| 28 februarie – Ziua Protecției din România | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28 Februarie - Ziua Protecţiei Civile din România şi pe 13 Septembrie - Ziua Pompierilor din România. |
| | Sute de elevi în vizită la subunitățile ISU Botoșani - FOTOGALERIE | Sute de elevi, de toate vârstele, au vizitat, astăzi, subunitățile ISU Botoșani. Aceștia au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. |
| | Zilele Porților Deschise la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Ștefănești | În perioada 27 februarie – 03 martie, între orele 09:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Ștefănești și Săveni, își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari. |
| | 25 februarie – 04 martie – „Săptămâna Protecției Civile” - VIDEO | În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. |
| |
| 41 ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști au depus Jurământul Militar - FOTOGALERIE | Ziua de 21 februarie reprezintă pentru cei 41 de ofițeri, subofițeri și soldați gradați profesioniști care au promovat concursurilor organizate... |
| | Elevi din județ educați de pompieri cum să reacționeze în diferite situații de urgență - FOTOGALERIE&VIDEO | Elevii de la Școlile Gimnaziale din Pădureni și Buda au participat, astăzi, la un concurs cu tematică de protecție civilă, organizat de pompierii... |
| | Incendiu de proporții izbucnit aseară într-o hală la Botoșani. O persoană s-a refugiat pe acoperișul clădirii pentru a se salva - VIDEO | Un incendiu violent a izbucnit, ieri seară, într-o hală de reparații utilaje aparținând unei firme de construcții, de pe strada Ion Creangă, din... |
| | Persoane fără adăpost ridicate de pe străzi și duse la adăposturi - FOTOGALERIE | Pompierii împreună cu polițiștii locali și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și-au intensificat misiunile de patrulare în vederea... |
| | 34 de incendii în ianuarie, în județ, la jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut | În luna ianuarie, pe raza județului Botoșani s-au produs 34 de incendii, cu 50% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. |
| | Pisoi salvat de pompieri dintr-un tei, de la înălțimea de opt metri - FOTO | Speriat și obosit după ce și-a petrecut toată ziua într-un tei, la aproximativ opt metri înălțime. Așa a fost găsit un pui de pisică de pompieri... |
| | Dorohoian salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână adâncă de șapte metri - FOTO | Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ șapte metri. Misiunea contracronometru a avut... |
| | DOROHOI - Femeie bătută în stradă, salvată de un jandarm aflat în timpul liber | Seara trecută, în jurul orelor 21.30, un jandarm aflat în timpul liber a observat un bărbat care lovea, cu pumnii și cu un obiect contondent, o femeie... |
|
|
| Două familii au rămas fără locuințe în urma unui incendiu - FOTO | Două familii care locuiau în aceeași casă au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. |
|
|
| ISU Botoșani: „De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” - VIDEO&FOTOGALERIE | „De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” este mesajul pe care îl transmit pompierii botoșăneni tuturor celor care vor să se alăture unor acțiuni de donare de sânge. |
|
|
| A pus slănina la afumat și era să dea foc la casă! S-a întâmplat la Miorcani | O gospodină din Miorcani a pus preparatele din carne la afumat în foișor, dar a lăsat focul nesupravegheat. În lipsă, jarul căzut din sobă a aprins materiale combustibile din interior. Când a observat incendiul, construcția din lemn era cuprinsă parțial de flăcări. |
|
|
| Casă din Hănești distrusă de un incendiu | Casa unui bărbat din localitatea Hănești a fost cuprinsă de flăcări, ieri după-amiază. Deși era acasă, proprietarul nu a realizat că ard bunurile din bucătărie și hol, dar și o parte din acoperiș. |
|
|
| Elevi învățați să salveze vieți și în vacanță - FOTOGALERIE | Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în situații critice pentru tine ori pentru alții este foarte important. La fel de important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, să fie anunțate de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează! |
|
|
| Dorohoiul sub ape, persoane evacuate, altele rămase izolate. Este scenariul unui exercițiu desfășurat astăzi la acumularea Ezer - FOTOGALERIE | Peste 300 de persoane din municipiul Dorohoi au fost evacuate din calea apelor, ca urmare a producerii unor avarii la acumularea Ezer. Doi angajați ai exploatării, care măsurau nivelul apei, au căzut în acumulare, iar zece persoane au rămas izolate într-o zonă mai înaltă. Pentru cazarea temporară a acestora s-a amenajat o tabără de sinistrați,... |
|
|
