Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: apel
Peste 80 de permise și certificate de înmatriculare reținute de polițiștii botoșăneni în această săptămână
De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 160 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Casă din Pomârla și proprietarul acesteia, salvați de un vecin care a observat începutul de incendiu și a anunțat pompierii
O casă din localitatea Pomârla a fost în pericol, în această dimineață, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum.
Bărbat dat dispărut la două luni după ce a plecat de acasă
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 46 de ani, din satul Roșiori, comuna Răchiți, care din luna septembrie a.c., a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
(P) Eduard Mititelu, candidat PNL: „Doamna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci” - VIDEO
Doamna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci. Așa e când ai doar locuri de muncă garantate de partid și habar nu ai de nimic. De această dată, doamna Huțu ne arată că nu știe nici ce este la ea acasă în Vârfu Câmpului, nici cum arată niște acte normative emise de Guvern sau Parlament. În acest video, îi explic...
(P) Alexandra Huțu, candidat PSD pentru Senat: „Președintele PNL, habar n-are că Barajul Vârfu Câmpului e obiectiv de interes național de 27 de ani!” - VIDEO
Deputatul social-democrat Alexandra Huțu, care candidează anul acesta pentru Senatul României, a arătat că președintele PNL, Nicolae Ciucă, a venit...
Aproximativ 60 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekemdul care a trecut
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem...
Femeie dată dispărută!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 54 de ani, care în luna august, a.c. a plecat la muncă în Italia,...
(P) PSD Botoșani îi îndeamnă pe locuitorii municipiului Botoșani să participe la consultarea publică organizată de primarul Cosmin Andrei cu privire la evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi
PSD Botoșani susține campania derulată de Primarul Cosmin Andrei pentru consultarea publică a cetățenilor din Municipiul Botoșani în legătură...
(P) Cătălin Silegeanu, Prim-Vicepreședinte AUR și candidat la Senat, printre oamenii din Botoșani
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și candidat la Senat, a fost prezent în mijlocul cetățenilor...
Mandat european de arestare pus în executare de polițiști, în cooperare cu autoritățile din Franța - VIDEO
Ieri, 7 noiembrie 2024, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, polițiștii Serviciului...
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - SEMNAREA CONTRACTULUI DE ACHIZIȚIE PUBLICĂ DE SERVICII privind „Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Dorohoi”
U.A.T. MUNICIPIUL DOROHOI, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat astăzi 07.11.2024 Contractul de achiziție publică de servicii privind...
122 de misiuni executate de către jandarmii botoșăneni în ultima săptămână
În ultima săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au acționat proactiv pentru siguranța cetățenilor, în cadrul...
Peste 40 de permise și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut. Au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 200.000 de lei
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
(P) Apelul lui Cătălin Silegeanu (AUR) - „ PSD și PNL nu au adus decât promisiuni deșarte și stagnare”
Dragi cetățeni, În calitate de Prim-vicepreședinte al AUR, doresc să vă adresez un apel sincer și hotărât. România traversează o perioadă dificilă, iar responsabilitatea de a schimba direcția țării ne aparține tuturor. De prea mult timp, guvernările succesive ale PSD și PNL nu au adus decât promisiuni deșarte și stagnare.
Peste 50 de permise și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în această săptămână
De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la aproximativ 200 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Manifestări sportive și religioase, desfășurate în acest weekend, supravegheate de jandarmii botoșăneni
După ce, în data de 31 octombrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat cu 23 de jandarmi în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Rapid București, în acest sfârșit de săptămână efectivele operative...
DOROHOI - Crăciunul Generozității: Împodobim Vieți prin Dăruire
"Să considerăm pierdută ziua în care nu am ajutat pe cineva" - Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Asociația Tinerilor Ortodocși, filiala Dorohoi, cu sprijinul Protopopiatului, demarează o campanie de strângere de fonduri în perioada 1 octombrie - 10 decembrie numită „Daruri care împodobesc viața".
Marius Budăi spune că Iftime n-ar fi trebuit să se enerveze când PSD i-a cerut să prezinte afacerile sale cu bani publici
Prim-vicepreședinte al PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, a declarat că solicitarea adresată de PSD președintelui ales al Consiliului Județean, Valeriu Iftime, de a prezenta informații despre afacerile sale cu banii publici ai județului sau cu administrațiile locale conduse de PNL, nu reprezintă un atac politic, ci un apel la transparență...
