| Intervenție periculoasă a pompierilor botoșăneni | Pompierii botoșăneni au intervenit astăzi pentru eliminarea pericolului prezentat de un arbore. Intervenția lor a fost dificilă din cauza rețelei electrice din apropiere. |
| | Șoferi din Dorohoi și Botoșani sancționați pentru conducere agresivă | În zilele de 4 și 5 februarie 2023, polițiștii rutieri au sancționat 3 conducători auto din municipiul Dorohoi și din municipiul Botoșani pentru conducere a gresivă a autoturismului. |
| | Depistat la volan, la Stânca, cu permisul de conducere suspendat | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un microbuz, deşi avea permisul de conducere suspendat. |
| | Barurile și discotecile din județ „călcate” de polițiști. Aceștia au aplicat sancțiuni de aproximativ 60.000 de lei în trei zile | În zilele de 3 – 5 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. |
| |
| Spitalul Municipal Dorohoi ANGAJEAZĂ o îngrijitoare și trei asistenți medicali generaliști. Vezi condițiile de participare la concurs | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul în municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor... |
| | Peste 100 de incendii în județ, anul trecut, cauzate de instalațiile electrice defecte! | Unul din patru incendii înregistrate la Botoșani, anul trecut, au fost provocate de instalaţiile electrice subdimensionate, defecte sau improvizate.... |
| | Accident rutier fără victime. Unul din șoferi era băut. Polițiștii au fost sesizați prin112 | La data de 2 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Tulbureni, din... |
| | Comunicat: Întâlnire la ADR Nord-Est pentru atragerea fondurilor europene | Președintele Consiliului Județean Botoșani, membru al Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027, a participat joi, 2 februarie,... |
| | 16 ani de ”Omagiu Ștefan Luchian” - FOTOGALERIE | Un adevărat festin de culori, forme și talent a explodat miercuri seară la Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” odată cu sărbătoarea tinerilor... |
| | Alte angajări la Spitalul Municipal Dorohoi. Trei asistenți medicali și o îngrijitoare, sunt noile posturi scoase la concurs | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții... |
| | Noi angajări la Spitalul Municipal Dorohoi. Sunt căutați doi asistenți medicali generaliști și un asistent medical balneofiziokinetoterapeut. Vezi condițiile de concurs! | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții... |
| | Intervențiile pompierilor în ultimele ore | Pompierii botoșăneni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează asisteți medicali | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Noi investiţii în valoare de 40,8 milioane lei pentru Municipiul Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a semnat, la Bucureşti, cu Cseke Attila, ministrul dezvoltării, și în prezența ministrului muncii, Marius Budăi, patru noi contracte de finanţare pentru investiţii care însumează o valoare de 40,8 milioane lei. |
|
|
| Tânăr din Copălău reținut pentru tâlhărie | La data de 31 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din comuna Copălău, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. |
|
|
| Promitea mașini din Germania, lua avansul și dispărea. Acum este retinut de către polițiști | La data de 31 ianaurie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune. |
|
|
| Campania ”#Siguranța Online” – dedicată minorilor | La nivelul Județului Botoșani, în perioada noiembrie 2022 - februarie 2023, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității desfășoară activități informativ-preventive în cadrul Campaniei naționale ”#Siguranța Online” – dedicată minorilor. Aceasta își propune să ofere cele mai bune practici de securitate... |
|
|
| Oferte depuse pentru modernizarea drumurilor județene | Proiectele de investiții în infrastructură rutieră demarate de către Consiliul Județean Botoșani au atras atenția antreprenorilor atât din județ, cât și din țară. |
|
|
| „Pirat” auto sancționat pentru transport public neautorizat | La data de 31 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. |
|
|
| Percheziții în județ făcute de către Poliția Animalelor | La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Botoșani, la locuința unei persoane bănuită de comiterea infracțiunii de ”intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal”(cuparea urechilor și și codotomie-tăiere... |
|
|
| ANGAJĂRI la Spitalul Municipal Dorohoi: Este nevoie de o infirmieră și doi asistenți medicali. Vezi condițiile de concurs | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr. 75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Accident rutier fără victime. Unul dintre șoferi era băut | La data de 30 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. |
|
|
| Bărbat condamnat la închisoare, identificat și escortat de către polițiști la penitenciar | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat, de 58 de ani, din comuna Unțeni, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de execuatare a pedepsei cu închisoarea. |
|
|
| Familie rămasă fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu! - FOTO | O familie formată din trei persoane din localitatea Crasnaleuca, comuna Coțușca, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. S-a întâmplat astăzi, la prânz. Alarma a fost dată de vecini. |
|
|
| Zeci de elevi sfătuiți de către jandarmi cum să evite conflictele - FOTO | În această dimineață, jandarmii au dat curs invitației primite de la inițiatorii proiectului ,,Împreună pentru siguranță", doamna profesoară Ana Gabriela Tanasă, elevul Ianis Jiteriuc și elevul Morea Alexandru de la Liceul ,,A.T. Laurian" Botoșani. |
|
|
| Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani, în luna decembrie 2022, a fost de 3,14% | ... |
|
|
| Expoziția Concursului Regional de Arte Vizuale „Omagiu Ștefan Luchian” | Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani vă invită miercuri, 1 februarie 2023, la ora 16.00, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, unde va avea loc vernisajul expoziției Concursului Regional de Arte Vizuale ,,Omagiu Ștefan Luchian”, urmat de festivitatea de premiere a elevilor participanți. |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi ANGAJEAZĂ asistenți medicali. Vezi condițiile de concurs! | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul în municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei, nr. 75, județul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Peste 500 de locuri de muncă disponibile astăzi în județ. Vezi LISTA comunicată de AJOFM | Nu mai puțin de 528 locuri de muncă sunt disponibile astăzi la nivelul județului Botoșani, conform datelor centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici.
|
|
|
| 30 Ianuarie - Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI! | Cu prilejul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, astăzi – 30 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu elevi din toate ciclurile de învățământ preuniversitar. |
|
|
| Bărbat din Curtești prins conducând sub influența alcoolului | La data de 29 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 207 N, din comuna Curtești, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din aceeași localitate. |
|
|
| Mulțumiri scrise adresate de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani unor cetățeni | Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a oferit diplome de recunoștință unor cetățeni ai municipiului Botoșani pentru spiritul civic de care au dat dovadă în momentul în care au asistat la comiterea de fapte antisociale. |
|
|
| Comunicat CJ - Ordin de începere pentru proiectul laboratorului de microbiologie | O firmă din Botoșani a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții pentru realizarea proiectului Consiliului Județean Botoșani de construire a laboratorului de microbiologie pentru secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. |
|
|
| Pirat auto prins transportând șapte pasageri în mașină | La data de 27 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 679 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 302 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 273 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|