| START la înscrierile pentru Atelierele APOLODOR: benzi desenate, scenariu de film, reportaj, ilustrație de carte, tehnica tiparului și poezie | Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, vă invită nu doar la întâlnirea cu scriitori ca Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Florin Bican, Svetlana Cârstean, Dan Ungureanu, Adina Popescu, Mircea Pricăjan, sau Mihnea Măruță, ci și... |
| | Concerte pe Siret revine cu ediţia a V-a şi marchează redeschiderea Casei George Enescu din Mihăileni | Fundația Pro Patrimonio anunță desfășurarea celei de-a V-a ediții a Festivalului Concerte pe Siret, un eveniment dedicat muzicii și patrimoniului cultural, ce are loc în perioada 14-23 august 2025 în județul Botoșani. Ediția din acest an este una cu totul specială, marcând și redeschiderea Casei George Enescu din Mihăileni, recent redeschisă... |
| | „Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”, expoziție personală a artistului Pavel Brăila, la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește, în Sala de expoziții „Horia Bernea”, începând cu data de 20 august, până pe 15 septembrie 2025, expoziția personală a lui Pavel Brăila, „Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”. Vernisajul va avea loc pe 20 august 2025, ora 12:00,... |
| | Autori de referință vin la Festivalul APOLODOR din Botoșani - FOTO | • Gabriela Adameșteanu, Florin Bican, Svetlana Cârstean, Matei Vișniec, Mihnea Măruță, Adina Rosetti, Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, între invitații la prima ediție a festivalului Festivalului APOLODOR;
• Copilării povestite pe scenă – cu nostalgie și luciditate;
• Întâlniri cu autori, ateliere... |
| |
| Incendii de vegetație uscată produse în județ în urma folosirii focului deschis în aer liber - FOTO | Astăzi, în localitatea Stroești din comuna Frumușica, au avut loc două incendii de vegetație uscată, produse în urma folosirii focului deschis... |
| | EDIȚIA A XII-A A TÂRGULUI MEȘTERILOR POPULARI DOROHOI, 22 – 24 august 2025 | Devenit o tradiție de mai bine de 12 ediții, Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești reunește, în fiecare an, la Dorohoi, meșteri populari... |
| | Elevi ai Clubului Copiilor Dorohoi, pe podiumurile festivalurilor de muzică folk și muzică ușoară desfășurate în țară, în ultima perioadă - FOTO | Chiar dacă este vacanță, elevii cercului Muzică folk-muzică ușoară de la Clubul Copiilor Dorohoi au participat la mai multe competiții naționale... |
| | Silegeanu: „Pozează în salvatori fix aceiași oameni care au tratat Moldova ca pe o anexă” | Senatorul Cătălin Silegeanu critică atitudinea PSD și PNL privind finanțarea autostrăzilor A7 și A8, acuzând partidele că au tratat Moldova ca... |
| | Țigări de contrabandă confiscate cu focuri de armă, de către polițiștii de frontieră botoșăneni - FOTO | Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat în zona de competență mai multe colete cu țigarete de contrabandă, în valoare totală de peste... |
| | „Sommerfest Rădăuți – Muzica Comunităților”, ediția a XI-a | În perioada 6-10 august va avea loc „Sommerfest Rădăuți –Muzica Comunităților”, festival ajuns la cea de a XI-a ediție, care se va desfășura... |
| | Contrabandiști fugiți prin pădure. Captură de țigări de contrabandă impresionantă pe râul Prut - FOTO | Polițiștii de frontieră ieșeni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 4.750... |
| | Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene - 8 august 2025 | Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează... |
|
|
| Ion Iliescu a încetat din viață. Zi de doliu național și funeralii de stat pentru fostul președinte | Fostul președinte al României Ion Iliescu a murit, marți după amiază, în Spitalul „Agrippa Ionescu” din Bucureşti, unde era internat de două luni cu cancer pulmonar. Ion Iliescu era în stare gravă în ultimele trei zile, mai multe organe vitale au început să cedeze. Iliescu a fost internat în urma cu două luni. |
|
|
| O nouă ediție a Festivalului-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene | Pe 8 august 2025 debutează, la Memorialul Ipoteşti, o nouă ediţie, în format extins, a Festivalului-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene – muzică, film, poezie şi arte plastice. |
|
|
| Siguranța nu intră în vacanță! Pompierii le-au predat copiilor din Dorohoi și din Tabăra Militară Airsoft Agafton lecții de prevenire a situațiilor de urgență - FOTOGALERIE | Peste 100 de copii din mai multe județe ale țării și din capitală, înscriși în Tabăra Militară Airsoft Agafton, au participat, astăzi, la activități organizate de pompierii botoșăneni. În paralel, alți 100 de elevii de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, aflați în programul Școala de vară, au vizitat Detașamentul... |
|
|
| Pompieri avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE |
În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit pe data de 1 august, un num[r de 36 de pompieri, șase ofițeri, un maistru militar și 29 de subofițeri care au primit noile grade. Ofițerii și subofițerii au fost avansați în gradele de: |
|
|
| Nicolas, student jandarm botoșănean și campion la lupte a încheiat primul an de studiu cu succes | Nicolas, student al Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza" București - specializarea jandarmi, a încheiat astăzi ultimul stagiu de practică al anului I de studiu, iar de mâine începe o binemeritată vacanță. |
|
|
| Expoziția „Marginea Timpului” – Corneliu Dumitriu | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Marginea Timpului” a pictorului Corneliu Dumitriu (1954-2022). |
|
|
| Efecte grave produse de ploi și vântul puternic, în mai multe localități din județ. Dorohoiul a suferit cele mai mari distrugeri - FOTOGALERIE | În această seară, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a patru avertizări nowcasting Cod Roșu și a uneia de Cod Portocaliu, emise de Administrația Națională de Meteorologie, pentru intervalul orar 19:17 – 22:30.