POLIȚIȘTII DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ - ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL CAMPANIEI ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”
Polițiștii de siguranță școlară continuă implementarea Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române.
Peste 140 sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 64 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
„Îmbunătățirea calității vieții populației din Municipiul Dorohoi”, proiect în valoare de peste 8,5 milioane de lei derulat de Direcția de Asistență Socială, prin care se construiește un Centru de zi multifuncțional
Lecție de prim ajutor la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, oferită de paramedicii SMURD - FOTOGALERIE
Peste 250 de elevi de la Liceul „Regina Maria” din municipiul Dorohoi au participat, astăzi, la o lecție de prim ajutor. Activitatea a fost susținută de paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, la solicitarea cadrelor didactice, în cadrul Proiectului „Împreună salvăm o viață!”.
Femeie din Botoșani, plecată de acasă de câteva zile, dată dispărută
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani desfășoară activități pentru localizarea unei femei, de 55 de ani, din municipiul Botoșani, care, ar fi plecat de câteva zile de la domiciliu, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Deputata PSD Alexandra Huțu face un nou apel insistent la ministrul Mediului să deblocheze lucrările pentru Barajul Vârfu Câmpului
Deputata PSD Alexandra Huțu a depus, luni, o nouă interpelare adresată ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet, în care i-a cerut insistent să „iasă din logica politică și să își facă datoria de ministru” pentru a aproba continuarea investiției vitale a Barajului de la Vârfu Câmpului și decolmatarea barajului Bucecea.
Comunicat SVSU Dorohoi – Supravegheați în permanență copiii! FOCUL UCIDE!
Pentru siguranța copiilor, aveți în atenție următoarele recomandări:
APEL UMANITAR - Un viitor fără durere costă 27.000 de euro: Povestea emoționantă a unei tinere de 20 de ani care suferă de scolioză severă - FOTO
Tot ce își dorește este să trăiască fără durere, fără teama că trupul i se va prăbuși sub greutatea propriei deformări. Este drama unei tinere de numai 20 de ani care se luptă din adolescență cu o boală devastatoare.
Hoții de buzunare, infractori fără scrupule. Recomandările polițiștilor pentru a evita să deveniți victimele acestora
Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie. În general, se fură în mijloacele de transport în comun și în zona pieţelor, la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă și sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora....
Șapte persoane reținute de polițiști în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Intervenții ale polițiștilor în ultimele 48 de ore. Aproximativ 60 de șoferi scoși din trafic
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, intervenind la aproximativ 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Detectoarele de fum, monoxid de carbon și de gaz pot salva vieți! - VIDEO
Intoxicațiile cu monoxid de carbon, incendiile, acumulările de gaze, urmate de explozii pot fi prevenite prin montarea în locuință a unor detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaz. Și în județul Botoșani, de-a lungul timpului, astfel de evenimente s-au transformat în adevărate tragedii, în urma cărora mai multe persoane și-au pierdut...
RO-ALERT: mesaje de urgență ce salvează vieți! De la începutul acestui an până în prezent, au fost transmise, la nivel național, 2.743 de mesaje prin RO-ALERT
RO-ALERT este un instrument esențial pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor în situații de urgență, fiind creat pentru a transmite rapid mesaje de avertizare direct pe telefoanele mobile ale populației.
Amenzi de peste 65.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 5 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la aproximativ 40 evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași în perioada 08-15.10.2024
Jandarmeria Română, prin Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, va asigura, alături de celelalte structuri partenere, măsurile de ordine și siguranță publică pentru una dintre cele mai ample manifestări religioase ortodoxe din țara noastră, pelerinajul la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfășura...
Casă în flăcări la Movileni din cauza, cel mai probabil, a jarului căzut din sobă
O casă din localitatea Movileni a luat foc, în această dimineață, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere.
Pagina 14/86  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă
783
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
614
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
539
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
475
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
390
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
381
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu
377
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
373
Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ
356
VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști
345
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord