Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: [email protected], Telefon: 0331.402.010
Căutare: rata
Angajaţii Primăriei Dorohoi sunt chemaţi la negocieri de conducerea instituţiei
Conducerea Primăriei Dorohoi a invitat angajaţii instituţiei la începerea negocierilor privind contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conform noului Cod al Muncii şi al Legii privind Dialogul social. Cei aproximativ 150 de angajaţi din primărie şi serviciile subordonate, din care 80 fac parte din Sindicatul judeţean din administraţia...
Un senator PDL a depus o lege de reintroducere a pedepsei cu moartea
Senatorul PDL Iulian Urban, jurist de calibru, a înaintat azi Biroului Permanent al Senatului o propunere legislativă șocantă, care prevede reintroducerea pedepsei cu moartea, la 21 de ani de la abolire. Propunerea ar urma să sancționeze sexul cu un minor care are ca rezultat moartea victimei.
Prime de încadrare pentru absolvenţii 2011-vezi condiţiile
Absolvenţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă, care doresc să beneficieze de prevederile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, trebuie să se înregistreze în evidenţa A.J.O.F.M. Botoşani într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii.
Dorin Chirtoacă a câştigat alegerile pentru primăria Chişinău cu 50,6% din voturi
Liberalul Dorin Chirtoacă a câştigat alegerile pentru primăria Chişinău cu 50,6 la sută din voturi, a anunţat Consiliul Electoral de Circumscripţie, după procesarea tuturor voturilor. Contracandidatul lui comunist, Igor Dodon, a obţinut 49,4 la sută, relatează PRO TV Chişinău.
Balotieră furată din Anglia, descoperită la Stânca-Costeşti
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat, cetăţean cu dublă cetăţenie, româno-moldoveană, care a...
Cum decriptează Ponta manevrele lui Băsescu
Prin diversiunea administrativ-teritorială a României, Traian Băsescu ori va ține în șah UDMR, pentru a nu părăsi barca guvernării, ori va forța...
Românii, mai săraci decât locuitorii din Botswana sau Trinidad Tobago
România se clasează pe locul 68 într-un top al celor mai bogate state din lume, care ia în calcul PIB-ul per capita, ajustat printr-un coeficient (PPP)...
Contraatac PDL-ist botoşănean pe 5 pagini : Noi vrem 8 regiuni, USL-iştii vor super-baroni
După o săptămână de tăcere, în care nici un PDL-ist botoşănean, nu şi-a mai exprimat vreun punct de vedere referitor la reîmpărţirea ţării,...
Prevederi din proiectul de revizuire a Constituţiei, neconstituţionale
Curtea Constituţională a decis, vineri, că sunt neconstituţionale prevederi din proiectul legii de revizuire a Constituţiei, trimis de preşedintele...
Constituţia lui Băsescu, inspirată de la unguri. România riscă sancţiuni de la UE, este de părere eurodeputatul PSD Victor Boştinaru
Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a declarat, vineri, că propunerile lui Traian Băsescu de modificare a Constituţiei sunt asemănătoare cu noua...
Culmea ajutorului: Guvernul român trimite Japoniei apă plată de 50.000 de lei iar transportul costă 383.000 de lei
România acordă Japoniei ajutor umanitar de urgenţă constând din apă plată în valoare de 50.000 de lei, potrivit unei Hotărâri de Guvern care...
Un militar român aflat în misiune în Afganistan a fost rănit
Plutonierul Nicuşor Bica, din Batalionul 26 Infanterie, aflat în misiune în Afganistan, "a fost rănit uşor în zona ochilor", joi, în cursul după-amiezii,...
Guvernul a avizat începerea concedierilor în MAI şi amânarea încadrării absolvenţilor
Guvernul a avizat începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi amânarea procedurilor de încadrare în unităţile MAI a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale. Se doreşte însă şi preluarea unor dintre solicitările sindicatelor,...