|
|
|
| COD ROȘU pentru Dorohoi și alte localități din județ, pentru a doua oară în această seară, valabil până la ora 21:30 | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă astăzi, între orele 20:20 - 21:30, pentru o parte din județul Botoșani.
|
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică! | Meteorologii au emis o nouă avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, între orele 20:10 - 21:30.
|
|
|
| COD ROȘU la Dorohoi și alte 33 de localități din județ, în această seară. Sunt prognozate căderi de grindină, vijelie, ploi torențiale și descărcări electrice. Populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă astăzi, între orele 19:35- 20:30, pentru o parte din județul Botoșani.
|
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pentru Dorohoi, Botoșani și alte 23 de localități din județ. Sunt prognozate ploi torențiale, grindină, vânt puternic și descărcări electrice! | Meteorologii au emis o nouă avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, până la ora 00:30.
|
|
|
| Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia | Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, de astăzi, de la ora 17:00, până mâine, la ora 12:00. |
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică la Dorohoi și alte 41 de localități din județ! Populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT | Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, până la ora 20:00.
|
|
|
| Instalarea a patru clerici în Protopopiatul Dorohoi: continuitate în slujire și comuniune - FOTOGALERIE | În perioada 11–19 iulie 2025, patru noi preoți au fost instalați în parohii din cadrul Protopopiatului Dorohoi, în cadrul unor evenimente liturgice marcate de emoție, recunoștință și speranță. Aceste momente au reflectat fidel duhul de continuitate și slujire în Biserica lui Hristos și au evidențiat legătura profundă dintre cler... |
|
|
| Atenție, Cod galben de ploi, pentru o parte a județului! | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, între orele 16:55 -18:30. |
|
|
| Lemne fără documente confiscate de polițiști la Ibănești | La data de 17 iulie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au oprit pentru control, pe DJ291D, în comuna Ibănești, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 30 de ani, din comuna Hudești, care transporta material lemnos. |
|
|
| S-a născut APOLODOR, Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți de la Botoșani - FOTO | • Florin Bican, Veronica D. Niculescu, Adina Rosetti, Alex Moldovan, Matei Vișniec și alți autori îndrăgiți de literatură pentru copii vin la Botoșani între 18 și 21 septembrie;
• Un concert Ada Milea și expoziții de ilustrație le vor oferi celor mici experiențe de neuitat;
• Scriitorul Dan Lungu, directorul festivalului,... |
|
|
| COD ROȘU de ploi pentru Dorohoi și alte câteva localități din județ. Populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT | Meteorologii au emis o avertizare nowcasting COD ROSU, valabilă până la ora 09:00, pentru localitățile Dorohoi, Mihai Eminescu, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Dersca, Hilișeu-Horia, Pomârla, Mihăileni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna și Bucecea.
|
|
|
| Comunicat - Cătălin Silegeanu: coaliția ignoră poporul, în timp ce românii plătesc pentru privilegiile lor! | Senatorul Cătălin Silegeanu a lansat un atac dur împotriva coaliției de guvernare după ce moțiunea de cenzură inițiată de AUR, susținută de SOS și POT, a fost respinsă de Parlament. Într-un comunicat de presă, Silegeanu a acuzat partidele aflate la putere — PSD, PNL, USR și UDMR — că aleg să ignore dificultățile cu care se confruntă... |
|
|
| Atelierele de lectură și scriere de la Ipotești - FOTO | Derulate în perioada 7-12 iulie, Atelierele de lectură și scriere, organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, atelierele au avut-o ca îndrumător, în primele două zile, pe scriitoarea Camelia Toma, care a lucrat cu participanții pornind de la expoziția... |
|
|
| Doi tineri spitalizați în urma unui accident rutier, petrecut între Cristinești și Baranca. Pompierii dorohoieni au descarcerat șoferul găsit inconștient - FOTO | Doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier, care a avut loc, în această dimineață, între localitățile Cristinești și Baranca. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. |
|
|
| Tânăr la un pas de moarte readus la viață de cadrele medicale | Pompierii au fost solicitați, ieri seară, să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 17 de ani, care a intrat în apele râului Volovăț, în localitatea Puțureni, și nu a mai ajuns la mal. |
|
|
DOROHOI - Bursierii de excelență ai Colegiului Național „Grigore Ghica” - FOTO | 1286 |
| FOTOGALERIE - Pe urmele credinței - Pelerinaj de suflet din Dorohoi în Serbia, Macedonia de Nord, Grecia și Bulgaria - 24–30 octombrie 2026 | Jurnal de pelerin | 855 |
| Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 767 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 590 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 535 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 471 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 359 |
| Lemne confiscate la Cistinești | 358 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 357 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 355 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|