| Căței căzuți într-un canal, salvați de către pompieri și adoptați imediat - FOTO | Patru căței căzuți într-un canal adânc de aproximativ trei metri au fost salvați de pompierii botoșăneni. |
|
|
| Cățel salvat de către pompieri, dintr-un cămin dezafectat - FOTO | Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au fost solicitați în urmă cu puțin timp pentru a salva un cățel dintr-un cămin dezafectat de pe strada Peco, municipiul Botoșani. |
|
|
| Pompieri avansați în grad și recompensați cu diplome și bani, de ziua lor! - FOTOGALERIE | La ceas aniversar, pe data de 13 septembrie, șase pompieri din cadrul ISU Botoșani, care s-au evidenţiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim. |
|
|
| UMANITAR - După ce a salvat sute de vieți, Simona are acum nevoie de sprijinul nostru! | Simona Enciu are 42 de ani și este biochimist la Spitalul de Arși din Capitală. În urmă cu 24 ani, chiar la vârsta majoratului, Simona a simțit o durere acută la piciorul stâng. După mai multe consultații de specialitate, diagnosticul avea să fie unul care îi zguduia percepția asupra vieții: osteosarcom – cancer osos. În ciuda șanselor... |
|
|
| Bărbat salvat de către pompieri dintr-o fântână adâncă de 12 metri. El coborâse să recupereze o găleată | Un bărbat de 43 ani din localitatea Mașcăteni, a fost salvat de pompieri, dintr-o fântână adâncă de aproximativ 12 metri, în urma unei intervenții contracronometru. |
|
|
| Intervenții ale pompierilor botoșăneni imediat după căderea ploilor abundente | Pompierii militari și voluntari au intervit, în urmă cu puțin timp, în intersecția străzilor Împărat Traian cu Octav Onicescu, acolo unde, din cauza ploii abubdente s-a acumulat apă pe sosea. |
|
|
| Casă în flăcări la Sulița! | O familie din comuna Sulița a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs în această dimineață.
Cu toate că erau în casă, proprietarii nu au observat flăcările. Alarma a fost data de o vecină, puțin înainte de ora 07.00. |
|
|
| Incendiu devastator la Brăești! Pompierii dorohoieni au intervenit - FOTO | Un saivan, o magazie și 70 de tone de furaje au fost distruse aseară în urma unui incendiu care a avut loc în localitatea Brăești. Flăcările amenințau să se extindă la un alt adăpost de animale din vecinătate, dar și la alte trei gospodării. |
|
|
| Femeie din Dorohoi salvată de către pompieri - VIDEO&FOTOGALERIE | O femeie de 81 de ani din Dorohoi a fost salvată de către pompieri după ce i s-a făcut rău în baie. Evenimentul a avut loc luni după amiază, puțin înainte de ora 18.00, pe strada Lt. Olinescu. |
|
|
| 62 de misiuni ale pompierilor în acest sfarșit de săptămână. Incendiu puternic la Broscăuți - FOTO | Pompierii din județul Botoșani au avut 62 de misiuni de protejare a vieții, mediului și valorilor materiale, în acest sfârșit de săptămână. |
|
|
| ISU Botoșani: Asistență SMURD, misiuni în sprijinul refugiaților și incendii, în ultimele ore | Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. |
|
|
| Pompierii din Botoșani, cei mai buni din Moldova - FOTOGALERIE | Pompierii din Botoșani sunt câștigătorii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2022. |
|
|
| Pompierii din Moldova se întrec, timp de două zile, la Dorohoi și Botoşani - FOTOGALERIE | Pompierii din Moldova își vor testa abilitățile sportive, rezistența psihică și lucrul în echipă în cadrul etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, competiția se desfășoară în perioada... |
|
|
| Pui de barză salvați de pe vârful stâlpului de către pompieri | Rămași singuri pe lume după ce mama lor a fost electrocutată, doi pui de barză au fost salvați de pompierii din Ștefănești. |
|
|
| Incendiu de proporții la Miorcani. Intervenția pompierilor a durat mai bine de patru ore | Două anexe din gospodăria unui localnic din Miorcani au fost cuprinse de flăcări, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor. Era puțin după ora 01.00. |
|
|
| 21 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore | Pompierii și salvatorii SMURD din județul Botoșani au avut 21 de misiuni, în ultimele 24 de ore. S-a acționat pentru stingerea a cinci incendii și acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 11 persoane care aveau probleme medicale. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1290 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 777 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 603 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 366 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 365 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 362 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 360 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 352 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|