Cronica unui stegar roş-alb-albastru
Da, este adevarat. Dorohoiul are echipă în liga a III-a! Nimic deosebit, vor spune unii, dar ce s-a întâmplat miercuri la Iași a fost mai mult decât o calificare. A fost un moment în care cei prezenți în tribună, au fost mândri că sunt dorohoieni. Soarta a făcut să ne batem cu reprezentanții județului Vaslui, deci înfruntarea se dădea...
Zeci de tone din materialele sinistraţilor au dispărut, sesizare la Parchet şi Poliţie
...
Dorohoiul are echipă în Liga a III-a. FCM-ul s-a calificat după un meci dramatic
După mai bine de zece ani, municipiul nostru are din nou echipă în liga a III-a. Ieri, FCM Dorohoi a reuşit această performanţă, după un meci dramatic desfăşurat pe stadionul Tepro din Iaşi, în compania echipei FCM Huşi, pe care a învins-o în prelungiri cu scorul de 2-1. Echipa dorohoiană a fost însoţită la Iaşi de o galerie numeroasă...
În această noapte, cea mai îndelungată eclipsă de Lună din ultimul deceniu
În noaptea de miercuri spre joi, majoritatea locuitorilor din emisfera nordică au posibilitatea să vadă cea mai îndelungată eclipsă de lună din ultimii 11 ani, potrivit astronomia.org. Eclipsa va putea fi observată în mare parte din Europa, inclusiv România, Asia de Sud şi ţările din regiunea Oceanului Indian. În schimb, fenomenul nu...
Patroni stimulaţi financiar să angajeze elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani reaminteşte angajatorilor care încadrează în muncă elevi şi studenţi, pe perioada vacanţelor, că pot beneficia, la cerere, de un stimulent financiar. Stimulentul, asigurat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, este lunar şi egal cu 50% din valoarea indicatorului social...
Senatul a adoptat legea privind interzicerea produselor etnobotanice
Senatul a adoptat, marţi, legea privind interzicerea produselor etnobotanice, iniţiat de Guvern, care instituie condiţii dure pentru autorizarea magazinelor şi permite autorităţilor să confişte marfa şi să suspende provizoriu activitatea neautorizată a unor comercianţi. Proiectul a obţinut 102 voturi "favorabile" şi o abţinere. Senatul...
Tineretul liberal merge la sate să combată fumigena reîmpărţirii ţării
În timp ce tinerii PDL din ţară s-au reunit sâmbătă la Agafton, junii liberali s-au întrunit la Bucureşti în cadrul Biroului Permanent Naţional al organizaţiei de profil. La şedinţă a luat parte şi Sergiu Zvâncă, preşedintele TNL Botoşani, care alături de ceilalţi colegi a adoptat o rezoluţie prin care condamnă iniţiativa preşedintelui...
Analiză! Pe cine avantajează reorganizarea României. Cine va câştiga alegerile! Ce partide ar putea ieşi din istorie!
Reorganizarea României are o miză extrem de mare: alegerile locale din 2012. A devenit deja un clişeu ideea că alegerile locale asigură un cec în alb pentru alegerile parlamentare. Cu alte cuvinte, cine câştigă alegerile locale are cele mai mari şanse să câştige şi alegerile parlamentare. De aceea, Econtext vă prezintă o analiză asupra...
Au trecut Prutul înot pentru a ajunge în România
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele a trei bărbaţi, cetăţeni moldoveni, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre R. Moldova şi România, peste râul Prut. În data de 12 iunie 2011, în jurul orelor 02.30, un echipaj PF de la Sectorul PF Darabani, care executa o misiune de supraveghere cu autospeciala...
Conservatorii vor declanşa proteste de amploare dacă Puterea îşi asumă răspunderea pe statutul minorităţilor
Vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu anunţă printr-un comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES, că Partidul Conservator este pregătit să declanşeze proteste de amploare, dacă "Puterea îşi asumă răspunderea pe statutul minorităţilor naţionale".
FMI, ţinta unui atac cibernetic de amploare
...
