| Persoană decedată într-un accident rutier petrecut astăzi dimineață pe drumul Târgu Frumos - Iași | Un accident de circulație grav s-a produs în această dimineață pe DN 28, Târgu Frumos – Iași, pe raza localității Războieni, județul Iași. |
| | Substanță vegetală, posibil cannabis, descoperită în cabina unui autocamion, la controlul de frontieră | În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din PTF Albița, au fost descoperite 4.1 grame de substanță vegetală cu miros înțepător, suspectă a fi cannabis, pe care un cetățean ucrainean le achiziționase, conform declarației sale, pentru consum propriu. |
| | Autoturism furat din Bulgaria, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes E220 CDI, care figura în bazele de date ca fiind furat din Bulgaria. |
| | PSD Botoșani: Drumul Botoșani – Ștefănești, o promisiune realizată | Procesul de modernizare a Drumului Național 29D, Botoșani - Ștefănești, principala legătură rutieră între municipiul reședință de județ și Vama Stânca - Costești, una dintre porțile estice de acces în Uniunea Europeană s-a finalizat. |
| |
| Dan Șlincu, PSD: „Progres semnificativ pe Autostrada Moldovei; s-a semnat contractul de execuție și pentru ultimul lot al autostrăzii A7” | Astăzi a fost semnat contractul pentru construcția ultimului lot al autostrăzii Moldovei - A7 pe segmentul Pietroasele – Buzău. Lungimea acestui... |
| | Expoziția „25 de ani de perspectivă artistică la Iași” | Muzeul Județean Botoșani, în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, prezintă, în perioada 21 noiembrie – 14 decembrie... |
| | 20 ani activitate ai Fundației Star of Hope la Dorohoi în sprijinul copiilor cu dizabilități și ai familiilor acestora | Joi, 16 noiembrie 2023, Fundația Star of Hope Romania va marca la Dorohoi cei 20 de ani de activitate și implicare în recuperarea copiilor cu nevoi... |
| | DOROHOI - Caravana AUR „Patrioți în Europa” vine mâine în municipiu | Marți, 14 noiembrie, în centrul Dorohoiului va poposi Caravana „Patrioți în Europa”, o acțiune politică desfășurată de partidul Alianța pentru... |
| | Permis de conducere moldovenesc fals descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - Rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cetățean... |
| | Autoturism furat din Bulgaria, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor... |
| | Permis de conducere fals, obținut cu 800 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui bărbat, cetățean român, un permis de conducere... |
| | Conferință și expoziție foto-documentară, găzduită de Cercul Militar Botoșani | Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, Muzeul Județean Botoșani și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” Filiala Iași... |
|
|
| Accident pe calea ferată Dorohoi-Iași. Mașină intrată în coliziune cu trenul de călători, șoferul spitalizat | O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului dintre un autoturism și un tren de călători. Accidentul s-a produs ieri la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, pe raza municipiului Dorohoi. Trenul circula pe direcția Dorohoi-Iași. |
|
|
| Expoziția comemorativă „Pictor Dumitru Bâșcu (1902-1983)” | Muzeul Județean Botoșani organizează, în perioada 2-20 noiembrie 2023, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchian”, expoziția comemorativă ,,Pictor Dumitru Bâșcu (1902-1983)”. |
|
|
| Șofer ucrainian de tir, aflat la volan sub influența băuturilor alcoolice | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au identificat, în trafic, un cetățean ucrainean care conducea un ansamblu rutier, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Tânăr fără permis de conducere depistat la volan, la Baranca, de către polițiștii de frontieră dorohoieni - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. |
|
|
| Autoturism de lux, furat din Italia, depistat la controlul de frontieră | Poliţiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit la controlul de frontieră și reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Lexus, fabricat în 2018, care figura în bazele de date ca fiind căutat din 2020 în Italia. |
|
|
| ITP falsificat, depistat la controlul de frontieră la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare ce avea aplicată o ştampilă ce atestă inspecţia tehnică periodică, falsificată. |
|
|
| La volan cu un permis transnistrean, nerecunoscut de legea română | Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român. |
|
|
| Cetățean francez depistat la graniță cu un permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie franceză care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
|
|
| DOROHOI - Exercițiu de evacuare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” - FOTOGALERIE | Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi. |
