| Copii de grădiniță în vizită la IPJ Botoșani, cu ocazia Zilei Poliției Române | Astăzi, cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii botoșăneni au avut parte de un moment inedit din partea unor copii de la Grădinița nr. 26, din municipiul Botoșani. |
| | Razie de amploare în Botoșani. Aproximativ 100 de polițiști angrenați în activități - FOTO | În noaptea de 22 spre 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celorlalte subunități de poliție, precum și a polițiștilor de Investigare a Criminalității Economice, polițiști rutieri, celor de la transporturi și acțiuni speciale au acționat, împreună cu jandarmii, pentru prevenirea și combaterea... |
| | Polițiștii și-au demonstrat măiestria la concursul de tir organizat în contextul Zilei Poliției Române - FOTOGALERIE&VIDEO | În contextul Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a organizat o serie de competiții dedicate polițiștilor, menite să evidențieze abilitățile și profesionalismul acestora. Una dintre cele mai apreciate probe a fost concursul de tir, unde participanții au avut de parcurs un traseu ce a îmbinat precizia cu... |
| | Persoane urmărite la nivel național și internațional, depistate de polițiști | Un bărbat de 38 de ani, din comuna Mihai Eminescu, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost arestat in Germania, în baza informațiilor transmise de polițiștii botoșăneni. |
| |
| Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne | În noaptea de 15 înspre16 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, de investigare... |
| | Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 16 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore pe numele... |
| | 35 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut, în cadrul planului de activitate BLOCADA | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem... |
| | Bărbați reținuți pentru furturi din benzinăriile din Hudești și Vârfu Câmpului. Percheziții desfășurate la locuințele lor - VIDEO | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați de 37 și... |
| | Acțiuni ale polițiștilor Transporturi desfășurate în ultimele zile | În perioada 15-16 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea... |
| | Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO | La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinesti au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față... |
| | Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | Tânărul dorohoian prins de către polițiști cu focuri de armă noaptea trecută, după ce a furat produse electronice dintr-un easybox, a fost reținut... |
| | Bărbat din Brăești reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului | La data de 8 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele... |
|
|
| Peste 50 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Peste 20 de tone de îngrășământ depozitat ilegal la Șendriceni | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri... |
|
|
| Braconaj cinegetic la Cordăreni. Polițiștii au confiscat un autoturism, trei câini din rasa ogar, carne de vânat și blănuri | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, comis la data de 6 martie a.c., în comuna Cordăreni. |
|
|
| Dorohoian reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului | La data de 5 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat din Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. |
|
|
| Polițiști din Botoșani apreciați pentru probitate morală și profesională | Doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost apreciați de către Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru că au sesizat organele competente cu privire la faptul că un conducător auto le-a oferit o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale. |
|
|
| DOROHOI - Un bărbat a amenințat că se aruncă în gol de pe acoperișul unui imobil, în această seară. Desfășurare importantă de forțe. Negociatorul poliției l-a convins să renunțe la gest - FOTOGALERIE&VIDEO | Un dorohoian a pus pe jar autoritățile din municipiu după ce, urcat pe acoperișul unui imobil, a amenințat că se aruncă în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri. |
|
|
| Acțiune de amploare la Dorohoi. Polițiștii au aplicat sancțiuni consistente | La data de 25 februarie 2025, în intervalul orar 07:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase... |
|
|
| Trei tineri din Dorohoi arestați preventiv pentru furt calificat | La data de 25 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pe numele a trei tineri, din municipiul Dorohoi, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Verificări făcute de către polițiștii de imigrări împreună cu colegii lor din cadru IPJ Botoșani și jandarmi | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare în zonele frecventate de tineri și localnici. În urma controalelor, nu au fost constatate nereguli. |
|
|
| Peste 30 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiști | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Garda Forestieră Suceava au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. |
|
|
| Acțiune a polițișilor pentru prevenirea delictelor silvice. Peste 100 de sancțiuni aplicate | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști de investigare a criminalității economice, polițiști rutieri și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. |
|
|
| Bărbați condamnați la închisoare cu executare, identificați și escortați de către polițiști la penitenciar | La data de 18 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au identificat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Păltiniș, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Darabani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Acțiune BLOCADA la Dorohoi! Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 6000 de lei | În data de15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și polițiști de frontieră au acționat în cadrul planului de acțiune BLOCADA, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru menținerea... |
|
|
| Viitori polițiști, în practică la IPJ Botoșani | Începând de astăzi, până la în luna august 2025, 38 de elevi ai școlilor de agenți de poliție, vor desfășura stagiu de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. |
|
|
| Acțiune a polițișilor din Săveni, pentru siguranța cetățenilor | La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.
|
|
|
| Bărbat reținut după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din județul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Tineri din Botoșani arestați pentru trafic de droguri de mare risc | La datele de 14 și 15 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Botoşani, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt... |
|
|
| Rezultate obținute de polițiștii de imigrări din Botoșani în anul 2024 | În anul 2024 au fost emise 2.154 de avize de angajare în muncă, 592 de permise de ședere pentru diferite scopuri, 22 de străini au fost depistați în situații ilegale, dar și alte activități au fost desfășurate de polițiștii de imigrări din Botoșani. |
|
|
| Dorohoian beat și violent, încătușat de către polițiștii locali din Dorohoi | Un bărbat din Dorohoi, în vârstă de 59 de ani, aflat sub influența alcoolului, a fost încătușat ieri de către polițiștii locali dorohoieni după ce a făcut scandal în Piața centrală și a lovit cu picioarele gardul și indicatoarele amplasate în parcarea pieții. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor, cu efective mărite, la Dorohoi | La data de 11 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, Biroului Rutier Dorohoi, jandarmi și polițiști de prevenire au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea... |
|
|
| Acțiune a polițișilor și a reprezentanților RAR pentru reducerea accidentelor rutiere | La data de 11 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă și anvelopele uzate peste limită. |
|
|
| Au folosit pistoale airsoft în spațiul public și au postat imaginile pe o rețea de socializare. Polițiștii au deschis dosar penal și au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept și au aplicat două sancțiuni în valoare de 10.000 de lei, ca urmare a utilizării în spațiul public, ... |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 356 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|