| Amenzi aplicate de către polițiștii dorohoieni în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea furturilor și tâlhăriilor | La data de 13 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt și tâlhărie, dar și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. |
| | Cerșetori sancționați de polițiștii botoșăneni | La data de 14 mai 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate, împreună cu reprezentanți ai D.G.A.S.P.C au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională privind apelarea la mila cetățenilor, dar și pentru prevenirea faptelor de natură penală... |
| | Polițiști și medici în lupta pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu medici din cadrul Unității de Primiri Urgențe și Direcției de Sănătate Publică Botoșani continuă activitățile preventiv-educative,în cadrul campaniei locale de prevenire ”Fumurile nu-ți dau valoare!” |
| | DOROHOI - C. N. ”Grigore Ghica”, gazdă al Cercului pedagogic al directorilor din liceele și colegiile județului Botoșani - FOTO | Joi, 11 mai 2023, Colegiul Național ”Grigore Ghica” a fost gazda Cercului pedagogic al directorilor din liceele și colegiile județului Botoșani. Întâlnirea a avut ca temă „Prevenirea violenței în școală prin alternative de petrecere a timpului liber” și a fost concepută ca un schimb de bune practici între cei prezenți. |
| |
| Pescari amendați de jandarmi pentru nerespectarea perioadei de prohibiție | O acțiune comună de control, executată duminică dimineață de jandarmii botoșăneni și reprezentanții Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură... |
| | Razie de amploare în județ. Peste 600 de persoane legitimate de către polițiști | În noaptea de 6 spre 7 mai 2023, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de... |
| | Măsuri de ordine la meciul de fotbal F.C. Botoșani – Universitatea Cluj | Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni,... |
| | Acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, desfășurate astăzi la Botoșani | Astăzi, 29 aprilie, polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune preventivă, în sistem integrat, împreună cu cei ai Inspectoratului General... |
| | Vitezomanii în vizorul polițiștilor rutieri din județ - VIDEO&FOTOGALERIE | La data de 28 aprilie 2023, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză... |
| | Piața centrală din Botoșani verificată de polițiști și jandarmi | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi... |
| | Bărbat sancționat pentru piraterie auto | La data de 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și... |
| | 1 MAI în siguranță – Informare de presă comună. Forțele de ordine din județ vor fi în stradă | Vă prezentăm măsurile dispuse la nivelul județului Botoșani pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul sărbătoririi... |
|
|
| ALERTĂ! A apărut un caz de Pestă Porcină Africană la Mileanca. Prefectul a decis măsuri | Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, i-a convocat în ședință astăzi pe membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Botoşani, la solicitarea Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, după apariția unui caz de Pesta Porcina Africana (P.P.A.), în comuna Mileanca. |
|
|
| Femeie amendată cu suma de 20.000 de lei pentru transportul ţigaretelor de contrabandă | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau mai multe pachete cu țigarete de contrabandă. |
|
|
| Peste 100 de sancțiuni în valoare de peste 40.000 de lei aplicate de către polițiști | În ultimile 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru combaterea faptelor antisociale. |
|
|
| Migrația ilegală combătută la Botoșani prin controale inopinate | La data de 21 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Inspectoratului General de Imigrări-Biroul Botoșani, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră și inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea... |
|
|
| Braconieri prinși pescuind ilegal pe Prut | În urma unor acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, polițiștii de frontieră botoșăneni au întocmit două dosare penale pentru pescuit cu plase monofilament în râul Prut. Plasele monofilament, în lungime de aproximativ 50 m, au fost confiscate. |
|
|
| Peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 100.000 de lei și 14 permise de conducere reținute de către polițiștii botoșăneni, în ultima zi | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. |
|
|
| Efective de jandarmi suplimentate la Zilele municipiului Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv „Cornișa” în perioada 21 - 23 aprilie a.c. |
|
|
| Poliţiştii de frontieră au confiscat în două zile sute de metri de plasă monofilament | În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşaneni au întocmit dosare penale pe numele a nouă bărbaţi, care au fost depistaţi pescuind cu plase monofilament în râul Prut. În total, de la aceştia au fost confiscate plase monofilament de aproximativ 500 m. |
|
|
| Măsuri dispuse la frontiera de est în perioada Sărbătorilor Pascale | Preocuparea majoră a Poliţiei de Frontieră o reprezintă atât fluidizarea traficului cât şi siguranţa cetăţenilor. |
|
|
| Sute de pachete cu țigări de contrabandă descoperite în portbagajul unei mașini | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență un autoturism în care se aflau trei saci de rafie plini cu țigarete de contrabandă. |
|
|
| Zona barurilor și cele în care se formează grupuri de persoane, din Săveni, verificate de către polițiști | La data de 18 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. |
|
|
| Acțiuni ale jandarmilor botoșăneni desfășurate în acest sfârșit de săptămână | În acest week-end, misiunile executate de efectivele operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, s-au finalizat cu aplicarea a 50 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 4500 de lei, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Ștefănești, pentru prevenirea accidentelor rutiere | La data de 19 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare nerespectarea vitezei legale. |
|
|
| Razie în miez de noapte în barurile, cluburile și alte zone din Botoșani | În noaptea de 18 spre 19 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în Parcul Tineretului și Centrul Vechi, precum și în zona barurilor și cluburilor, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Eliminarea vizelor pentru români pentru SUA: Pas important pentru România în dosarul Visa Waiver | Pas important pentru România în dosarul Visa Waiver: un proiect de lege a fost introdus în Senatul american.
Senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au... |
|
|
| Legea al cărui inițiator este și deputatul USR de Botoșani a fost aprobată de Senat: fără ”păcănele” lângă copiii noștri | Propunerea legislativă pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, inițiată și de deputatul Andrei Drancă a fost aprobată ieri de plenul Senatului, urmând să treacă, astfel, în dezbaterea Camerei Deputaților. |
|
|
| Acțiuni ale jandarmilor la finalul săptămânii trecute | La finalul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a intensificat misiunile executate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind desfășurate atât acțiuni punctuale specifice, cât și acțiuni în cooperare cu efective de poliție, în sistem integrat. |
|
|
| Aproape 200 de sancțiuni aplicate de polițiștii din județ în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelo antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| Botoșănean amendat de jandarmi pentru că a lăsat liber pe stradă un câine periculos | Un botoșănean a fost amendat seara trecută de jandarmi cu 1500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. |
|
|
| Agențiile loto și casele de pariuri verificate de polițiști în ce privește sistemele de securitate | În perioada 1 - 28 februarie 2023, polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru verificarea modului în care reprezentanții agențiilor loto și caselor de pariuri sportive respectă cerințele prevăzute de lege privind sistemele de securitate. |
|
|
| Persoane din zona Dorohoi reținute, în urma unor percheziții, pentru trafic de minori, trafic de persoane și act sexual cu un minor | La data de 1 martie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Botoșani, au organizat o acțiune operativă, în urma căreia 4 tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și alți doi au fost plasați sub control judiciar, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor... |
|
|
| Amenzi de aproape 50.000 de lei aplicate de jandarmii botoșăneni, la sfârșitul săptămânii trecute | La sfârșitul săptămânii trecute, în urma misiunilor de ordine publică executate, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 47000 de lei. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 604 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 367 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 363 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 353 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|