|
|
| Permis de conducere fals, procurat contra a 500 de euro, depistat la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care era fals. |
|
|
| Autoturism furat din Germania, depistat la controlul de frontieră chiar în ziua semnalării furtului | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut în vederea continuării cercetărilor un autoturism marca Volkswagen Touran, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania în aceeași zi. |
|
|
| Autoturism radiat din circulație, descoperit la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism radiat din circulaţie, care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. |
|
|
| Șofer beat depistat de către polițiștii de frontieră dorohoieni | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic, un botoşănean care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice, acesta aflându-se în stare avansată de ebrietate. |
|
|
| Ieșean depistat la volan sub influența alcoolului, pe o stradă din Dorohoi | Polițiștii rutieri dorohoieni au oprit pentru control marți, 10 octombrie, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din județul Iași. |
|
|
| Comunicat - Caravana USR „Fără păcănele”, la Botoșani | Caravana USR „Fără păcănele” a ajuns în acest sfârșit de săptămână la Botoșani. În cadrul ei, parlamentari USR și reprezentanți ai USR Tineret discută cu românii despre pericolul pe care-l reprezintă jocurile de noroc pentru copiii și tinerii României și strâng semnături de susținere pentru legile USR care opresc acest fenomen... |
|
|
| „Simfonia culorilor” – expoziție personală a artistului George Burlacu, născut la Dorohoi | Muzeul Județean Botoșani, Secția Artă Plastică – Etnografie, prezintă în perioada 8 octombrie – 8 decembrie 2023 expoziția personală „Simfonia culorilor”, cuprinzând creațiile artistului plastic George Burlacu. Expoziția etalează lucrări în ulei pe pânză, executate în cuțit și penson, orizontul tematic al operelor încorporând... |
|
|
| Tabăra de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 5-8 octombrie 2023, a V-a ediție a Taberei de interpretare a textului CreativLit, proiect ale cărui obiective sunt, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea... |
|
|
| Participanți din nouă țări la cea de-a IX-a ediție a „Atelierelor FILIT pentru traducători” | Luni a început cea de-a IX-a ediție a „Atelierelor FILIT pentru traducători”, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi în colaborare cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. |
|
|
| Permis de conducere fals, obținut cu 25000 de ruble, descoperit la PTF Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care era fals. |
|
|
| Autoturism în valoare de 25.000 de euro oprit la PTF Stânca din drumul ilegal spre R. Moldova | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2022, care a fost declarat furat din Cehia. |
|
|
| Dan Șlincu: „Lucrări ample de reabilitare pe DN Dorohoi-Botoșani” - FOTO | La solicitarea parlamentarilor social-democrați botoșăneni, conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a ajuns la Botoșani pentru a identifica soluțiile optime în vederea urgentării asfaltării sectorului Văculești – Leorda, din DN29B, Botoșani – Dorohoi. |
|
|
| Autovehicul în valoare de 30.000 de euro oprit la Rădăuţi Prut din drumul ilegal spre Republica Moldova | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autovehicul marca Fiat Scudo, fabricat în 2022, care a fost declarat furat din Germania. |
|
|
Dorohoiul și alte trei comune din apropiere rămân astăzi fără apă. Nova Apaserv înlocuiește o vană defectă | 780 |
| Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 607 |
| UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO | 537 |
| DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 | 472 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 376 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 372 |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu | 372 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 367 |
| Furt de carburant și lucrări publice supraevaluate. Percheziții la o instituție și la o unitate de învățământ din județ | 355 |
| VIDEO - Doi tineri din Corlăteni reținuți pentru furt calificat. Prejudiciu în valoare de 20.000 de lei recuperat de polițiști | 342 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Penitenciarul Botoșani angajează medic |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi solicită autorizație de mediu |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Neonatologie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Chirurgie |
| Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi angajează operator date |
|
|