| „Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor”, ediția a VI-a | Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în colaborare cu Liceul Tehnologic Bucecea, organizează atelierele de creație intitulate „Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor”, ediția a VI-a. |
| | Primăria Dorohoi – Anunț licitație publică cu strigare pentru vânzarea unor terenuri intravilane | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea vânzării prin licitație publică a terenurilor: |
| | Zilele Eminescu, ediția iunie | ZILELE EMINESCU reprezintă o activitate unică în țară, organizată la Botoșani anual, în jurul datei de 15 ianuarie (ediția din iarnă) și în jurul datei de 15 iunie (ediția din vară). Evenimentul are peste 30 de ediții, iar Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost unul dintre actanții principali... |
| | Bărbat reținut pentru violență în familie | La data de 29 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. |
| |
| Echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, în valoare de peste 28 de milioane de lei, intrate în dotarea Spitalului Municipal Dorohoi - FOTOGALERIE | Începând din martie 2024, au fost recepţionate şi instalate o parte din echipamentele medicale de ultimă generație aferente celor două proiecte... |
| | DOROHOI - Restricții de circulație într-o zonă din municipiu, pentru buna desfășurare a Zilei Copilului | Primăria municipiului Dorohoi informează că în perioada 31 mai - 2 iunie vor avea loc mai multe activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului... |
| | Furnizarea apei în Dorohoi, Broscăuți și Șendriceni, restricționată în continuare, anunță Nova Apaserv | Din cauza avariilor produse în perioada anterioară, a consumului de apă în creștere urmare a lipsei precipitațiilor, dar și a capacității limitate... |
| | Incendiu violent la Dimăcheni. Pompierii dorohoieni au scos din casa în flăcări două butelii | Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dimăcheni. Acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră... |
| | Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, față de un bărbat care și-a bătut soția | La data de 23 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat,... |
| | Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna prevenirii criminalităţii | Prima zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii 2024 a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor, poliţiştii de prevenire fiind alături... |
| | Incendiu într-un bloc din Botoșani | Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-un bloc de pe strada Vârnav din municipiul Botoșani. Mai multe bunuri din bucătăria unui... |
| | Primăria Dorohoi – Comunicat privind restricția furnizării apei | În urma întreruperilor de apă repetate din ultima perioadă și a disconfortului creat, autoritatea locală, prin domnul primar, a intervenit în găsirea... |
|
|
| Furnizarea apei restricționată la Dorohoi, de către Nova Apaserv | Din cauza avariilor produse în perioada anterioară, a consumului de apă în creștere urmare a lipsei precipitațiilor, dar și a capacității limitate a conductelor de transport a apei, pentru refacerea rezervei de apă din rezervoarele de stocare de la Dealu Mare, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani restricționează în continuare furnizarea apei... |
|
|
| Patru societăți comerciale, cu peste 100 de angajați străini, controlate de către polițiștii de imigrări din Botoșani | Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfăşurat, la data de 13 mai a.c., în Municipiul Botoșani, o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. |
|
|
| Incendiu provocat de câțiva copii care s-au jucat cu focul | Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. Depozitul de gunoi a fost cuprins de flăcări după ce câțiva copii din localitate s-au jocat cu focul în apropierea acestuia. |
|
|
| Pelerinaj la mănăstirile din zona Neamțului pentru elevii cu rezultate deosebite la Olimpiada de Religie - FOTOGALERIE | Protopopiatul Dorohoi a organizat în data de 11 mai 2024 un pelerinaj pentru elevii care au participat la Olimpiada de Religie și Olimpiada de Cultură și Spiritualitate faza județeană. |
|
|
| ATENȚIE!!! Furnizarea apei în Dorohoi, la case și zonele înalte, în Broscăuți și Șendriceni, restricționată în continuare | Nova Apaserv revine la comunicatul anterior, privind avaria din zona localității Dolina și face mențiunea că din cauza consumului ridicat de apă și a capacității limitate a conductelor de transport a apei, pentru refacerea rezervei de apă din rezervoarele de stocare de la Dealu Mare, „S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani restricționează în... |
|
|
| Primăria Dorohoi – Anunț licitație publică! | Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dorohoi organizează licitaţie publică cu strigare în vederea închirierii prin licitație publică a terenului în suprafață de 2 mp situat în Municipiul. Dorohoi, str. 1 Decembrie, Jud. Botoșani, Pc 2519, CF 58443, inventariat în domeniul public al Municipiului Dorohoi, în vederea amplasării... |
|
|
| Efective de jandarmi suplimentate pentru Zilele municipiului Botoșani | Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv „Cornișa” în perioada 9 - 12 mai a.c. |
|
|
| Dorohoienii și locuitorii comunelor Broscăuți și Șendriceni rămân fără apă timp de două zile din cauza unei avarii | Urmare a avariei produse în zona localității Dolina pe conducta din oțel Ø 600 mm, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani va restricționa furnizarea apei, astăzi 8 mai 2024, începând cu ora 14:00, către utilizatorii din municipiul Dorohoi și localitățile, Broscăuți, Șendriceni. |
|
|
| S‑a coborât Sfânta Lumină la Ierusalim | Sfânta Lumină s‑a coborât astăzi, la ora 14:13. Mii de pelerini ortodocși din toată lumea au trăit momentul cu multă emoție și bucurie exprimată prin rugăciuni de mulțumire sau ovații și cu lacrimi în ochi. În această seară, Sfânta Lumină va ajunge și în România, iar la miezul nopții, când credincioșii ortodocși români... |
|
|
| Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și F.C. Voluntari | Astăzi, 4 mai 2024, va avea loc partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Voluntari.
