat care conducea un autovehicul radiat din circulație de peste o săptămână de către autoritățile din Lituania. |
|
|
| Peste 160 de sancțiuni aplicate de către polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 34 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Peste 200 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 120.000 de lei, aplicate de către polițiști în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 38 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Botoșani | În zilele de 17 și 18 februarie, în intervalul orar 06:00 - 14:00 și 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani
cu sprijinul celor din cadrul subunităților de poliție și a Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității... |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 375 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 371 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 359 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 341 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|