| Șofer băut, scos din trafic de polițiști | La data de 31 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au identificat în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani. |
| | Polițiștii botoșăneni alături de copii, în „Școala Siguranței Tedi” | Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală. |
| | Bărbat condamnat pentru încălcarea ordinului de protecție, identificat și escortat de către polițiști la penitenciar | Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au identificat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Mihălășeni, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
| | 24 – 28 martie: Săptămâna conștientizării - Activități intensificate pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu coordonatorul S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Botoșani și Consiliul Județean al Elevilor Botoșani au organizat în săptămâna 24 – 28 martie activități de conștientizare în mai multe unități de învățământ din municipiul Botoșani. |
| |
| Copii de grădiniță în vizită la IPJ Botoșani, cu ocazia Zilei Poliției Române | Astăzi, cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii botoșăneni au avut parte de un moment inedit din partea unor copii de la Grădinița nr. 26,... |
| | Razie de amploare în Botoșani. Aproximativ 100 de polițiști angrenați în activități - FOTO | În noaptea de 22 spre 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celorlalte subunități de poliție, precum... |
| | Polițiștii și-au demonstrat măiestria la concursul de tir organizat în contextul Zilei Poliției Române - FOTOGALERIE&VIDEO | În contextul Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a organizat o serie de competiții dedicate polițiștilor, menite... |
| | Persoane urmărite la nivel național și internațional, depistate de polițiști | Un bărbat de 38 de ani, din comuna Mihai Eminescu, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost arestat in Germania,... |
| | Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne | În noaptea de 15 înspre16 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, de investigare... |
| | Bărbat din Șendriceni reținut de către polițiști după ce a fost prins conducând fără permis și cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 16 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore pe numele... |
| | 35 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut, în cadrul planului de activitate BLOCADA | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem... |
| | Bărbați reținuți pentru furturi din benzinăriile din Hudești și Vârfu Câmpului. Percheziții desfășurate la locuințele lor - VIDEO | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați de 37 și... |
|
|
| Acțiuni ale polițiștilor Transporturi desfășurate în ultimele zile | În perioada 15-16 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în stațiile de călători și în trenurile care circulă pe raza județului, precum și în zona Lacului de acumulare Stânca Costești. |
|
|
| Bărbați reținuți pentru infracțiuni cu acte de violență - FOTO&VIDEO | La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinesti au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față un bărbat de 38 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere. |
|
|
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | Tânărul dorohoian prins de către polițiști cu focuri de armă noaptea trecută, după ce a furat produse electronice dintr-un easybox, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni pentru 24 de ore. |
|
|
| Bărbat din Brăești reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului | La data de 8 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Brăești. |
|
|
| Peste 50 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut | În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. |
|
|
| Peste 20 de tone de îngrășământ depozitat ilegal la Șendriceni | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri... |
|
|
| Braconaj cinegetic la Cordăreni. Polițiștii au confiscat un autoturism, trei câini din rasa ogar, carne de vânat și blănuri | Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, comis la data de 6 martie a.c., în comuna Cordăreni. |
|
|
| Dorohoian reținut de către polițiști pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului | La data de 5 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat din Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. |
|
|
| Polițiști din Botoșani apreciați pentru probitate morală și profesională | Doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost apreciați de către Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru că au sesizat organele competente cu privire la faptul că un conducător auto le-a oferit o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale. |
|
|
| DOROHOI - Un bărbat a amenințat că se aruncă în gol de pe acoperișul unui imobil, în această seară. Desfășurare importantă de forțe. Negociatorul poliției l-a convins să renunțe la gest - FOTOGALERIE&VIDEO | Un dorohoian a pus pe jar autoritățile din municipiu după ce, urcat pe acoperișul unui imobil, a amenințat că se aruncă în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri. |
|
|
| Acțiune de amploare la Dorohoi. Polițiștii au aplicat sancțiuni consistente | La data de 25 februarie 2025, în intervalul orar 07:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase... |
|
|
| Trei tineri din Dorohoi arestați preventiv pentru furt calificat | La data de 25 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pe numele a trei tineri, din municipiul Dorohoi, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Verificări făcute de către polițiștii de imigrări împreună cu colegii lor din cadru IPJ Botoșani și jandarmi | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare în zonele frecventate de tineri și localnici. În urma controalelor, nu au fost constatate nereguli. |
|
|
| Peste 30 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiști | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Garda Forestieră Suceava au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. |
|
|
| Acțiune a polițișilor pentru prevenirea delictelor silvice. Peste 100 de sancțiuni aplicate | Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști de investigare a criminalității economice, polițiști rutieri și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. |
|
|
| Bărbați condamnați la închisoare cu executare, identificați și escortați de către polițiști la penitenciar | La data de 18 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au identificat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Păltiniș, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Darabani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Acțiune BLOCADA la Dorohoi! Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 6000 de lei | În data de15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și polițiști de frontieră au acționat în cadrul planului de acțiune BLOCADA, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru menținerea... |
|
|
| Viitori polițiști, în practică la IPJ Botoșani | Începând de astăzi, până la în luna august 2025, 38 de elevi ai școlilor de agenți de poliție, vor desfășura stagiu de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. |
|
|
| Acțiune a polițișilor din Săveni, pentru siguranța cetățenilor | La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.
|
|
|
| Bărbat reținut după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat | La data de 15 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din județul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. |
|
|
| Tineri din Botoșani arestați pentru trafic de droguri de mare risc | La datele de 14 și 15 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.-B.T. Botoşani, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt... |
|
|
| Rezultate obținute de polițiștii de imigrări din Botoșani în anul 2024 | În anul 2024 au fost emise 2.154 de avize de angajare în muncă, 592 de permise de ședere pentru diferite scopuri, 22 de străini au fost depistați în situații ilegale, dar și alte activități au fost desfășurate de polițiștii de imigrări din Botoșani. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 783 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 614 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 539 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 475 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 383 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 380 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 376 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 373 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 356 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 345 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu |
|
|