Meciul, contând pentru runda a VIII-a din această ediție a play-out-ului SuperLigii României, se va desfășura pe stadionul "Municipal" din Botoșani și va începe la ora 14.30. |
|
|
| Lumânările lăsate nesupravegheate, pericol de incendiu | În Noaptea de Înviere şi de Paşte credincioșii vor aprinde lumânări sau candele în locuinţe. Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute fără incidente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor: |
|
|
| Administrația Pieții Dorohoi – Anunț licitație pentru închiriere spații și terenuri din domeniul public | Nr.265 din 29.04.2024 - Anunţ de participare la licitaţie pentru închirieri spații/terenuri (domeniul public) |
|
|
| Măsuri dispuse de către autoritățile județene în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște - VIDEO | Structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani vor acționa în perioada minivacanței de 1 Mai și în timpul sărbătorilor de Paște în apropierea zonelor de agrement și a lăcașurilor de cult. Se va acționa pentru prevenirea situațiilor de urgență și a faptelor antisociale care pot afecta liniștea și... |
|
|
| Furnizarea apei în Dorohoi și împrejurimi restricționată, din cauza unei avarii la Leorda | Urmare a avariei produse în zona localității Leorda pe conducta din oțel Ø 400 mm, remediată operativ de echipele noastre, și având în vedere că umplerea rezervoarelor de la Dealu Mare și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani va restricționa furnizarea apei până... |
|
|
| DOROHOI - Ariile naturale protejate, din județul Botoșani, promovate la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” - FOTO | Educația ecologică are menirea de a schimba percepția legată de faptul că natura ar avea resurse inepuizabile de autoreglare și regenerare, indiferent de impactul pe care îl are intervenția omului asupra ei. |
|
|
| Exercițiu de evacuare în caz de incendiu, la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani - FOTOGALERIE | La ora 10:00, a sunat alarma de incendiu la Liceul „Dimitrie Cantemir” Botoșani. Din fericire, a fost vorba doar de un exercițiu organizat de pompieri, la solicitarea cadrelor didactice. |
|
|
| Săptămâna Națională a Bibliotecilor, la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 23-29 aprilie 2024, ediția anuală Săptămânii Naționale a Bibliotecilor. |
|
|
| Dan Șlincu: Șapte oferte pentru construirea noului pod peste Siret de la Vârfu Câmpului | Comisia de achiziție din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început procesul de analiză a celor șapte oferte depuse în cadrul licitației pentru realizarea unui nou pod peste Siret pe DN29A între Vârfu Câmpului (Botoșani) și Zvoriștea (Suceava). Două oferte provin de la asocieri conduse de firme... |
|
|
| Un nou proiect transfrontalier pentru Consiliul Județean Botoșani | Consiliul Județean Botoșani a depus spre finanțare europeană un nou proiect transfrontalier, Este vorba de proiectul „Creșterea absorbției fondurilor UE prin consolidarea capacității instituționale în Regiunea Dunării”, care reunește 11 parteneri din trei state (România - stat membru UE și două state cu statut de candidat - Republica... |
|
|
| Elevi învățați de către jandarmii botoșăneni cum să se apere de câinii agresivi | În această dimineață, elevii din clasele primare de la Școala Gimnazială nr.2 Botoșani au învățat de la jandarmi cum pot evita atacul unui câine agresiv, dar și cum trebuie să se comporte atunci când atacul acestuia s-a produs. |
|
|
| Campanie ISU Botoșani - Detectoare de fum și de monoxid de carbon, instalate gratuit în locuințele familiilor nevoiașe din județ - FOTOGALERIE | 500 de detectoare de monoxid de carbon și fum vor fi instalate, gratuit, în locuințele unor familii nevoiașe din județul Botoșani, în cadrul campaniei de informare preventivă și de pregătire a populației „Detector pentru viață”. |
|
|
| Lucian Trufin, candidat PSD la Consiliul Județean: „Voi continua programul de modernizare a drumurilor județene realizat de Doina Federovici” | Dezvoltarea infrastructurii rutiere județene a cunoscut un ritm fără precedent în mandatul de președinte al Consiliului Județean deținut de Doina Federovici. O treime din totalul drumurilor județene au fost modernizate sau reabilitate, începând cu anul 2021. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1289 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 858 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 770 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 596 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 536 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 360 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 360 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 358 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|