Școala de vară ,,JURJAC’’
Vacanta de vara poate fi o perioada interesanta, activa si relaxanta in acelasi timp, daca planifici din timp activitatile in care il implici pe copilul tau. In afara de vizita la bunici si poate o tabara, ce alte optiuni mai sunt pentru aceasta vara? Scolile de vara sunt o optiune care poate rezolva problema atat de frecventa in perioada verii: "Mami,...
Împărţirea administrativă a României nu are legătură cu fondurile UE, susţin oficialii Comisiei Europene
Într-un răspuns oficial obţinut de Gândul de la Direcţia Generală Politică Regională (DG Regio) a Comisiei Europene, oficialii UE explică, negru pe alb, că "implementarea programelor operaţionale va fi responsabilitatea statelor membre, la un nivel teritorial adecvat, în concordanţă cu specificul sistemului instituţional al fiecărui...
Dorohoiul primeşte 10 miliarde de lei vechi pentru realizarea utilităţilor în Dumbrava Roşie
Primăria Dorohoi va primi în scurt timp suma de un milion de lei, bani necesari finalizării lucrărilor la reţelele de aducţiune a apei şi de canalizare menajeră şi pluvială, în cartierul de case din Dumbrava Roşie. Banii provin de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) iar decizia de transfer a sumei a venit după ce...
Guvernul vrea să blocheze până în 2012 încadrarea absolvenţilor şcolilor de poliţie
Guvernul va bloca până anul viitor procedurile de încadrare în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora. Absolvenţii ar urma să fie repartizaţi...
Întâlnirea grupului Bilderberg începe astăzi la hotelul Suvretta House din staţiunea elveţiană St. Moritz. Un politician local cere arestarea lui Henry Kissinger
Întâlnirea din acest an a controversatului Grup Bilderberg va începe joi, 9 iunie, la hotelul Suvretta House din staţiunea elveţiană St. Moritz, potrivit informaţiilor prezentate de site-ul American Free Press, care monitorizează de mulţi ani organizaţia. Bilderberg susţine o agendă globalistă şi afirmă că noţiunea de suveranitate naţională...
Şomeri motivaţi financiar să participe la cursuri de formare profesională
Asociatia pentru Dezvoltare si Interventie Sociala si Educationala – A.D.I.S.E. Iasi anunta derularea in parteneriat cu AJOFM Botosani si A.D.I.S.E. Neamt, a proiectului “Consiliere si acompaniere adresata somerilor din judetul Botosani, in vederea facilitarii participarii acestora la masuri active de ocupare oferite de Serviciul Public de Ocupare...
Senatorul Marcu se ia din nou de cei de la Putere
După nenumărate interpelări pe diferite teme adresate diverşilor miniştri dar şi premierului Emil Boc, senatorul Gheorhe Marcu revine, de această dată cu o Declaraţie politică. În Declaraţie, senatorul critică atitudinea puterii, care nu reacţionează la propunerile din programul economic al USL, din contra, în loc de o dezbatere serioasă,...
Patriarhul cere ca sărbătoarea Sf. Andrei să fie declarată zi nelucrătoare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a trimis luni o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor în care solicită adoptarea măsurilor necesare pentru ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, din 30 noiembrie, să fie declarată sărbătoare legală nelucrătoare, parlamentarii urmând să fie informaţi.
Exploziv: Masacrarea maidanezilor – o afacere de miliarde a Puterii
Campania de lichidare a cîinilor comunitari, experimentată recent în unele zone ale țării și care ar putea prefigura un plan la nivel național, ascunde în culise o afacere uriașă, de peste 300 de milioane de euro, bani care ar putea acoperi, să zicem, toate campaniile electorale ale actualei puterii din următorii trei ani. Un raport intrat...
Şeful tinerilor din PDL Botoşani este lider naţional la TDL
Preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PDL a devenit secretar executiv naţional al OT – PDL. În weekend la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat Convenţia Naţională a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, iar Gabriel Alecsandru a adunat 706 de voturi dintr-un total de 812 exprimate.
Pagina 137/143  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
505
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
463
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
323
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
319
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
304
La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă
301
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
300
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
270
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
269
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
267
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord